ora cailor

[petrut dan]

dragostea mea
și-a păstrat frumusețea primei zăpezi
culoarea ochilor
forma bărbiei
după tema natală
puteam fi copia unui înger

unu la unu

pălăvrăgim despre obiceiul de-a râde
de oameni
nimic nu face trecutul un loc mai vizitat decât
presimțirea sfârșitului

celui care strigă în pustiu
i-am lăsat un avans
ora cailor
drept mulțumire viața
împarte cu mine

moartea șchioapătă într-o coasă de lemn
depășită numeric.

[bolache alexandru]

Încă o poezie cu aer ușor ermetic. Iubirea își păstrează frumusețea primei zăpezi deși moartea șchioapătă într-o coasă de lemn... Ce imagine de o forță demonică ce te pune pe gânduri. O ușoară nostalgie și o ușoară revoltă aduc farmec acestei poezii. Felicitări pentru tot Man!

[petrut dan]

Manuela, îți mulțumesc, un comentariu frumos, deosebit cum îi stă bine unui poet autentic, am citit cu plăcere, noapte liniștită!

Mioara, îți mulțumesc și ție pentru trecere și cuvinte, seară frumoasă!

Nuța, ca de obicei cuvinte calde și pline de empatie, mulțumesc, bucuros de faptul că mă citești!

Gabriela, te-ai apropiat cel mai mult, apreciez consstența comentariului și prezența ta frumoasă în pagina mea, cu drag!

Gabi, mulțumesc, te mai aștept, cu prietenie!

Lisia, tu înțelegi cel mai bine scrierea mea și mă bucur că nu sunt singur în demersul meu liric, important este faptul că textul/textele transmit chiar dacă pentru asta a trebuit să inventez o formă plăcută neînțelesului! Cu drag, my lady!)

[gabriel cristea]

Poemele tale, Dane, sunt aidoma cubismului. Găsești îngrămădiri de simboluri sincretice la tot pasul. Mi-a plăcut! Cu prietenie! 

[Gabriela Raucă]

Un poem pe care l-am citit cu mare plăcere, ducându-mă cu gândul la controversele pe care le generează versurile lui. Aveam impresia la început că este vorba doar de frumusețea și puritatea sentimentului de a iubi, dar îmi apărea în minte titlul: „ora cailor”. De ce m-am gândit imediat la expresia „paștele cailor”? Nu este o glumă, chiar exista, în vechime, aceeastă sărbătoare, la 40 de zile de la paștele ortodox, iar în această zi caii nu erau puși la muncă. Să aibă vreo legătură cu ora cailor? Nu prea cred, dar... „celui care strigă în pustiu i-am lăsat un avans ora cailor”, de foarte multe ori însemnând un timp nedefinit. Mulțumesc pentru acest „loc de joacă”, în care pot da frâu liber fanteziei! Admirație!

[Nuta Craciun]

Aceeași prospeţime inedită, acest joc existențial care te acaparează,  iar şocul lecturii rămâne de fiecare dată activ.

Admirație, cu drag 

[Mioara Manoilă]

"Ora cailor"  poetul își trăiește libertatea în tristețe după pierderea unei iubiri.

"nimic nu face trecutul un loc mai vizitat decât

presimțirea sfârșitului."

Superb poem! Reverență!

[Manuela Munteanu]

Eu o simt melancolică și construită sub clarobscurul unei dezamăgiri. ,,Obiceiul de a râde de oameni", ,,presimțirea sfârșitului" și strigătul în pustiu căruia i-ai lăsat în avans ,,ora cailor", sunt văluri într-un mister deșertic, cu falduri de insatisfacție. Citind primele versuri despre ,,dragostea ce și-a păstrat frumusețea primei zăpezi" și asociindu-le cu titlul, mi s-a dus gândul la Ziua cârtiței, cea care vestește venirea primăverii, însă Ora cailor s-a dovedit a fi o revoltă, ca orice gând ce se plimbă de la însemnătatea vieții, la implacabilul morții. Chiar și așa, pe tărâmuri primejdioase, penița ta și-a scris puterea de a învinge prin cuvânt. 

[Vasilisia Lazăr]

„Ora cailor” e un poem bine calculat, fără impurități, curățat de orice inutilități, dar cu un sâmbure misterios pe care îl eliberezi pentru timp scurt, doar cât să fie de impact, după care îl retragi în intimitate, cumva cu teama de a nu-l pierde. Parcă i-ai spune cititorului: „nu e nevoie să înțelegi, e suficient doar să citești și să trăiești, ca să simți și să adori darul primit!” :) Iar cititorul simte și adoră, după care cuvintele dispar în eter, asemenea unui curcubeu după ce s-a arătat în splendoarea sa, în urma unei ploi în ropote. „Ora cailor” (ce titlu!!!) e încă un poem despre iubire. La tine, pare că iubirea nu are vreun timp ori vreun loc. Nici început și nici sfârșit. Cititorul ar putea lectura din oricare punct cardinal și ar afla-o oriunde. E iubirea aceea care și-a păstrat frumusețea primei zăpezi. Și asta te face să fii sigur de ea. Ce sublim o spui! În fața acestei iubiri, toate celelate lucruri se devalorizează, precum un bacșiș lăsat chelnerului. Până și moartea...

drept mulțumire viața
împarte cu mine
moartea șchioapătă într-o coasă de lemn
depășită numeric.

Admirație nesfârșită pentru scrisul tău, Dan! Mă îndeamnă și pe mine la scris. Cu alte cuvinte, mă pune la treabă. :)