A șaptea pace

[Monica Pester]

Rămâi pe locul tău și-ascultă

Cum izvodesc din munți, copaci

Și cum foșnesc coroana multă

Cu aripi mari de vârcolaci.

Se leagănă în ritm arhaic 

Prin semne scrise de demult,

Parc-ar forma un arc voltaic 

Sorbind lumina în tumult.

 

Creștem cu ei în rădăcină,

Legați mereu de un pământ,

Ne pare doar că n-avem vină,

Așa făcut-am legământ.

Altare ridicăm credinței

Și îl iubim pe-acel Hristos

Ce ne-a dat darul suferinței

Și l-a iertat pe păcătos.

Dar nu ne lepădăm, istoric,

Frica rămâne-n noi, mereu,

Doar înțelegem, metaforic,

Un trai din ce în ce mai greu.

Iar frica morții, ancestrală,

Când de nimic nu ne mai pasă,

Ne scaldă-n rugi, în catedrală,

Pentr-o purtare mai aleasă.

.

Iisuse, Doamne, vino iară,

Să dovedești că suntem vii,

Te vom urma a șaptea oară

Și vom  fi treji când re-învii

[Vasilisia Lazăr]

Multă sănătate, Monica! Sper că e totul bine. 

[Monica Pester]

Mihaela, mulțumesc frumos !

[Monica Pester]

Iertare, din motive personale nu potrăspunde fiecăruia în parte. Încântarea pe care o simt prin onoarea ce-mi faceți aplecându-vă asupra scrierilor mele, cu aprecieri și vorbe blânde, este măi presus de orice !

Va mulțumesc din suflet, 

D-le Katin, Poete, Chris, Alex, Grig, minunata Lisia ! 

Cu recunoștință, tuturor.

[Mihaela Popa]

o rugăciune frumoasă, Monica!

[Vasilisia Lazăr]

Altare ridicăm credinței

Și îl iubim pe-acel Hristos

Ce ne-a dat darul suferinței

Și l-a iertat pe păcătos.

Dar nu ne lepădăm, istoric,

Frica rămâne-n noi, mereu,

Doar înțelegem, metaforic,

Un trai din ce în ce mai greu.

Iar frica morții, ancestrală,

Când de nimic nu ne mai pasă,

Ne scaldă-n rugi, în catedrală,

Pentr-o purtare mai aleasă.

Până la urmă, suntem doar oameni, e firesc.

O poezie frumoasă, corectă și potrivită momentului.

Am citit cu drag!

[Grig Salvan]

Apoteotică viziune a lumii, a păcii, a divinității și omului.

[bolache alexandru]

O poezie dedicată credinței, dedicată păcii! Câtă nevoie avem de această pace interioară!

[Chris]

mi-a placut mai ales ultima strofa...

[petrut dan]

Până la urmă credința înseamnă să nu pierzi legătura cu divinul din tine și cu omenescul din divin, deci ne putem ruga ca și tine, am citit cu interes, drag!

[Mihai Katin]

Iisuse, Doamne, vino iară,

Să dovedești că suntem vii,

Te vom urma a șaptea oară

Și vom fi treji când re-învii  acest   catren  final  dintr-un  poem  al  omului  in  ipostazele  sale  cristice,in  incercarile  de  a fi  alaturi   de  IIsus nu   doar  cu   cuvintele(putin lucru!!!)ci   cu  sufletul  si   fapta,aest  catren  imi   aminteste  de   un  cantec  al  lui  Valeriu  Sterian;

Doamne,vino  Doamne,sa vezi  ce-a mai  ramas  din  oamenii...

Sfanta  Inviere sa va aduca  linistea  si  lumina   dumnezeieasca  in suflet!