foile

[petrut dan]

zilnic mă trezesc cu gândul că trebuie
ceva
să se-ntâmple,
între haine găsesc scrisori de când
neliniștit cu privire la trecerea timpului
îmi închipuiam iubirea o femeie matură,

nu știam cum va fi cea de care mă înfioram
numai la gândul că există.

între singurătate și boală
ajunsesem la punctul în care jucam o scenă
erotică după stâlpul din stradă
înclinația umbrelor față de axă pretindea aceeași viziune
din moment ce mâna ocupa jumătate din casă,
mă poticneam în scrisul mărunt
ca primul pas de pe lună,
intuiam lucruri întâmplate
într-o viață trecută.

foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea firească a unor teme,
iubirea și arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoși mureau tineri.

[Manuela Munteanu]

Dan, ai așa o pedanterie, o finețe în versul despre iubire! Azi nu am timp pentru mai multe rânduri, dar felicitările sunt multiple pentru această gingășie a ta. Mi-a plăcut mult, in special ultima strofă!

[bolache alexandru]

Lacrimile picând pe foile imaculate ale timpului... Ne imaginăm iubirea, ne-o dorim cu ardoare pendula d între singurătate și boală... Am citit cu plăcere!

[Mihai Katin]

foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea firească a unor teme,
iubirea și arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoși mureau tineri. 

acest ultim poem, pentru ca foile inseamna, de fapt, un triptic, aceasta sublima declaratie de a exista la limitele superioare ale umanului nu poate decat sa ne indemne spre noptile albe ale adevaratei poezii!

cu toata admiratia!

[Vasilisia Lazăr]

Toate poemele tale par capitole ale aceleiaşi cărţi a destinului tău, destin aflat sub aripa eternă a poeziei şi a căutării iubirii. Cărările sinelui sunt presărate cu minunate visuri, iar visul este însăşi esenţa lui, este sângele ce îl ţine în viaţă.

 

Precum un însetat ce-şi caută oaza, în așteptările, drumurile și căutările tale, îți dai întâlnire cu un miraj pe care încerci să-l conturezi în cuvinte suave şi revelatoare:

zilnic mă trezesc cu gândul că trebuie
ceva
să se-ntâmple,
între haine găsesc scrisori de când
neliniștit cu privire la trecerea timpului
îmi închipuiam iubirea o femeie matură,

nu știam cum va fi cea de care mă înfioram
numai la gândul că există.

 

În cea de-a doua parte, iubirea visată devine o experiență dionisiacă, o combustie a spiritului, care va renaște sub semnul poeziei, fiind pecetluită de atributele creatorului.

între singurătate și boală
ajunsesem la punctul în care jucam o scenă
erotică după stâlpul din stradă
înclinația umbrelor față de axă pretindea aceeași viziune
din moment ce mâna ocupa jumătate din casă,
mă poticneam în scrisul mărunt
ca primul pas de pe lună,
intuiam lucruri întâmplate
într-o viață trecută.

 

Ultima parte capătă înțelesuri mai ample. Aici, iubirea se identifică cu poezia, abstractizând-o uşor pe prima şi învestind-o cu multă forţă pe cea de-a doua. Poezia devine tărâmul unde sufletul tău îşi găseşte rostul într-un illo tempore al visului perfect şi etern.

foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea firească a unor teme,
iubirea și arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoși mureau tineri.

 

Excepțional poem, domnule! Mi-a plăcut să-l interpretez.

[Floare Arbore]

dragă Dan, omul care iubește, primește de la iubire viziuni îndrăznețe, mărețe, așa ca ale tale. sincere felicitări.

[Mihaela Chitic]

,,foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea firească a unor teme,
iubirea și arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoși mureau tineri.,,

Felicitari!

[Gabriela Raucă]

Superbă declarație  rămasă mărturie scrisă, pe foile picurate cu lacrimi. Am citit cu mare drag, așa cum citesc, de fiecare dată, frumoasele tale scrieri.

Admirație sinceră!