Femeia străzii

[Monica Pester]

E barul plin de nimfe despletite.

Când noaptea-ncepe să-și arate colții,

Apar femei desperecheate, triste,

Ce-așteaptă fiecare-n fața porții.

Acolo-n gesturi mici, una spre alta,

Își trec  câte-un client rătăcitor,

Dar sunt bărbați puțini în toată balta

De-abia se prinde rar, un peștișor.

Ea susură în gând ultima strofă

Din cântecul de lebădă rănită,

Și viața i se pare-acum, amorfă,

E un destin ? Așa a fost sortită ?

Și e târziu, bețivii s-au rărit.

Ce-om mai mânca și noi în astă seară ?

Dar, iată, unul tocmai s-a oprit

Ești liberă, drăguță domnișoară ?

Și-i vine-n minte primul ei iubit,

Ce-i impărțise halucinogene, 

Dar și o pâine, casă și-un  cuțit,

Cu care-fața ei,  crestase-n vene.

Da, domnule, trezindu-se deodată,

Îl ia  și pleacă împreună, în tăcere,

Un ceas de-amor, plătit ca să dezbată

Cu trupul, căci în suflet are fiere.

[Grig Salvan]

O poezie mai altfel decât cele cu care ne-am obișnuit, un fel de „fleur du mal” baudelairiană ori, la noi, argheziană, un mediu urban cu umbrele și sumbrele sale aspecte de viață decăzută, chinuită, abrutizată. Uneor poezia evită asemnea teme și scene, abordate mai cu seamă în proză, dar e bine ca și poetul să transpună în versurile lui aspecte neplăcute, întunecate și decadente, cum găsim în opera multor mari poeți români și universali.

Mici observații:

Unele virgule sunt superflue și fragmentează inutil propoziția. „De-abia se prinde rar un peștișor” sună mai firesc fără virgulă. Sau „Cu care-fața ei, crestase-n vene”, aici  probabil lipsește un „n” după cratimă „cu care-n fața ei”, și de asemenea virgula după „ei” nu e necesară.

Un vers iese din ritm: „Îl ia și pleacă împreună, în tăcere” cuvântul împreună e prea lung și strică ritmul. Eventual „Îl ia și pleacă-n noapte, în tăcere”.

[Vasilisia Lazăr]

Ba da, a ieșit, doar că e greu de dus dacă îți pasă. Atât. Îmbrățișări!

[Monica Pester]

Mulțumesc din suflet, Lisia pentru tot ce-mi spui. Un ajutor prețios. Am învățat  multe aici.  Știu ca te dor astfel de povești.  Pe mine m-a durut mult când am scris-o. Și prin natura profesiei. De aceea am simplificat-o, să para mai puțin  impactantă pentru cel ce citește. Regret că n-a ieșit chiar poezie. Mă  descurc greu, așa  e? Noapte frumoasă, Lisia!

[Vasilisia Lazăr]

Aseară am citit, iar la strofa cu halucinogenele erau probleme de ritm, acum ai remediat văd. Monica, e chiar atât de greu să lipești semnul întrebării de cuvânt? Mă doare pe mine gura de câte ori am spus. 

Acum să trec la poezie... ) Dintotdeauna m-au întristat poveștile cu prostituate, nu doar m-au întristat, efectiv mi-au făcut rău fizic. Poezia are o poveste dramatică, nici nu putea fi altfel având în vedere tema. Am citit cu inima strânsă. 

[Amanda Spulber]

"Și-i vine-n minte primul ei iubit,
Ce-i impărțise halucinogene,
Dar și o pâine, casă și-un cuțit,
Cu care-fața ei, crestase-n vene."

Versuri cu un impact emoțional foarte puternic! Pentru o clipă am rămas fără cuvinte. E o realitate cruntă. Tineri, unii abia intrați în adolescență, prinși în acest viciu îngrozitor.

[Monica Pester]

Iertarea ar trebui să se răsfrângă asupra noastră  ca și  noi să o răsfrângem asupra tuturor. 

Dar,  condamnăm, uneori, doar eisberg-ul . . . 

Seară minunată !

[Mihai Katin]

este  un  poem gri ,este  un fel  de  elegie  a  celor  pierdute,a celor  judecate  intr-o  falsa  morala   dar  ceea ce  este  cu  adevarat  merituos   mi  se pare  abordarea  acestei  teme  pentru  ca  exista un vers genial:

Apar femei desperecheate, triste,....pe acestea  Iisus le-a iertat,noi nu!

cu  multa  pretuire!

[Monica Pester]

Absolut corect, Alex !

[bolache alexandru]

O poveste tristă dintr-o lume în care răsăritul soarelui e doar o legendă!