În prag de echinocțiu

[Corneliu Neagu]

Echinocțiul de primăvară marchează sfârșitul iernii în emisfera nordică și, potrivit calendarul gregorian, coincide cu prima zi de primăvară astronomică. În 2025, echinocțiul de primăvară începe joi, 20 martie, la ora 11:01, ora României.

O, cum se duce timpul pe căile astrale,

lăsând fără speranță nestăpânitul zbor

pe chipuri adormite, în parcurile goale,

sub umbre de tăcere pierdute în decor.

Zăpezile flămânde din iarna ce se duce      

cu trenul neuitării, să-ajungă-ntr-un fiord,

la marginea pădurii cu zâmbetul seduce

trei ghiocei albaștri, să-i ia la Polul Nord.

Pământul pe orbită se-apropie întruna

de locu-n care Marte va pune în vernal

un soare fără toane care s-așeze luna

pe cerul fără margini în zi de carnaval.

Iar noapea și cu ziua, egale ca măsură

în prag de echinocțiu, în spațiul boreal,

vor trece mai departe cu mitica trăsură

repusă în mișcare de Marte Cel Astral.

Deși mai bate vântul iar frigul de afară

îmi readuce dorul din vechiul labirint,

te-aștept să vii acasă, iubita mea povară,

călare pe licornul cu frâul de argint.

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc cu respect și prietenie, doamnă Vasilisia Lazăr, pe ntru aprecierile exprimate în acest comentariu!

[Vasilisia Lazăr]

Timpul este cântecul vieții. Unii rămân surzi în fața lui, iar alții îl transformă în Poezie. Dumneavoastră faceți parte din ultima categorie. 

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc cu prietenie și gând ales, domnule Bolache Alexandru pentru acest frumos comentariu!

[Corneliu Neagu]

Un comentariu care mi-a plăcut foarte mult, dragul meu prieten Grig Salvan! Onorat de frumoasele tale interpretări date versurilor mele!

[bolache alexandru]

Un vers perfect care curge lin printre metafore!

[Grig Salvan]

Minunat poem venit către noi „pe căile astrale”, „în prag de echinocțiu”. Parcă vedem Timpul fugind, îndepărtându-se pe căi de infinit, odată cu zborul frânt, cu visele și speranțele noastre, cu dorul și dorințele noastre, iar în urmă rămân „parcurile goale, sub umbre de tăcere pierdute în decor”. Finalul e de o frumusețe sublimă:

„Deși mai bate vântul iar frigul de afară

îmi readuce dorul din vechiul labirint,

te-aștept să vii acasă, iubita mea povară,

călare pe licornul cu frâul de argint.”

[Corneliu Neagu]

Stimată prietenă și colegă de condei Maria Mitea, un comentariu de pus la inimă pentru care vă mulțumesc foarte mult!

[Maria Mitea]

Domnul Corneliu, sincer când vă citesc mă gândesc ”oare cum arată în viața de zi cu zi acest suflet care are această dăruire pentru versul limpede ca apa de izvor” ? 

Un poem de care nu vrei să te mai desparți! 

[Corneliu Neagu]

Domnule Petruț Dan, onorat de comentariul dumneavoastră, vă mulțumesc foarte mult!

[petrut dan]

Expresia finală dă o greutate lirică întregului poem, de altfel frumos scris și strunit prin mijloacele bine stăpânite de autor, am citit cu plăcere, stimă!