S-a înserat în podul cu-amintiri,

S-a înserat în gândurile mele

E noapte chiar, în viața dintre ele.

Și goală-i tolba mea de fericiri.

Mai sunt încă vreo două felinare

Ce s-or aprinde singure, năuce,

Să lumineze alte coridoare,

Dar toate vor fi, de acum, caduce.

Și nu mă voi întoarce-n viitor,

Am fost dar n-am ales cuminte, veacul

Era-naintea primului meu zbor,

Și n-am știut de unde să-mi iau…

E barul plin de nimfe despletite.

Când noaptea-ncepe să-și arate colții,

Apar femei desperecheate, triste,

Ce-așteaptă fiecare-n fața porții.

Acolo-n gesturi mici, una spre alta,

Își trec  câte-un client rătăcitor,

Dar sunt bărbați puțini în toată balta

De-abia se prinde rar, un peștișor.

Ea susură în gând ultima strofă

Din cântecul de lebădă rănită,

Și viața i se pare-acum, amorfă,

E un…

Ți-am cumpărat sufletul cu mere.

Coapte. Amurgii.

Ți-am măsurat umbletul prin noapte.

Poate vii.

Ce lungă e durerea pân-la tine.

Ca iarna-n munți.

Să nu întrebi. Totul e bine.

Și noi cărunți.

Ninge-ndesat, în șoaptă, ca-n povești.

De n-ar mai sta.

Ce să-ți trimit acolo unde ești ?

Doar umbra mea.

Mă dor și oasele de-atâta așteptare.

De numărat.

Și mă cuprinde-un…

Roată, roată, roată duce,

Roată-n roată să se spele,

Roata roții vieții mele,

Roata roții de pe cruce.

Cruce-n steaua nopții, albă,

Cruci mai vechi, mai ponosite,

Cruce-n cruce ca o salbă,

Cruci mai noi, nefolosite.

Ochi în ochi din poartă-n poartă,

Ochiul, carnea o seduce,

Taină veche ca o roată,

Cu pecețile în cruce.

Roată în vârtejul sorții, 

Roată-n spinul de…

Îmi ies din trup acum, a câta oară?

S-ajung la cel care m-a definit,

La îngerul cel alb cu chipul însorit

Ce a vibrat în mine întâia oară.

Plutesc legată de cordonul de argint,

Mă las în voia unei stări divine

Spre-o destinație ce…

Văd în vis durerea cruntă a orașului ce moare,

Limbile de foc asupra-i ce dansează într-un joc.

Focul face din trecut, un prezent, din răzbunare,

Iar coșmarul se extinde, crește, crește, lasă loc,

Unui câmp arid cu triste amintiri de peste veac,

N-are loc într-o poveste, nu-l vindecă nici un leac.

Nu-l aduce în prezent nici piatra de sub picior,

Așa cum nu are  viață un ținut fără izvor.

Ca o magmă uriașă de…

Spune-mi, spune-mi ca mai avem un  dincolo

al meu, al nostru

unde norii încă se bat cap în cap

și unde  nici ursitoarele nu-ndrăznesc s-ajungă

Doar spune-mi, că marea nu este albastră

ci roșie și învolburată ca

sângele meu care se zbuciumă

și te cheamă în carne,

când nu ești aici.

Poienile sunt pustiite, 

licuricii își plâng lumina zdrențuită

așteptând diminețile.

Dar tu,

tu recită-mi din…

Nu-s multe poeme-n lume să mă-nvețe cum să plâng

si tristețea cum s-o lepăd, valul fricii cum să-l frâng.

De n-aș fi venit pe lume cu cosițe și bujori,

m-aș fi dus de dragul morții să o cânt în sărbători.

Cu o barcă  uriașă dăltuită-n fir de lemn,…

Ia-mă-mă, iubite și m-aruncă-n cer,

să-ți fiu de pe boltă, pată de mister,

să mă rup în mii de diamante tari,

să crezi că sunt veșnici ochii mei cei mari.

Și din două stele de-un colț aninate,

să-mi faci doi luceferi plini de nestemate.

Unul să ne-aducă patima și focul ,

altul să deoache, să ne dea norocul.

Ia-mă-mă, iubite, ia-mă-mă cu starea 

și puterea apei din laguna verde,

Poate într-o zi…

Visez să-mi fac colibă lângă lac,

să mă adăpostesc în ea când plouă.

În timp ce tu-mi apari ca Luna Nouă,

din amintirile secrete, de un veac . . .

Știu, m-ai ascuns în suflet prea adânc

și m-ai ținut închisă, ferecată,

să nu pierzi ce s-a întâmplat odată,

când îți purtai iubirea la oblânc.

Cu pasul  lin te-apropii tot mai mult,

să-mi dovedești că nu ești o fantomă,

că n-am trăit nicicând după o…

Se-ntoarce timpul de pe unde zburdă

Și ceasul se învârte, cumva, antiorar

Pisicile și câinii, ca o babă surdă,

Cântă când fac un ou într-un cuibar.

Poneiul meu se duce în grădină 

Și ronțăie grăbit  salată și mărar.

E cald sau rece dar nu am vreo  vină

Că florile-mi dansează pe trotuar.

Doar pendula se-agită regulat

Și iar se schimbă orologiul seara,

La capul baldachinului sculptat

Trei…

Când în dunga verii, toamna își deschide larg buchetul

arșițelor de departe, stinse-acum sau domolite,

Și-mi aduce toată poama ce păstrează-n ea secretul

sorilor născuți în vremea zeilor din stalactite,

Eu mă duc printre coline să dau cerul la o parte,

și să-i fac culcuș de iarnă, pentru-a nu știu câta oară,

să respir din nou cu luna, ce-mi șoptește-așa, de-o parte,

că trec pragul tinereții cu pas mic și într-o…

Mi-e frig.

Un frig de parcă l-aș fi 

desenat cu tuș negru

când îmi număram inelele

de sub scoarță.

Primele erau albe, luminoase, zvelte.

Ultimele ?

Zbârcite și fără încheiere.

Mai am. Timp.

Am timp să-mi observ și rădăcinile,

dacă mai sunt bine înfipte în pământ.

Am timp chiar să socotesc 

câte planete am atins 

cu degetele înfrunzite.

Câte sunt cele cărora

le-am schimbat…

În ziua-n care Dumnezeu îmi va vorbi,

Cocorii vor pleca înșiruiți.

Secundele, clepsidre vor opri,

Să-i ceară înapoi pe miruiți.

Se vor transla  desenele rupestre 

Pe craniile de cristal rămase,

Iar toate semințiile terestre

Vor arăta de ce au fost retrase.

Va fi un alt ecran de observare,

Lumile noi vor fi iar împărțite,

Și din frecvențele de diamante rare

Vom separa ce ne putem…

Ca gloanțele  în rafale reci, loveau în trup,

vorbele tale de rămas bun.

Au trecut ani sau secunde ?

Îmi părea că mușcam și din viața următoare

atunci când am început căderea.

Viteza cu care mă îndreptam spre începuturi

îmi deschidea aceeași veșnică 

problemă  matematică

De ce unu și cu unu, nu fac doi ?

În geometria euclidiană, pe care

așa de bine mi-o predai, axioma lua

 înfățișarea adevărului…

Țipetele sparg tăcerea plajei.

Mai adânc, mai adânc . . .

Nisipul se zbârcește de groază,

de groaza de a nu năvăli adâncul

să-i mute scoicile pe o creastă de val.

Alene îmi desfaci părul și

picuri otravă pe genele albite de sare.

Cu un sfredel de malachit întunecat

îmi grăbești moartea confuziei și haosului

care începuse  demult  să se vadă  adică

din clipa în care m-ai întâlnit.

Mai adânc, mai…

E oră de seară, e încă senin

Și lacrimi fierbinți, de catifea 

Inundă din piepturi, ca un suspin,

Bărbatul -fantomă se duce să bea

Se-așază vântul, un tunet despică

Tot cerul și umbre joacă pe străzi

Bărbatul-fantomă se uită cum pică 

Cioburi de toamnă, pe-autostrăzi

Căldura mocnită ascunsă-n canale

Se plimbă și face tumbe de fum

Bărbatul-fantomă citește semnale

În mijlocul pieței,…

Și ce dacă acum, mă risipesc în ploaie,

Eu port încă pe umeri, colanul de regină.

Îmi repetai pe vremuri - nimic să nu te-ndoaie

Chiar sufletul de-ți plânge, acoperit de vină –

Mă  scutur și-avalanșa de-o sută de cuvinte

Învăluie un sânge ce nu vrea să respire,

Îmi amintesc Săpânța cu-atâtea vii  morminte,

Și cruci tandru pictate, în timp să nu expire.

Iar din alegoria ce-mbracă-acest destin

Pătrund în…

Am învățat, în sfârșit, să trăiesc

într-o acoladă a destinului,

pe care, doar intuitiv, o numesc viață.

E ca un imens giratoriu,

ca o buclă în timp,

în care totul se repetă la nesfârșit.

Ochii mei triști își ascut albastrul 

și devin Excalibur, magica sabie

cu care încep să tai fără milă,

stufărișul trecutului.

Și caut, ascunse în zecimalele lui pi,

îndoieli, iubiri pierdute 

sau zadarnic…

Rămâi să ne spunem cuvinte,

Să ardem și ultimul vreasc,

Curând devenim oseminte

Sortate-n al timpului teasc.

În ochi îți zvâcnește lumină,

Pe umeri mi-o pui și eu tac

Mă mângâi pe trup de hermină

Când stelele vin peste lac.

Statui între chipuri   de nufăr,

Fac cercuri albastre și  mov,

Și uit că-n tăcere eu sufăr

Și-am stins lumânarea-n alcov.

Mai lasă-mi cercei în…