vântul îți ridică fusta și eu îmi imaginez trecătorii

cu gânduri perverse

sentimentul de libertate provoacă

teama de-a nu greși poate accentua amețeala

și-atunci anxios până la renegare te-ntrebi de unde

atâta vanitate

am fost lustragiu ospătar grădinar dresor

de cai hamal în gară dar am continuat să citesc

precum într-o lecție karmică muream

de invidie

vorbim despre relativitatea femeii

în funcție de…

din frigul pădurii ne alegem

întunericul

curbează undele înşirate perfect

după strălucirea apei

fără pereche

cu gâtul graţios luna pe patine de-argint

împrăștie

cenuşa din urnă

ne rănim picioarele desculțe 

în somn

aşteptăm sania cu cioburi de răsărit

departe de soare viața împarte

grâu şi nuci la fiecare poartă 

cu sânii ascuţiţi de sete prinţese eretice

întărâtă…

scriu

să-mi ascund iubirea

într-un volum cu foile înnegrite de ploaie

amintiri din altă viață mă învinuiesc de

lucruri pe care mereu le-am ascuns în sertare

păreri de rău

îndoielnice

nume de femei care mi-au spus

lungă ne va fi suferința până dimineață

mai ales dacă nu vorbim

puncte sărate substituie persoana pe umărul căreia aș plânge

dacă dumnezeu nu ar exista

în monedele cu profilul…

obișnuiesc să vorbesc ploii

prin geam,

urmăresc dârele lăsate de stropi cu buricele degetelor,

de parcă aș căuta plăcerea unei femei,

mă abțin de la lucruri vulgare.



am buzunarele pline de dragoste,

mărunțiș,

plus

cel mai bun tutun pentru clipele premergătoare,

îmi permit să blufez cu ochii spre stele,

sunt idealul oricărei epoci, pot face orice

cu imaginea mea răsturnată.



am nevoie de soare,

îmi pun mănușile până…

de ceața unei furtuni

m-am ținut cu mâinile goale

după cum urlă

trebuia să-l scoatem afară

orice rană se prinde

cu fața spre răsărit îl purtam pe umeri

fără să-i atingem trupul

să nu fim singuri îmblânzisem o vulpe

mi-am luat femeia să trec munții

vântul a suflat peste mine până

m-am întors ca un foc pentru iarnă

firele de iarbă vorbeau între ele

pe întuneric la prima răscruce un…

am făcut focul pentru tot ce aveam

de la tine

ca din cealaltă lume

umbre pliate după tavan se hrănesc cu fluturi

înviați de limbajul trupului



le simt frica de necunoscutul cărnii

sângelui

sarea împușcă jarul

strălucitor după risipirea cercului ploii



demonii își aleg clădirile

de pe care țintesc vibrațiile joase

ale celor ce trăiesc cu două vorbe pe zi

ale celor care nu ajung la maturitatea…

nu suntem oamenii străzii

nu ne face plăcere vulgaritatea

atunci când te iubesc ca pe o damă în costum țipător

posedată de pofte

și de vorbele încântătoare despre cum să dobori o femeie

în pat

pe bufetul din bucătărie

începând

cu ușa de la intrare

ne dezbrăcăm ca după prima beție

cu degetele

cu dinții

și toate încercările de mai înainte ale ființei

atunci când și-a descoperit trupul

în prima…

dragostea mea

și-a păstrat frumusețea primei zăpezi

culoarea ochilor

forma bărbiei

după tema natală

puteam fi copia unui înger



unu la unu



pălăvrăgim despre obiceiul de-a râde

de oameni

nimic nu face trecutul un loc mai vizitat decât

presimțirea sfârșitului



celui care strigă în…

ești precum acele femei cara arată mai bine

cu trecerea timpului

m-am întrebat cum poate iubirea să rateze atât de mult

încât știința să grăbească sfârșitul

te iubesc de parcă aș descoperi o clădire antică

respirația scoate violența din orice cuvânt

pe care l-aș folosi

până ai simți dulcea amețeală a dorinței unui bărbat dispus să aștepte

și dacă va veni peste noi vreun final anunțat de om sau de astre

îți voi…

privesc pe geam

parcă din afara timpului îmi găsesc rudele

îngerii păzitori

mulțimea de străzi

casele unde am stat

reparând hornurile stricate după fiecare iarnă

când păstram focul cu cărbuni îngrămădiți de femeile făcătoare

de farmece

existențele mele nu păreau a avea legătură cu lumea

zilele curgeau spre un întuneric absurd de frumos

ce

înlocuia lipsa curentului electric



uneori mă așezam pe pământ

când se coceau strugurii și oamenii…

m-am trezit întins pe nisip

cântecul unui greier uriaș îmi țiuia în urechi

îmi mângâiam trupul gândindu-mă

ah ce bine e

să nu trebuiască să plec

nu aveam răni vizibile nici dureri

doar o poftă nestăpânită de dulce,

de o femeie cu care să mă comport ca un om limitat

de atracția sexuală



probabil așa au crezut adam și eva după ce au explorat edenul

și

au văzut prima cascadă

am putea trăi aici dacă am fi nevoiți



după ce…

 de câte ori mă vedea la muzicuță cântând

 bătrânu' arunca sticla mă apuca de-o ureche

 pe plantația de bumbac

 un om spânzurat îmi cerea să nu tac

 dintr-o dată păream foarte mulți

 mă trezeam în biserică amenințând cu pistolul

 e lumea bărbaților

 pastorul se întindea cât era de lung din tavan

 dumnezeu cobora șiret

 un pantof

 femeile se băteau peste pântec

 își dedicau fiii luminii…

și nu eram atât de speriat să arăt că îmi pasă

și nu atât de îndrăgostit să cred orice de la tine

din lucruri mai vechi decât lumea uite-o rază mai joasă

cum urcă anapoda cerul începând de la răul din mine

ieșisem cum iese vreun mort să vadă ce-i prin lume prin țară

cum viii se-ntrec în copii și în curse cu moartea

mă-ntrebi dar nu știu ce-i aceea ce cântă și plânge-ntr-o doară

mă pui să citesc dar de mic urât-am eu școala și…

Pentru că mă faci genial

și iubirea ta scoate tot ce-i mai frumos din mine

fără să pretindă nimic,

pentru că m-aș simți inutil dacă lacrimile tale

nu mi-ar cădea pe umeri și carnea dulce de om n-ar sfârâi

în interiorul conștiinței,

unde ceva de origine divină nu s-ar trezi să-mi spună

că

ocaziile se răzbună,

dar în cazul acesta reprezintă felul în care ființa mea

încearcă să treacă de probe,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă…

atunci când animalul își neagă natura

alegând adăpostul în locul hranei

omului

îi stă bine teama

de a-și  vedea aura cu ochiul liber



dacă albastrul iubirii pentru a străluci are nevoie de apă

atunci mă număr printre cei care cred

în logica podurilor



mâine îmi va fi rușine de mine

dar lucrurile spuse la supărare rămân…

uneori mă trezesc

de parcă aş fi ţinut timpul în

braţe întorc după tine

mai mult de o mie şi una de nopţi

l-am facut să aştepte

până ţi-am scuturat luna de

primăvară sunt

cel mai rău paznic al inimii mele

înduioşează când strigă la mine

gratiile

pentru două vieţi nu

ştiu unde este mijlocul apei  

de-un călcâi frunze-

n priviri de urme pe mine

nu mi-ai lăsat nopţi pentru altă poveste

schimbătorii de bani…

de parcă sărutul meu ar fi ajuns pe buzele tuturor femeilor

de parcă ochii lumii m-au fixat gata să creadă 

totul îmi reușise atât de bine că începusem să plâng 

în gând 

mi-am spus 

n-ar strica un moment de splendoare a trupului

 

dintr-odată mă simțeam responsabil

câte pânze nu înalță iubirea în drumul spre celălalt

îmi biciuiam trupul să facă mișcările ce mă reprezentau 

cel mai bine 

așa cum fiecare celulă își cunoștea locul 

tot așa nu…

mi-ar plăcea să-mi vorbești ca unei zile de naștere

să-ți mângâi părul

ignorând primul lucru interzis de credință

furia cărnii

plăcerea trupului să comande mintea

până la refuz

plină de senzațiile cuvintelor auzite prima oară

sarea să urce din tălpi

în lipsa fierului să-mi pierd echilibrul

tu și eu

supraviețuitorii unei iubiri lăsate să circule liber

prin capitalele cu finaluri brutale de…