La o plecare

[Monica Pester]

Mă întreabă mama, mă întreabă morții,

Ce este tristețea și de ce mă doare.

Le răspund în șoaptă, stând în pragul porții,

Nu mai plânge, mamă, peste tot e soare.

Aeru-i fierbinte, parc-ar vrea să plouă 

Lacrimile tale  fi-vor rugăciune,

Să ne reunească, iarăși, pe-amândouă

Și să se-mplinească, încă o minune.

Mama-și culcă umbra sub castanul bolții,

Liniștită pare, din adânc oftează,

S-a lăsat cuminte în răcoarea morții,

Care-ntr-o tăcere,  peste tot se-așează.

Peste ani  voi merge să îmi caut locul,

În pământul iernii  florile-or să sece,

Și-n pervazul vieții voi lăsa tot jocul

Iar în nemișcare, veacuri se vor trece.

Strania tăcere se va sparge-n cioburi,

Aruncând în jerbe luciul nevieții,

Să se poată strânge-n miile de romburi

Umbre disipate-n văile tristeții.

[Monica Pester]

Lisia, corecturile tale mă fac uneori furioasă pe mine că nu reușesc să exprim tot ce simt. Dar ele întotdeauna mă pun pe calea bună.

Mulțtumesc din suflet pentru asta !

Poete, sinceritatea ta este de multe ori salvatoare pentru mine în felul de a-mi aborda scrierile.

Îți mulțumesc din suflet !

Chris, ca de obicei, ești cu aprecierea mereu în buzunar, scurt dar extrem de consistent !

Îți mulțumesc mult !

[Chris]

frumos si trist...

[petrut dan]

Un poem reușit, cu imagini bune ce demonstrează intensitatea trăirilor ce au făcut să apară, mi-a plăcut!

[Monica Pester]

Mă impresionează comment-urile voastre atatde calde și apreciatîve !

Mulțumesc, Grig,

Mulțumesc, Alex

[Grig Salvan]

Un poem de o duioșie și o melancolie aparte, frumos curgător, versuri lucrate, rezonante, cu o prozodie reușită (probabil și după corecturile de rigoare). Citit cu multă plăcere.

[bolache alexandru]

O poezie încărcată de tristețe... Multe metafore deosebit de frumoase!

[Vasilisia Lazăr]

Una singură mai ai:

Umbre disipate în valea tristeții.

Ai putea spune:

Umbre disipate-n văile tristeții.

[Monica Pester]

Lisia, am refăcut, zic eu.

Mulțumesc mult.

[Vasilisia Lazăr]

Sunt foarte mici, abia perceptibile, dar sunt câteva. La aritmii mă refer. Oricum, ți-ai îmbunătățit vizibil prozodia și pentru asta te felicit. Cât despre dureri, ele mereu există când rănile se redeschid, doar că, în timp, se mai cicatrizează, însă vor fi mereu acolo... vulnerabile mereu.

[Monica Pester]

E greu sa scapi de dureri, de răni care se redeschid mereu nelăsându-ți ĺiniste deplină. Toate trec... Lucrez pe aritmii. Mulțumesc, Lisia!

Mulțumesc, d-le Nechita!