Fărâme de nostalgii

[Monica Pester]

Să îți inchini amurgul unei zile,

Drapel să faci din urmele de nori,

Ce vrei să scrii în lungul unei file ?

Înalt visezi dar nu mai poți să zbori.

Oh, trupul tău ce tremura fierbinte

Pe fiecare verb ce-l  condeiai,

Acum despici c-o virgulă, cuvinte, 

Dar nu mai ai minute să mai stai.

Lăsând în urmă munții de trohei,

Ștergând ușor catren după catren,

Lași lacrima să curgă dar închei

Sperând că versul tău este peren.

Întins e albul cucerit de tine

Din călimara plină de culori,

Și înțelegi că roata nu mai ține,

Pleci doar să mori un pic de sărbători.

[Jeler Eleonora Maria]

Ce frumos!

[bolache alexandru]

Felicitări, Monica!

[Chris]

frumos, mi-a placut in mod deosebit ultima strofa...

[Monica Pester]

Îmi place mult că vă place amândurora, Lisia și Poete. 

De fapt, sunt atât de emoționată și onorată că-mi înregistrați și apreciați evoluția, încât, chiar nu știu ce să mai zic ! 

Zic doar un mare mulțumesc și, îmi aștept cu răbdare rândul la postat !

[petrut dan]

Și mie îmi place cum/ce scrii în ultimul timp, emoții transpuse liric, o anumită migală pe care nu ai cum să  nu o observi, cu drag! 

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos, Monica! Ce emoționant! Și tot mai corect. Versurile plămădite cu lacrimi au cel mai lung termen de garanție, să știi. Citit cu mare drag!

Înaintea conjuncțiilor adversative (dar, iar, însă, ci) se pune întotdeauna virgulă, deoarece acestea leagă entități între care, din punct de vedere semantic, se stabilesc raporturi de opoziție. Ai aici doi de „dar”. Și lipește semnul întrebării de cuvântul acela, că atârnă singur prin aer și e dezorientat, nu știe bietul de cine să se lipească. :))

[Monica Pester]

Vorbele tale, Grig, un minunat îndemn pentru mine, De a merge mai departe

Mulțumesc tare mult !

[Grig Salvan]

Se simte parcă o tot mai mare lejeritate de versificare de la un poem la altul, o anume măiestrie de a pune în versuri „bine aduse din condei” unele stări în care ne regăsim cu toții, o nostalgie în care ne legănăm tot timpul, mai cu seamă cei trecuți de cumpăna vieții, privind în urmă la tot ce s-a dus, privind în față la ce a mai rămas...

[Monica Pester]

Mulțumesc mult, Ada !

[Ada Nemescu]

Am recitit. Nostalgii picurare în cupa vieții... un fel special de a prelungi tumultul vieții.

Ultima strofă parcă stă deoparte...

Mi-a plăcut,  aDa