Singurătatea,

gustul soarelui

strivit la apus.

Dulceag,

când se joacă

cu orizontul

și amar,

cu arome de cenușă,

când într-o clipă

cade - cosmică,

noaptea.

Blânzi, ochii

îi știu mâna de fier

cu care,

între suspine,

le șterge lacrimile,

de parcă

s-ar rușina

ca nu cumva

să-și piardă

umbrele reci

din priviri.

Doar sufletul,

poet întemnițat

în trupul…

Fluturi mii,

Cu aripi fin ascuțite,

Bisturie reci, otrăvite,

Cu seva dulce–amară

Din fructul căzut

Pe trunchiul înfrânt,

Își croiesc drum

Către suflet —

Muntele Sacru.

Dar piatra e tare,

Pădurea e deasă,

Vulturii aprigi

Își apără casa.

În cercuri plutesc

Sub pieptul de nori,

Ce scapără fulgere

Și tună cu ploi.

Se dau lupte grele,

Câmpia e plină

De vulturi și fluturi…

Când conștiința firavă,

Ca răsăritul dimineții

Țesut din muguri de vise

Crescuți din umbra nopții,

Se strecoară ca o hoață

Pe sub pleoapele umede

Și-ntr-un joc divin, sărută

Infinitatea spiritului,

Sub privirea universului,

Sublime, se nasc gândurile,

Deopotrivă dar și blestem.

Semințele lor timpurii,

Ca dragostea pruncului

Când își privește mama,

Se lasă purtate de valuri

Prin…

Între două bătăi ale inimii

Cusute sub pieptul dezgolit,

Ce bat ca un orologiu divin,

Cu un pendul de aur

Agățat de porțile cerului,

Între două clipiri ale genelor

Care mușcă cu poftă

Întunericul și lumina,

Fiice gemene ale sufletului,

Între prima gură de aer

Și ultima lacrimă resemnată,

Mai este timp pentru iertare,

În cuibul păsărilor rănite,

Care eliberate de povara

Aripilor arse de…