vântul îți ridică fusta și eu îmi imaginez trecătorii
cu gânduri perverse
sentimentul de libertate provoacă
teama de-a nu greși poate accentua amețeala
și-atunci anxios până la renegare te-ntrebi de unde
atâta vanitate
am fost lustragiu ospătar grădinar dresor
de cai hamal în gară dar am continuat să citesc
precum într-o lecție karmică muream
de invidie
vorbim despre relativitatea femeii
în funcție de bărbați
orgasmul poate fi un motiv de încredere
înaintea plăcerii stăm cu gura deschisă
ca-n jocul acela stupid
când înghițim toate minciunile despre moș nicolae
pentru a ne crede copii
și
abia așteptăm duminica în țara minunilor
iubesc pentru că pot respira
încă am vârsta să te sărut în mijlocul străzii
pe cele mai aglomerate refugii
la ieșirile de metrou
atunci când trece vreun mort
oriunde sunt semne că viața învinge
caut o sursă de inspirație
pentru tot ce mă-nconjoară
simt de parcă m-aș îmbolnăvi
am nevoie de-un loc unde să nu vină nimeni
un pod care se pierde în ceață
un far abandonat sau vreun blestem părintesc
pentru ziua când îmi vei spune moartea nu doare
deși îmi dau seama nu poți singură
să învingi forța acestei depresii
și-a următoarei
în fond suntem creștini
oricât de ciudat ar părea după un eveniment tragic
lumea devine mai bună
nu voi afla niciodată de ce n-am evoluat
romantismul pretinde și riscuri
nu înțeleg ce fac eu în lumina lunii cu tine
probabil este o fantezie pe care o are mintea mea după
m-am simțit important
chiar dacă lucrul acesta îl contrazice pe Sartre
iadul nu este în ceilalți
Adaugă un comentariu
doamna Radița, mulțumesc pentru trecere și cuvinte, cu drag!
Bună seara,
Monica, mulțumesc pentru comentariul amplu și frumos încadrat, apreciez intenția și efortul, cu drag!
Gabriela, mă bucură faptul că scrierea mea te atrage și că te regăsesc în pagina mea, cu drag!
Nuța, îmi pare bine că te am ca și cititor, îmi fac plăcere prezența și comentariile pe care le lași, cu drag!
Alex, ma man, cu bucuria întâlnirii, mulțumesc, oricând binevenit, ma man, prietenie!
domnule Mihai Katin, am citit cu atenție analiza din comentariul dvs, înclin să vă dau dreptate, cu stimă!
Mihaela, mulțumesc de trecerea ta suavă și impresiile lăsate , cu drag!
Lisia, waw ce decor intim și poetic pentru textul meu, mă bucur că ți-a trezit asemenea imagini și că tu ca de obicei alegi cuvinte dintre cele mai speciale și calde pentru a exprima lucruri deosebite și plăcute oricui le citește! Impresionant de frumos, mulțumesc, my lady!)
Cred că site-ul ar trebui să pună la dispoziție mai multe butoane cu "îmi place" pentru că doar unul nu e de ajuns.
O scriere captivantă, plină de fior, de metafore care duc cititorul la fața locului
"și
abia așteptăm duminica în țara minunilor
iubesc pentru că pot respira
încă am vârsta să te sărut în mijlocul străzii"
Uma poesia de amor
Lectura acestui poem merge de minune în perioada ploioasă de toamnă, cu lumina difuză ce încearcă să își facă loc printre norii cenușii. Dacă cineva m-ar întreba cui i-aș recomanda această lectură, păi aș recomanda-o cititorului matur, fără convingeri limitative, cu o minte deschisă și un auz fin pentru dedesubturile mai profunde, dar și cuiva care încă nu crede în valoarea poeziei contemporane românești. Ai nevoie, însă, de o anumită stare pentru a te lăsa cuprins întru totul de lumea viscerală a eului liric, de aceea sunt de preferat zilele mohorâte, lumina alungând o parte importantă din farmecul lecturii. Emoționantă tocmai prin finețe și acuitate, dar și prin forța poetică a imaginilor, poezia iubirii din acest poem trece, ca într-un slalom printre jaloane, din real în ireal și invers, evidențiind faptul că iubirea nu are o logică anume, ea există pur și simplu deasupra tuturor prejudecăților. Poezia este cea mai sublimă formă a literaturii, care, în doar câteva versuri, poate transmite mai multă emoție decât un roman întreg, iar tu, Dan, știi cum să îți triezi cuvintele, astfel încât să transmită profunzime și trăiri vitale, folosindu-te doar de câteva litere alese după un raționament propriu, cărora le dai carnație și le închizi apoi în secvențele unor scenarii construite cu o artă ale cărei secrete le ții bine ferecate. Pe un fundal cotidian estompat, voit blurat, și într-o sintaxă îndelung decantată, resetezi ceasul poetic pentru a-l face să rezoneze în noi toți. La orice oră.
Un poem care îmi va rămâne multă vreme în memoria sufletului. Toată admirația mea!
înaintea plăcerii stăm cu gura deschisă
ca-n jocul acela stupid
când înghițim toate minciunile despre moș nicolae
pentru a ne crede copii
și
abia așteptăm duminica în țara minunilor se pare ca poetul are aptitudinea de a dezgoli fara menajamente adevarul atunci cand el nu are un gen convenabil
simt de parcă m-aș îmbolnăvi
am nevoie de-un loc unde să nu vină nimeni
un pod care se pierde în ceață
un far abandonat sau vreun blestem părintesc
pentru ziua când îmi vei spune moartea nu doare
deși îmi dau seama nu poți singură
să învingi forța acestei depresii
și-a următoarei este o marturisire ,ne-o asumam? sa o facem sa avem aceasta vointa de a nu fi doar simpli buchinisti ,sa recunoastem cinstit starea aceasta ca o alternativa la inertiile noastre!
în fond suntem creștini
oricât de ciudat ar părea după un eveniment tragic
lumea devine mai bună
nu voi afla niciodată de ce n-am evoluat as vrea sa refolmulez altfel: mai suntem crestini sau chiar de ce mai suntem crestini? de ce ? pentru a accepta fara comentariu finalul:
iadul nu este în ceilalți
cu multa pretuire!
O atmosferă confesională printr-un spirit ludic, ușor meditativ în încercarea de a desluși iubirea, eterna iubire... Imagini îndrăznețe (vântul îți ridică fusta și eu îmi imaginez trecătorii cu gânduri perverse) dar și imagini profunde chiar dacă lucrul acesta îl contrazice pe Sartre iadul nu este în ceilalți...
Remarc aceeași dinamică, virgulă, capabilă să stimuleze resorturile trăirilor autentice, prin tehnici de mare rafinament liric. O luciditate extremă, care parcă pune mereu o distanţă cumva ironică între tine şi lucruri, căutând astfel să descoperi adevărul profund al propriului tău destin.
Cu drag și prețuire
Minunată declarație, atât de sublim concepută, atât de directă și totuși atât de subtilă.
Îmi plac poeziile tale, îmi place să le citesc și să le recitesc, de fiecare dată descoperind o nouă fațetă a minunatului conținut.
Mi se pare că orice comentariu referitor la versurile tale ar micșora savoarea lor.
Admirație și aleasă prețuire, pentru frumosul oferit!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE