Spune-mi

[Monica Pester]

Spune-mi, spune-mi ca mai avem un  dincolo

al meu, al nostru

unde norii încă se bat cap în cap

și unde  nici ursitoarele nu-ndrăznesc s-ajungă

Doar spune-mi, că marea nu este albastră

ci roșie și învolburată ca

sângele meu care se zbuciumă

și te cheamă în carne,

când nu ești aici.

Poienile sunt pustiite, 

licuricii își plâng lumina zdrențuită

așteptând diminețile.

Dar tu,

tu recită-mi din stihurile lui Shakespeare

și învață-mă să fiu cuminte, când 

beau otrava arcuită de buzele tale.

Condu-mă spre ultimul pat,

spre ultimul sărut,

spre ultimul vis.

Și mai spune-mi

da, spune-mi mereu

că nu m-ai iubit . . .

[Monica Pester]

Vrea sa înțeleagă neiubirea, sorry

[Monica Pester]

Psihicul uman e mai nuanțat.  Nu respecta dex-ul.  Nu vorbim de placere. Socul unei traume, o plecare de exemplu, poate fi înțeles, asimilat printr-o trauma mai mare . Cum ar fi neiubirea.  Complexul psihologic al povestii mele este trauma amăgiri, a falsei iubiri care se termina brusc prinmoarte sau dispariție. Eroina vrea sa înțeleagă nemurirea și masca ce a acoperit-o. Acesta este scenariul , Lisia. Drag.

[Amanda Spulber]

În primul vers e scris "ca" în loc de "că". În versul 5 e o virgulă în plus după "spune-mi". Sunt și câteva spații libere în plus. Atât am observat deocamdată. Dacă deranjează observațiile, pot să nu le mai fac.
Despre poezie în sine: e reușită! Îmi place!

[Vasilisia Lazăr]

Masochisto! :))

Vezi, ia sensul 2 din DEX!

[Monica Pester]

Infige cutituĺ adânc în mine . Am nevoie de durere ca sa-ti înțeleg plecarea. . .  

Asta e logica, Lisia 

Mulțumesc pentru apreciere.

[Vasilisia Lazăr]

N-am înțeles versul final, nu-i înțeleg logica. În rest, o poezie care curge frumos.