Coșmarul

[Monica Pester]

Mi-e iarnă-n suflet și a nins,

Pustii, copacii se prăvale,

Întreg tabloul parcă-i prins

În tușe vechi, medievale.

Iar candela, sclipește doar,

Mai luminează o frântură,

Eu nu mai am măcar habar,

Cobor încet dintr-o trăsură,

Cu cai mascați, erau vreo trei

Purtând albe harnașamente,

Și-un vizitiu pe lângă ei,

În negru tot, eminamente.

Dar râsul lui, pe sub mustață,

Prelins ca un jungher tăcut,

Într-o clipită te îngheață,

Nici nu ghicești că-i prefăcut.

Încă un pas spre centrul pieței,

Mă-ntorc și fac un semn discret,

Și, dintr-o dat, ovalul feței

Devine-un odios portret.

Ce hâd arată caii noștri,

Trecând pe lângă umbra mea,

Știu, somnul îmi aduce monștrii . . .

Dar mă trezesc din spaima grea.

 

[Vasilisia Lazăr]

Chiar și așa nu văd rostul celui de-al doilea i, afară de faptul că oricine citește va spune că e o greșeală. Dacă e scris cu un singur i, nimic nu schimbă sensul, mai ales că zicerea lui Goya e „somnul rațiunii naște monștri”. Deci nu e o justificare.

[Mihaela Popa]

foarte interesant, mi-a plăcut!

[Monica Pester]

Dragii mei Grig și Lisia. Dintr-un anume punct de vedere, aveți dreptate cu i-ul de la - monștrii - . Dar nu am modificat pentru că, gândul meu era la monștrii aceia cunoscuți de mine și de Goya, nu de niște monștri oarecare. Îmi pare rău. 

Vă mulțumesc din suflet !

[Vasilisia Lazăr]

N-ați transferat „i”-urile încă. Monica, la tine e mult mai important, fiindcă e textul postării. Nu înțeleg de ce nu ai făcut-o chiar în acel moment. Eu, dacă văd o greșeală la mine, simt că nu am aer până n-o rezolv imediat. Poezia e interesantă, visul e interesant, e o lectură plăcută.

[Monica Pester]

Mulțumesc mult pentru aceste gesturi de apreciere  , Grig. Voi șterge i‐ul la" monștrii ". Iar tu vei pune un i la " descoperirii "

Prieteni pe vecie, Grig !

Paște fericit!

[Grig Salvan]

O viziune stranie ca o pictură de Hyeronimus Bosch, bine prinsă „în tușe vechi, medievale”, care stârnește emoție, dar și atracție și curiozitatea descoperirii unei lumi onirice. Imaginile și tonul textului sunt reușite, ritmica la fel, dar „monștrii” cred că au aici un „i” în plus.

[Monica Pester]

Comentariul dvoastră, dle Cicu, tocmai pune mesajul în ordine, ceea ce ,. probabil, eu nu am făcut suficient. De fapt, aceasta este lupta veșnică umană , între prezent și viitor. Pare frică, pare constricție sau orice ar fi, te retragi doi pași, eu i-am făcut în somn cu coșmare, poate pentru a fi mai pregătit de a întâmpina Lumina cea adevărată, nu cea din opaiț.

Vă mulțumesc mult pentru că vă aplecați asupra scrierilor mele.

Vă doresc Sărbători fericite, cu pace și iubire !

[Tudor Cicu]

Aș bâlbâi acest tablou, două picioare și încă două, cu alți cai alte trăsuri care ne răpesc visele ca și cum „ne-am bâlbâi moartea” (cum zicea Nichita Stănescu într-o poezie.) El zicea că se bâlbâie „ca și cum ar da lumină”, ori noi îi căutăm lumina celui care acum doăumii de ani... și ceva, intra în cetate și nimeni nu-i văzuse lumina... fiindcă și azi bâjbâim după ea pentru a ieși dintr-un coșmar adânc. Da... o poezie care îți răscolește suferința, și nu ai cum să nu simți că după o puternică trăire vine și noaptea. Se cuvine să nu îngenunchem înaintea ei și să așteptăm lumina Lui la miezul nopții. Paște fericit!