Viața și frământările unui copac

[Monica Pester]

Mi-e frig.

Un frig de parcă l-aș fi 

desenat cu tuș negru

când îmi număram inelele

de sub scoarță.

Primele erau albe, luminoase, zvelte.

Ultimele ?

Zbârcite și fără încheiere.

Mai am. Timp.

Am timp să-mi observ și rădăcinile,

dacă mai sunt bine înfipte în pământ.

Am timp chiar să socotesc 

câte planete am atins 

cu degetele înfrunzite.

Câte sunt cele cărora

le-am schimbat traiectoria.

Care sunt cele puține,

cărora le-am pus întrebări.

Hmm . . .

Planete fără răspuns.

Ce să le cer ?

Doar câte un curcubeu

când se termină o decadă,

Și-o iubire când bate vântul

și-mi dezvelește rădăcina. 

Atât . . .

[Mihaela Popa]

da, este un exercițiu tare frumos, așa cum spune și Lisia, titlul este prea explicit

scrierea libră te prinde bine, Monica, frumos!

[Monica Pester]

Îmi tremură pana și ritmul inimii-i mai aprig în fața aprecierilor voastre domnilor Alex și Dan. Bucuria de a mă alătura poeților acestui cerc este absolută ! Mulțumesc mult !

[bolache alexandru]

Dan are dreptate! Din ce în ce mai bine! Poezii din ce în mai profunde și mai îndrăznețe. Felicitări!

[petrut dan]

Chiar așa, cum ar reacționa un copac, mai ales unul dintre cei care pot schimba traiectoria stelelor?! Interesant, plăcut și intrigant acest poem al tău care parcă seamănă un pic revoltă între sentimente, parcă l-ai vrea revendicativ, dar nu știi ce ceri!)) Sau știi și atunci prezint scuze!) Și tu, din ce în ce mai bine!

[Monica Pester]

Îl iubesc mult pe Garcia Marquez , cu - Incredibila și trista poveste a candidei Erendira . . . -

Mai am . Timp.   Știi, câteodată nu ești sigur că mai ai ceva,  iar timpul  poate  fi  moneda-joker , câștigătoare sau nu .  

Mulțumiri profunde pentru înțelegere, Lisia. 

[Vasilisia Lazăr]

O analogie a vieții copacului cu a omului. Interesant. 

De ce „Mai am. Timp.” și nu „Mai am timp.”? Titlul e prea explicit.

Am citit cu plăcere.