Dincolo de tine

[Monica Pester]

Îmi ies din trup acum, a câta oară?

S-ajung la cel care m-a definit,

La îngerul cel alb cu chipul însorit

Ce a vibrat în mine întâia oară.

Plutesc legată de cordonul de argint,

Mă las în voia unei stări divine

Spre-o destinație ce n-o dezmint,

Prin spirit doar, să te ating pe tine.

Zbor mai întâi prin straturi de cuvinte

Toate îngemănate prin înțeles și ritm.

Spun - dor - , îmi pare însă prea cuminte

Doar cu- iubire -schimb întregul algoritm

Și mă îndrept ușor spre bolta nudă,

Spălată de comete și meteoriți

Să-mi caut în eter, cu gura udă

Gura ce m-a făcut să-mi ies din minți.

Mi-e teamă, coarda de argint nu ține,

Îmi văd trecutul, văd și-n viitor,

În Univers simt c-am trecut de tine

Și tot repet, repet cuvântul - dor -

Tu ai trecut în neant, nu vii spre mine,

Te-aștept încă un secol, poate două,

Sunt dincolo de începuturi și de tine

Dar mă întorc pentru o viață nouă.

[bolache alexandru]

Iubirea! Da, iubirea învingătoare peste timp și spațiu. Ce ne-am face fără ea?

[Chris]

daca noi am simtit ruperile de ritm (pana cand si eu care nu am urechile suficient de sensibile), cu siguranta le-ati simtit si dv. si asta nu am inteles niciodata: de ce autorii se ambitioneaza  sa scrie ceva ce nu suna bine, in loc sa lase textul putin la dospit si sa vada ce se mai intampla.

ati dorit sa transpuneti ideea aceea ca suntem legati/racordati la divinitate printr-un cordon de argint.

aceeasi nota de nostalgie si cautare a iubirii pierdute, foarte prezenta in poezia dv.

citit cu placere,

[Manuela Munteanu]

O decorporalizare, dar cu lăuntrice trăiri. Frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Regăsesc ideea iubirii care transcende timpul și spațiul. Și iarăși niște ruperi de ritm, dar încep să mă obișnuiesc. O poezie cu mesaj clar, plăcută.

[Monica Pester]

Sa renunț  ? Nevermore, a spus corbul într-o poveste a lui Poe

Eu zic, suntem unici în felul nostru.  Dar cu cât respectul și

recunoașterea valorii sunt mai mari,

cu atât adresaŕea începe de la senioral în sus. Eu sunt la primele

trepte, deci chapeau bas , cu mulțumiri!

[petrut dan]

Păi chiar așa de ușor renunți?!)) Înțeleg că perspectiva unei vieți noi este atrăgătoare, dar orișicât!)) Am citit cu interes poemul tău și având în vedere că ai respectat sfertul academic sau secolul academic nu te poate condamna nimeni, deși sufletele chiar sunt egale între ele, deci nu există doamne și domni, formule de politețe anume sau pluraluri senioriale! Bine, Monica, mă bucur că scrii și postezi constant, ești pe plus cu toate, chiar dacă sunt perfectibile poemele tale, sunt plăcute și au conținut clar, nu te pierzi în cuvinte sau metafore inutile ori care nu ar face decât să dilueze mesajul! Aprecieri, cu prietenie!)