Când e s-o faci, o faci

[Monica Pester]

Ca gloanțele  în rafale reci, loveau în trup,

vorbele tale de rămas bun.

Au trecut ani sau secunde ?

Îmi părea că mușcam și din viața următoare

atunci când am început căderea.

Viteza cu care mă îndreptam spre începuturi

îmi deschidea aceeași veșnică 

problemă  matematică

De ce unu și cu unu, nu fac doi ?

În geometria euclidiană, pe care

așa de bine mi-o predai, axioma lua

 înfățișarea adevărului necontestat.

Dar bucata aceea din mine, pe care n-o știai,

se îndrepta către geometria sacră,

ca să-mi releve infinitul artei de a iubi.

Nu în segmente, ci în 

Totul.

Mă întrebam, când scoica își naște perla,

în așternutul ei de sidef,

se dăruiește pe sine, întreagă,

sau se rupe în valuri,

ca straturile făgăduințelor ireale ?

Coboram, așadar,

cu viteza frunzei retezate de vânt,

constatând că începuturile, erau de fapt,

un sfârșit dens, pe care îl purtasem în mine

cu o incredibilă durere mascată.

Astfel, legând noaptea de zi 

și ora de clipă,

cu clepsidrele golite de timp,

plecam,

simțind gustul triumfului asumat,

de libertate.

[Vasilisia Lazăr]

Dacă îl așezăm pe orizontală, ne dă o proză poetică bună, dar cum, în ziua de azi, granița dintre proză și poezie s-a cam șubrezit, ce să spun... sunt imagini frumoase, mesaj clar și spui și o poveste. E un text plăcut și care curge bine.

[Mihai Katin]

Dar bucata aceea din mine, pe care n-o știai,

se îndrepta către geometria sacră,

ca să-mi releve infinitul artei de a iubi.  esteun  nestiut  adevar  in aceste versuri  ce  dau  consistenta  unui  poem  remarcabil  cu  un titlu  de  film  american!