Când se supără Pământul

[Monica Pester]

Văd în vis durerea cruntă a orașului ce moare,

Limbile de foc asupra-i ce dansează într-un joc.

Focul face din trecut, un prezent, din răzbunare,

Iar coșmarul se extinde, crește, crește, lasă loc,

 

Unui câmp arid cu triste amintiri de peste veac,

N-are loc într-o poveste, nu-l vindecă nici un leac.

Nu-l aduce în prezent nici piatra de sub picior,

Așa cum nu are  viață un ținut fără izvor.

 

Ca o magmă uriașă de lavă ce se întinde

Peste burgul care, iată, numai resturi mai cuprinde,

Monumente din istorii și comorile nespuse,

Se transformă în cenușa focului ce le seduse.

 

Arhetipuri se imprimă în memoria adultă,

Cetățenii toți ai urbei cu vulcanul se înfruntă,

Cu-o tărie-ngrozitoare care macină și mușcă

A muntelui ce dinlăuntru cu teroare îi împușcă.

 

Ies din case îngroziți de soarele, mare astru,

Întrebându-se, de-i el responsabil în dezastru.

Însă din adâncul celui ce cutremură văzduhul,

Focul arde-ntr-una totul, până-și istovește duhul.

 

Iar vulcanu-mpărățește în astă parte de lume,

Și doar când bolborosește, tot oceanul face spume.

Ridicând până în ceruri valuri mari și deșănțate,

Care-mpart în cale, sumbra moarte și iar moarte.

 

Când se supără Eternul și dă groază pe pământ,

Este clar că-n astă lume ne-am îndepărtat de Sfânt.

Ne-am oprit din evoluții, am uitat să ne iertăm.

Și iubirea am lăsat-o. Doamne, ce mai așteptăm ?

[Grig Salvan]

O construcție laborioasă și de anvergură „în dulcele stil clasic”, un poem cu tentă moralizatoare, ce aduce aminte de poemele etice și sociale ale lui Eminescu ori Vlahuță. Nu e ușor a scrie astfel, trebuie urmărită cu scrupulozitate și tema și metrica clasică în același timp, poate de aceea unele șchiopătări de ritm, ori unele cuvinte ce sună oarecum prozaic. Dar apreciez efortul de construcție, cu unele reveniri se poate aduce la o formă frumoasă.

[Monica Pester]

Ma tot zbat cù ruperii astea de ritm semnalate de voi,

Dan și Lisia .probabil ca vocea mea interioara suna total diferit. Voi cizela: mai mult . În principal mă axez pe idee și mesaj . Dacă acestea au plăcut, va mulțumesc din inima  !

[Vasilisia Lazăr]

De milenii întregi ne imaginăm lumea sfârșindu‑se. Am început de dinaintea Bibliei și nu ne‑am mai oprit. În mai toate mitologiile există ideea că la un moment dat vechea lume a sfârșit printr‑un potop sau printr‑un foc mistuitor și că puținii supraviețuitori au populat‑o pe cea nouă. Dar ce urmează după apocalipsă e mai cumplit decât apocalipsa în sine.

Asta ai încercat în acest poem, Monica, doar că pe lângă faptul că te-ai întins mult, ai și foarte multe ruperi de ritm, pe bază de metrică, dar, mai ales, pe bază de accent. Citește-l cu voce tare și vezi cum sună. Ideea e frumoasă, dar la construcție trebuie să mai lucrezi. Semnul întrebării trebuie lipit de cuvânt, că dacă-l lași așa și se nimerește să fie la capăt de rând, se duce pe rândul următor.

[petrut dan]

E destul de greu să scrii pe o temă dată sau imaginată pentru că trebuie să nu te abați și nici nu poți folosi orice legături, nu poți divaga sau impune altceva în afara temei, de aceea de apreciat poemul tău cumva escatologic, câteva ruperi de ritm, dar în rest ai dreptate, oare la ce să ne mai așteptăm ?! Cu drag!

[Monica Pester]

Poemul e scris destul de recent,  iarna trecută . Este un scenariu apocaliptic la care refuz să mă gândesc mai îndelung, de teama de a nu fi transpus în realitate. Mi-am imaginat doar, ce ar fi, dacă . . .Din nefericire pentru planetă și pentru noi oamenii, asemenea lucruri s-au întâmplat și se vor întâmpla.  Stilul meu ? încerc diferite exprimări. Mulțumesc pentru apreciere,  dle Katin.

[Monica Pester]

Multumesc , Alex. Da, poate fi povestea zilelor noastre. Credința ne va salva, cu adevărat !

[Mihai Katin]

interesant  poem  !....oare  cand  l-ati  scris  ? ...in logica  postarilor  el  devine   o  oarecare exceptie  de stil ,este  o proza lirica  a teluricului   prin care  trecem  efemeri  dar  intelepti  cred eu !

cu  pretuire!

[bolache alexandru]

Povestea zilelor noastre spusa în versuri și metafore aride. Ne rămâne speranța și credința. Am citit cu plăcere!