Neizbăvirea

[Monica Pester]

Rodul pământului sămânța își cerne,

În aripa-ntreagă a cercului sfânt,

Cu ramuri și muguri născute eterne

Purtate de stranii vârtejuri de vânt.

Și limba se-ncurcă trecând în silabe

Numele celor chemați, ce-or veni,

Șî-or vinde trăiri schingiuite-n tarabe

Din toți anii rămași în zonele gri.

Mă strâng a povară, sunt ploaie ce tace

Când cerul înșiră povești de demult,

Și visul prelins, în rugină preface

Taina cuprinsă în puținul cel mult.   

E totul o ceață dispusă concentric,

Ce strânge averi, fierbând, din emoții

O umbră lipită pe trup de-ntuneric,

Trimisă pe val să întunece sorții.

Resping prezentul ce acum devorează

Frunzișul firav de cireși înfloriți,

Când teama, tiptil ne anunță că-i trează,

Căci nimeni nu vrea să ne știm izbăviți.

[Vasilisia Lazăr]

Da, sunt mai multe. Eu am semnalat unde mi s-au părut cel mai grav.

[Amanda Spulber]

Și aici sunt ruperi de ritm:
Numele celor chemați, ce-or veni,

Taina cuprinsă în puținul cel mult.
Din cauza accentului care în ambele cazuri cade pe prima silabă. Poezia e frumoasă însă chiar și cu micile imperfecțiuni.

[Vasilisia Lazăr]

Mă strâng a povară, sunt ploaie ce tace

Când cerul înșiră povești de demult,

Și visul prelins, în rugină preface

Taina cuprinsă în puținul cel mult.  

O strofă foarte frumoasă dintr-o poezie frumoasă.

Din toți anii rămași în zonele gri.

Versul acesta strică muzicalitatea, poate îl revezi.

[Monica Pester]

M-am ferit cât m-am ferit la cabinet dar tot am luat gripa, fiți atenți, imunizați-vă !

Mulțumesc  mult pentru aceste gesturi de apreciere dnelor Denisa. Ada și Nicoleta. 

Lui Grig și dlui Stanescu adânci mulțumiri cu recunoștința. 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, aţi revenit la versul clasic greu dar frumos. Frumoase versuri! Fiecare strofă aduce imagini ce trezesc la viaţă şi la tumultul de incertitudini. Finalul este dezarmant! Oare de ce? Un răspuns se află în noi, cu siguranţă:

 

Intrebare

 

Intre flori împlinite-n grădină

Fericirea-mi vorbi în surdină:

-Vrei sau nu vrei să mă iei

să te-nsoţesc în Căi Lactei?

 

Dar cum să o cred, de nu o văd?

M-am întrebat atunci ca un nărod...

Si m-am întors la cel de-acum

să lupt cu spinii de pe drum!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Am citit cu drag.

[Grig Salvan]

Un poem ce cuprinde în sine fiorul existențial, dar mai cu seamă teama strecurată în suflet de prezentul tulbure și oarecum dușmănos, care pare că ne încercuiește din toate părțile și „nu ne vrea izbăviți”:

„E totul o ceață dispusă concentric,

Ce strânge averi, fierbând, din emoții

O umbră lipită pe trup de-ntuneric,

Trimisă pe val să întunece sorții.

Resping prezentul ce acum devorează

Frunzișul firav de cireși înfloriți,

Când teama, tiptil ne anunță că-i trează,

Căci nimeni nu vrea să ne știm izbăviți.”

[Corneliu Neagu]

O poezie cu freamătul gingaș al începutului de primăvară, dăruită de poetă cu generozitate și talent. "Taina cuprinsă în puținul cel mult"- un artificiu liric plăcut și impresionant!

[Ada Nemescu]

Cursivă destăinuire, asumată.

aDa

[Denisa Curea-Popa]

O poezie cu vibrație puternică, care te poartă printr-un labirint de emoții.
Am citit cu deosebită plăcere!