Zbor de zile mari

[Monica Pester]

În ziua-n care Dumnezeu îmi va vorbi,

Cocorii vor pleca înșiruiți.

Secundele, clepsidre vor opri,

Să-i ceară înapoi pe miruiți.

Se vor transla  desenele rupestre 

Pe craniile de cristal rămase,

Iar toate semințiile terestre

Vor arăta de ce au fost retrase.

Va fi un alt ecran de observare,

Lumile noi vor fi iar împărțite,

Și din frecvențele de diamante rare

Vom separa ce ne putem permite.

În ziua-n care Dumnezeu îmi va vorbi,

Pământu-n loc se va opri o clipă,

Cu sufletul în palme voi porni,

Să îmi salvez și ultima aripă.

Voi renunța la ego și mândrie,

Să am zborul înalt, direct spre Sursă,

Când voi deschide cerurile-o mie,

Voi ști că am mai câștigat o cursă. 

[Nuta Craciun]

Da, Monica, îți înțeleg interpretarea, eu simțeam acolo ceva ce parcă depășește puterea umană.

Mă gândeam cumva că doar Dumnezeu le-ar putea deschide pentru cei care merită... dar poate că într-adevăr cerurile le putem deschide singuri, dacă avem suficientă credință. 

[Monica Pester]

Nu, deschiderea cerurilor nu se petrece de la sine.  Reprezintă  doar o percepție a noastră pentru lumea înconjurătoare. Ni se deschid cerurile, cu ghilimelele de rigoare, atunci când , străduința noastră de a accede spiritual, de a fi cât mai aproape de ideal și divinitate, ne pare împlinită. Atunci știm despre noi că, am câștigat puterea de a ne susține singuri și de a ne manifesta instant imaginația în real.

Mulțumesc mult pentru participarea la trăirile mele sufletești, Nuța !

[Nuta Craciun]

Certitudinea tonului din strofa finală, parcă într-adevăr te înalță deși pare puțin peste puterile noastre de simpli muritori. Spun asta pentru faptul că, parcă cerurile dacă se deschid, se deschid de la sine, ar fi prea mult să presupunem că putem noi deschide cerurile. 

În schimb câștigarea fiecărei curse până la cursa finală, o să fie mereu  victorie, o victorie a noastră împotriva noastră! 

[Mihai Katin]

În ziua-n care Dumnezeu îmi va vorbi,

Pământu-n loc se va opri o clipă,

Cu sufletul în palme voi porni,

Să îmi salvez și ultima aripă....dar  Dumnezeu  ne vorbeste ,nu  direct ,putini  sunt acei  alesi,dar  ne  vorbeste pe limba  si pe intelesul  sufletului nostru...dar  ne  trebuie  o  anume  tacere si  o  anume  rabdare  si  vom auzi!

cu multa pretuire!

[Vasilisia Lazăr]

O poezie frumoasă, scrii tot mai bine, Monica. Și faptul că faci comentarii te ajută.

Versurile semnalate de mine au probleme ritmice. Am dat variante, însă tu poți găsi altveva.

În ziua-n care Dumnezeu îmi va vorbi, / În ziua-n care Domnu-mi va vorbi, (sau altfel)

Lumile noi vor fi iar împărțite, / Când lumile vor fi iar împărțite,

Și din frecvențele de diamante rare / Și din frecvențele de perle rare (sau altceva)

[bolache alexandru]

Un zbor frumos! Am citit cu plăcere!