Pulsația verdelui îmi zvâcnește în aripi -

Mă ridic până la soare fără a clipi.

Planez fantastic în clipa trecătoare –

Fuzionând eteric cu atomii de culoare.

Vibrez ca o coardă în magia Primăverii –

Se deschid văluri pline de misterii.

Mustește glia de arome îmbătătoare -

Se contopește tainic cu razele de soare.

Din străfunduri se ridică-n forță viață –

Se trezește Gaia…

Șoaptele primăverii îngână încă vers rece –

Soarele e palid, frigul nu mai trece.

Cresc în mine minutele de dor –

Clepsidra mi se cerne, se stinge scump odor.

Stă mugurul gata să pleznească –

Magia-i e legată, nu este să-l trezească.

Înverzește iar pământul în strai tulburător –

Sărutul cerului e strălucitor și amăgitor.

Efluviile pădurii își așteaptă revărsarea –

Se simte greu…

Îmi reamintesc iubirea,

chipul tău-

o amintire diafană,

pictată pe vălul iluziei,

versurile înflăcărate

susurând jurăminte,

eterne vâlvătăi,

ce dansau fantastic

în ritmul fierbinte

al sângelui și

luminau feeric

arderea,

pieirea...

și focul.

Îmi reamintesc pasiunea-

fierbinte, fără chip,

arzând în vâlvătăi,

născând eterne peceți

peste răsuflări amestecate,

pictând feeric săruturi,

culori împerecheate în jurăminte,

șoptite de sângele din vene,

năvalnicul șuvoi viu

restrâns magic în flacăra îmbrățișării

și jăraticul certurilor,

ce au ars  împăcarea,

petrecându-le spre abisul eșuării

pe un nisip ars, fără de mare,

lăsându-mă înzestrată

cu…