Între timpuri

[Dumitru Mocanu]

Prins între brațele calde

Ale unui trecut ce mă iartă,

În care fiecare atom

Mirosind a flori de Nu-mă-uita

Îmi sărută orgoliul rănit,

Și între coapsele anxioase

Ale unui viitor născut

Prematur, sub îndumarea

Neuronilor mei zbuciumați,

Mă agăț de un colț de cer,

Hoinărind prin constelații

Ascunse de ochii curioși

Ai altor călători în timp,

Și  caut lumina creatoare

A unui prezent devotat,

Rupt parcă dintr-o inimă

Ce bate lacom după secole,

În așteptarea revelatoare

A unui răsărit blând,

În care să-și regăsească iubirea

Ca o fagedă amintire,

Și să-i dăruiască infinitul.

[Dumitru Mocanu]

Doamna Lazăr, vă mulțumesc pentru vizită și apreciere.

[Vasilisia Lazăr]

De la „Între veacuri” am venit „Între timpuri”, ideea cam aceeași, abordarea diferită. Mi-a plăcut toată poezia, doar un singur lucru i-aș reproșa. Nu mi-ați dat răgaz să respir deloc. S-ar impune niște puncte, e prea lungă fraza.

[Dumitru Mocanu]

Vă mulțumesc tuturor pentru vizită și lectură!

[petrut dan]

Semn de lectură, stimă!

[Gabriela Raucă]

Între un trecut cald, cu miros de flori, cu amintiri plăcute, cu iertare și un viitor zbuciumat, venit mult prea repede, prezentul este o bătaie de inimă, o lumină creatoare, o legătură cu Cerul, fiindcă, la urma urmei el este timpul pe care îl trăim efectiv și real, el fiindu-ne devotat în totalitate. Între ceea ce a fost și ceea ce va fi, el este. Mi-a plăcut mult ideea, de fapt am abordat și eu aceeași temă într-o poezie scrisă cândva.

[Grig Salvan]

Un text încărcat de neliniști. O zbatere a „neuronilor mei zbuciumați”. O așteptare înfrigurată „a unui prezent devotat”, „a unui răsărit blând”.

[Mihai Katin]

Și caut lumina creatoare

A unui prezent devotat  este  necesara  mereu  o  redempțiune  a sufletului  ce își  cauta  acel  spațiu  in care ;

...

să-și regăsească iubirea

Ca o fagedă amintire,

Și să-i dăruiască infinitul.