Când lumea se rotește ( repostare )

[Monica Pester]

Se-ntoarce timpul de pe unde zburdă

Și ceasul se învârte, cumva, antiorar

Pisicile și câinii, ca o babă surdă,

Cântă când fac un ou într-un cuibar.

Poneiul meu se duce în grădină 

Și ronțăie grăbit  salată și mărar.

E cald sau rece dar nu am vreo  vină

Că florile-mi dansează pe trotuar.

Doar pendula se-agită regulat

Și iar se schimbă orologiul seara,

La capul baldachinului sculptat

Trei lumânări își mistuie lent ceara.

E noapte dar povestea nu se-ncheie,

Se-adună elfii în colibe mici,

Mă duc să caut vechea noastră cheie

A casei din copacul cu furnici.

N-am mai trecut pe-aici de la o vreme,

Dar, curios, toate-s la locul lor,

Întorc privirea, parc-aud cum geme,

O biată cicatrice pe picior.

Și ca un semn, mă-nvăluie-amintirea 

Copilăriei, tinereții, și-alor mei, 

Merg lent, nu pot să mă mai pierd cu firea

În spate mă-soțesc zâmbind și ei. 

Doar tu lipsești din peisajul ăsta

Iubirea și visarea  mea dintâi,

Dar ai plecat, lumea-i atât de vastă.

Nu am putut să-ți cer să mai rămâi.

Te du, iubite, cum se duce timpul,

Și dacă într-o zi mă cauți în sertar,

Întoarce-te și ceasul din perete

Va bate iar, ca la-nceput, orar.

[Grig Salvan]

Am găsit cu plăcere și reținut versuri inspirate și imagini insolite, de o mare originalitate. Îmi place mult antiteza ceasului „orar-antiorar”. Sau cum florile  dansează pe trotuar. Sau cum noaptea se-adună elfii mici.

N-am înțeles două versuri mai „ciudate”: „Pisicile și câinii, ca o babă surdă/ Cântă când fac un ou într-un cuibar”

Dincolo de ruperile de ritm semnalate de Lisia, există și o scăpare de literă, „mă-soțesc”.

[Vasilisia Lazăr]

Sunt mai multe ruperi de ritm, Monica. Trebuie corectate măcar cele care sunt mai deranjante, cum ar fi:

Doar pendula se-agită regulat / Pendula doar se-agită regulat

Doar tu lipsești din peisajul ăsta / Aici nu găsesc pe moment și, oricum, „ăsta” nu-mi sună bine, ar trebui „acesta” și nici nu rimează cu „vastă”.

Ai și imagini frumoase, dar te-ai grăbit. 

[petrut dan]

Mi-a plăcut casa aceea din copacul cu furnici, un poem parcă jucăuș, dacă nu ar fi vorba tot despre dragoste și parcă ne trece cheful de glumă!) Odată cu întoarcerea „fiului/bărbatului risipitor”, timpul își revine, ceasul începe iar să ticăie în sensul normal și, probabil, celelalte așteptări se vor împlini pe deasupra! Mi-a plăcut!)