hamangia

[petrut dan]

am făcut focul pentru tot ce aveam
de la tine
ca din cealaltă lume
umbre pliate după tavan se hrănesc cu fluturi
înviați de limbajul trupului

le simt frica de necunoscutul cărnii
sângelui
sarea împușcă jarul
strălucitor după risipirea cercului ploii

demonii își aleg clădirile
de pe care țintesc vibrațiile joase
ale celor ce trăiesc cu două vorbe pe zi
ale celor care nu ajung la maturitatea icoanelor
deasupra
patului
tăcerea zgârie pereții de var

ochii tăi descriu cifra opt în creștere noaptea
adună frunze în curtea din spatele casei
iubesc beția din vin
înțelegerea aerului de munte
pași pe care îi aud numai cei din locul acesta
uitat de fisc

îți iau trupul în mâini și mă bucur

[petrut dan]

Mulțumesc, 

- Manuela, pentru trecere și mențiunea cu privire la Cioran, așa este, iubirea ar trebui să se răsfrângă asupra unei singure femei, cu drag!

- Gabriela, mă bucură prezența ta caldă și atât de frumos redată prin comentariul tău deosebit, cu drag!

domnule Culiță Ioan, apreciez prezența, cu stimă!

- Dorina, sărut mâna, noapte liniștită să ai!

- Alex, ma man, cred că este cel mai frumos comentariu sau este comentariul care îmi place cel mai mult de la tine, mă bucură de două ori și mă onorează de trei, ma man , cu prietenie!

- Mihaela, delicat și delicată, cu drag!

- Lisia, impresionant comentariul tău, poetic, argumentat și plin de cuvinte ce alcătuiesc un tablou minunat! Bucuros mereu de prezența ta luminoasă și aducătoare de emoții, scrii de parcă ai face o vrajă, nimic nu rămâne uitat sau nerăsplătit cu generozitate și artă, my lady!)

[Mihaela Popa]

atât de vizual, de expresiv, de original

Admirațe, mare admirație,  felicitări Petruț Dan!

[bolache alexandru]

Încă o poezie de dragoste, de data aceasta folosești vestitele statuete de la Hamangia... Și parcă gândurile sunt ale gânditorului către femeia lui. O comisie internatională a decis ca cele două statuete să reprezinte omenirea într-o eventuală capsulă a timpului în spațiu. Eu cred că poezia ta ar trebui să fie pusă pe genunchii lui... Cifra opt, simbol al infinitului în ochii iubitei, ce mod original de a pune iubirea pe locul primordial, dar tu nu iubești vinul, ci beția din vin! Drag versul tău, ManDan!

[Dorina Cracană]

Superb!!!

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Deosebit.

[Vasilisia Lazăr]

Chiar de la început, poemul tău m-a dus cu gândul la mitul androginului, a acelor jumătăți care se caută permanent pentru a deveni din nou întreg și a se împlini prin iubire. Pare-se că aici, după ce s-au desăvârșit, sunt pe punctul de a atinge Nirvana, locul bucuriei supreme.

Finalul e absolut feeric, creează miriade de emoții în suflet și te poartă vrăjit printre diverse lumi, conducându-te abil spre chintesența tuturor lucrurilor acestor lumi: dragostea. Iar dragostea la tine e exprimată întotdeauna în cel mai autentic mod.

ochii tăi descriu cifra opt în creștere noaptea
adună frunze în curtea din spatele casei
iubesc beția din vin
înțelegerea aerului de munte
pași pe care îi aud numai cei din locul acesta
uitat de fisc

îți iau trupul în mâini și mă bucur

Titlul mi-a adus în imagine perechea statuară de la Hamangia, Gânditorul „și femeia lui”.

[Gabriela Raucă]

Citesc și recitesc aceste frumoase versuri, inconfundabil ticluite, creatoare de frumoase imagini, peste care, iubirea tronează nestingherită.

Începuturile sunt clare, focul aprins, ambianța caldă,  mai degrabă fierbinte, în care este primită iubirea, o iubire venită din altă lume, care are puterea de a reînvia fluturii din stomac. În aer plutește o teamă de necunoscut, de contact direct și de împlinire a dorințelor până acum doar rostite. O teamă de transformare a abstractului în concret, o teamă ce poate fi învinsă doar prin exprimarea deschisă a sentimentelor și aceasta nu doar în două vorbe.

Toamna, mereu toamna, de adată adunate când noaptea se lasă, infinitul ochilor, beția vinului, aerul curat de munte în locurile uitate de fisc, ce metafore uluitoare, care creează o imagine idilică a iubirii împlinite.

Poate bat eu câmpii, dar este singura interpretare ce mi s-a ivit în minte și nu trebuie să fie neapărat concepția autorului.

Frumoasă poezie, scrisă cu frânturi de suflet.

Admirație!

[Manuela Munteanu]

Iată natura ta, care nu are niciun punct comun cu lipsa de gentilețe.  Dimpotrivă! Și ochii tăi descriu infinitul în această poezie și pare o inițiativă temerară. Ai atitudini îndrăznețe pentru că (nu-i așa?) ești un gentleman... PS. Am observat că ai modificat răspunsul... dacă tot ai făcut trimitere la Cioran, îți arăt preferata mea dintre spusele lui: ,,Barbatii care iubesc cu adevarat, cu o pasiune puternica nu pot iubi in acelasi timp mai multe femei, ci numai una..” (apropo de Clădirile antice:)