Adânc, mai adânc . . .

[Monica Pester]

Țipetele sparg tăcerea plajei.

Mai adânc, mai adânc . . .

Nisipul se zbârcește de groază,

de groaza de a nu năvăli adâncul

să-i mute scoicile pe o creastă de val.

Alene îmi desfaci părul și

picuri otravă pe genele albite de sare.

Cu un sfredel de malachit întunecat

îmi grăbești moartea confuziei și haosului

care începuse  demult  să se vadă  adică

din clipa în care m-ai întâlnit.

Mai adânc, mai adânc. . .

Să-mi cauți o rimă, o cârjă de aur,

nu pot să mai zac până în noaptea nunții noastre.

Evadează-mă din gratiile minciunii stupide 

de a ști să am grijă de mine.

Albatroșii s-au liniștit, zboară

pe linia lor magnetică, mă învață să nu-mi uit drumul,

și să-ți recunosc, pentru a câta oară, 

urmele.

Fierb odată cu sângele care-mi țâșnește din tălpi

căutându-te, vorbind limbi noi și vechi,

de parcă port în buze diamante și,

noroiul cel mai pur.

Mai adânc, mai adânc . . . 

[Vasilisia Lazăr]

Un poem erotic? Waw, Monica. Iar titlul și mai waw. )) Dar e construit de-așa manieră încât place și nimic nu pare prea îndrăzneț. Cu drag!

[bolache alexandru]

Un poem inedit cu metafore frumoase din care am remarcat: Alene îmi desfaci părul și

 

picuri otravă pe genele albite de sare.

[Amanda Spulber]

Nu sunt sigură despre ce am citit. Dar sună original. :)

[Monica Pester]

Stau de ceva timp la poarta poeziei și-mi scrijelesc numele, ca un puppy care cere lăptic. Și acum, dintr-o dată, mă țintuiesc vocile voastre apreciative, ca  un duș rece după ce am străbătut  o Sahară  ! Nu e prea mult, dlor Katin, Cristea și Petruț ? 

Plecăciune ! 

[petrut dan]

Un poem scos parcă de undeva de unde nici autoarea nu cred că se știa atât de efervescentă, de vehementă chiar în a-și reclama drepturile la tot ce nu s-a întâmplat până acum! Experiențele noi pot fi traumatizante dar nimeni nu crede până nu se lovește, toți ori nu știu ori vor crede că-i minți dacă încerci să le spui orice nu coincide cu ceea ce-și doresc, dar aici este o revoltă lirică a unei persoane responsabile care știe foarte bine ce a lipsit până acum când ''albatroșii s-au liniștit'' și reîncep să zboare ''pe linia lor magnetică''- o imagine de forță ce aplanează, calmează de parcă ar lua durerea (revolta, sentimentele negative, etc) cu mâna! Mi-a plăcut, din ce am mai citit aici, este un nou mod de a scrie, poate fi ceva experimental, dar mie mi-a lăsat impresia unor cuvinte îmbulzindu-se și pe care cu greu le-ai ținut în frâu, atât de mare dorința, ca și arta ta de a le ordona în poem! Probabil nu le-ai eliberat pe toate, sunt sigur că o să-ți mai ceară!) Seară faină!

[Mihai Katin]

poemul  acesta   fara rime  este   mai  aproape de adancimile  sufletesti  ,de aceea  subliniez  un vers formidabil:

Evadează-mă din gratiile minciunii stupide

[gabriel cristea]

Inedit poem. Felicitări!