Strada interioară

[Mihai Katin]

 

Fiecăruia ni s-a dat câte o stradă,

Câte o fanfară

 Să nu ne doară

 Când ne pleacă îngerii

Şi rămânem fără aripile de iarnă,

Păşind pe gheaţa cuvintelor întrebătoare

Ce nume are strada pe care

Uneori ni se ascunde somnul,

Ni se ninge singurătatea

Şi ne potopeşte cu plâns cântecul acela

În care iubirea

Ca un clopoţel caută pe la ferestre

Ştiind că nici un labirint nu mai este pustiu,

Alergăm prin el până târziu

Nu întrebăm dacă se plăteşte

La ieşire,

Doar  avem o  uimire

Că fiecăruia i s-a dat trotuarul din dreapta,

Pe celălalt moartea

Aprinde luminile şi stinge câte-o singurătate

Ce nu mai poate

Sâ vorbeascâ între o mie de pereţi!

Nu vă fie frică!

Pe aici minotaurii aleargă somnambuli

Şi nimeni nu trage de firul Ariadnei,

Totul e să nu aflăm încă momentul

În care

Putem păşi pe străzile flori,

Munţi, păsări ori cântece,

Atunci disperaţi, fiecare în parte,

O să căutăm cu teama de mâine,

O să răscolim amintirile

Cu teamă de ne amintirii,

Căci nu,

Nu mai putem nici măcar silabisi

Numele străzii interioare...

 

[Vasilisia Lazăr]

Superbă comparație! Viața ca o stradă... interioară. Prețuire și admirație!

[Ada Nemescu]

Simplu și complicat deopotrivă.

Parcă văd o hartă cu o singură stradă principală - viață!

În rest variațiuni pe această temă!

Minunată această călătorie atât de frumos exprimată aici... vă admir, domnule Mihai Katin

aDa

[petrut dan]

O stradă pe care o avem sau pe care ne aflăm la un moment dat  fiecare, dar de care nu devenim mereu conștienți, interesantă legătura și analiza poemului, stimă! 

[Gabriela Raucă]

Deosebit de frumos! O disertație filosofică dar și o analiză amănunțită a trecerii noastre pe calea vieții, cu bucurii, care vin și dispar, cu urcușuri și coborâșuri, cu iubiri și teamă de sfârșitul ce ne pândește de pe trotuarul celălalt, cu fanfara ce parcă încearcă să alunge durerile ce trec peste noi, cu bune și rele, cu tot ce vine asupra noastră fără să avem vreo putere de a ne hotărî destinul. Atât de liber, atât de metaforic, atât de plăcut a fi citit și interpretat. Admirație sinceră!

[Dumitru Mocanu]

Foarte frumos! Felicitări!

[Maria Mitea]

Mihai, zici că  poemul e scris de copil Hâtru, un copil Hâtru care a așteptat să crească mare. :)

”Cu teamă de ne amintirii,” - mi-adus aminte că cineva spunea, nu-mi aduc aminte xact cine (poate Dostoievski, dacă nu greșesc) că cel mai de preț este ce nu vrem să ținem minte, ce vrem să uităm, - neamintirile ... 

Am rămas cu mintea la ” 

Fiecăruia ni s-a dat câte o stradă,

Câte o fanfară

 Să nu ne doară

 Când ne pleacă îngerii” - ni s-a dat, 

”Şi rămânem fără aripile de iarnă,” - vine ploai și le spală,

 (aici plouă azi, chiar mă uitam la copacii negri de uzi și mă gândeam că a venit ploaia să-i spele de iarnă) 

îmi place enorm ce ai aici: ” 

Uneori ni se ascunde somnul,

Ni se ninge singurătatea

Şi ne potopeşte cu plâns cântecul acela

În care iubirea

Ca un clopoţel caută pe la ferestre” - e o poezie întreagă, 

M-a provocat ”Uneori ni se ascunde somnul,” - și am început să mă gândesc la toate locurile pe unde ni se poate ascunde somnul, versul deschide uși,  îți dă  spațiu de inspirație ... sunt curioasă dacă o să continui cu ideea ... :) 

aici ” 

Nu întrebăm dacă se plăteşte

La ieşire,” - este singura parte care nu-mi place, poate e din cauza că s-a scris mult de plătit ... da tu vezi, ... 

iar aici  culminezi ” 

Aprinde luminile şi stinge câte-o singurătate

Ce nu mai poate

Sâ vorbeascâ ..” - da, când nici singurătatea nu mai poate vorbi, atunci chiar ar trebuie să ne punem pe gânduri ...  găsesc sursă de inspirație proaspătă în acest vers ... 

Un poem ca un magnet,

mă scufund în:

” 

O să răscolim amintirile

Cu teamă de ne amintirii, ” 

”Căci nu,

Nu mai putem nici măcar ( ”orbi ca sângele când știi că ți s-a dat ... ” 

Cu inspirație și drag de poezie! 

[Grig Salvan]

Superbă metaforă „strada interioară” pe care ne plimbăm în sus și-n jos în căutarea bucuriilor de acum și de altădată, pe care ne făurim visele și pe care ne plângem dezamăgirile, durerile și amintirile. 

[Stanescu Valentin]

Mihai, excelentă lectură, de trei ori citită.

Mi-ar plăcea să scriu şi eu aşa. Sunt tributar formei fixe. Rareori mai las ideile înghesuite în forma brută. În scurt timp mă apuc la aranjarea lor pe care nu o finalizez. Nu sunt Eminescu să termin o poezie în multe zile şi variante până la ultima, care zice că e ultima dar tot nu-i place cum arată...

Străzile din viaţa mea au fost mai multe.  Acum mă aflu pe aceeaşi stradă unde m-am născut, la o distantă 14 gospodării, pe acelaşi trotuar. Să fiu atent cum umblu pe celălalt trotuar să nu mă întâlnesc prea devreme cu viitorul...