casa de ceai

[petrut dan]

de parcă între noi ar sta un braț de cuvinte

ce îmbogățesc mintea și hrănesc inima

din coapsele nopții

mă tulbură vibrații de leneșe ape

pe sub prunii putreziți după zeamă

 

de câte ori nu am vrut să fiu

în locul unde privești și nu vezi nimic

mi-am lăsat gândurile să-ți deseneze pe umeri un surâs

ușor lipicios

de ținut minte

de parcă mâinile mele ar fi ultimele ce te-ar atinge

 

iubesc vraja acestui moment în care nervii

își cufundă prelungirile încărcate

electric

să-ți schimbe privirea într-un mod atât de plăcut curioasă

încât doar pielea

întinsă pe coapse ți-ar putea înțelege ieșirea de primăvară

neînvățată la cerb

 

așază-ți privirea pe ce îți dorești de la noaptea în care

buștenii povestesc

despre munții catifelați

zic și eu ca poetul din sud

dacă aș avea cuvinte precum florile în cădere ori frunzele noi

ce artificii ar umple poemele noastre

eliberând aerul cald precum fumul unui foc dintr-o casă

de ceai

cu tot ce are iubirea de gând să ne facă

 

altfel nimic între noi

doar o sugestie ce te poartă la rugăciunile oamenilor

cu privire la fericire

acest poem poate fi mai mult decât o atingere fizică

mirosul florilor desprins din prunele

putrezind până dimineața în curtea

unui cântec de dragoste

[bolache alexandru]

O poveste de dragoste care se termină cu un cântec și în care imaginile curg încântător. 

[petrut dan]

Chris, mulțumesc pentru lectură  și semn, cu drag!

[Chris]

foarte frumos discurs liric!

[petrut dan]

Lisia, bună dimineața, ție și comentariului tău poetic, mulțumesc pentru aplecarea și cuvintele pe care le lași textelor postate în această pagină, cu o măsură lirică generoasă și plină de un farmec aparte! Tu reprezinți cel mai bine și frumos principiul Însemnelor și anume ''Comentându-i pe alții, vom fi, la rându-ne, comentați'' ce face din pagina fiecărui autor de aici  un spațiu viu unde ne putem exprima ideile, părerile, emoțiile astfel încât respectiva pagină să nu rămână doar un fel de loc de depozitare unde nu intră nimeni sau dacă intră nu rămâne nimic în urma acelei treceri, de parcă lucrurile găsite acolo nu ar reprezenta nimic, ceea ce face din respectivul spațiu o încăpere neatrăgătoare, rece și care nu ajută nici creatorului, nici creației, nici însuși scopului existenței acelui spațiu! Mulțumesc pentru minunatul exemplu și pentru căldura cu care ai împodobit acest cenaclu de referință deja pentru care te felicit și despre care îți spun cu siguranță ''alții moare și-așa n-are'', my lady, cu drag!))

[petrut dan]

Doamna Jeler Eleonora Maria apreciez prezența și comentariul cu drag!

[petrut dan]

Carmen, mă bucur dacă ți-a plăcut, te mai aștept, cu drag!

[petrut dan]

Domnule Grig Salvan , vă mulțumesc pentru lectură și semn, cu stimă!

[Jeler Eleonora Maria]

O poveste în versuri în care am poposit cu mare plăcere: m-am odihnit în locul unde privești și nu vezi nimic, pe un buștean care mi-a povestit de munții catifelați. Minunat! Mulțumesc. 

[carmen popescu]

Trimiterile subtile, figurile de stil, care te plasează în imagini fermecătoare, alunecă în stări livrești. Am rătăcit cu drag în profunzimea cuvântului tău, Dan!

[Vasilisia Lazăr]

Nimic nu mi se pare mai frumos decât momentul în care poezia alunecă din pagină și se întrupează în sufletul celui care-o citește.

Ceea ce ne propui, Dan, nu e doar un recital de poezie, ci o poveste. O poveste de dragoste. Dragostea aceea care te mistuie și de care nu te poți lepăda nici dac-ar fi să te ducă la pierzanie… Care nu cunoaște distanțe sau opreliști, fiindcă e în tine și de acolo nu o poate lua nimeni. O poveste spusă cu o sensibilitate și cu o sinceritate care nu au cum să nu-ți atingă inima într-un fel unic. O poveste caldă. O poveste care vindecă. O poveste de mare trebuință într-o lume în care nu mai avem timp să iubim. În care am uitat să existăm pentru celălalt. În care sentimentele ne sunt aidoma mâncării. Tot mai „procesate”… Poemul tău e ca o gură de oxigen. E un reminder pentru cea mai frumoasă misiune pe care o avem noi, oamenii, pe lumea asta: să iubim și să ne lăsăm iubiți. Și daa, e mai mult decât o atingere fizică. Sau e echivalentul unei atingeri fizice din iubire, aș spune eu. Deoarece cuvintele prind viață pe măsură ce le citești. Se încarnează. Te învăluie și te subjugă. Și viori celeste scapă din arcuş...

Partea aceasta e absolut sublimă:

așază-ți privirea pe ce îți dorești de la noaptea în care

buștenii povestesc

despre munții catifelați

zic și eu ca poetul din sud

dacă aș avea cuvinte precum florile în cădere ori frunzele noi

ce artificii ar umple poemele noastre

eliberând aerul cald precum fumul unui foc dintr-o casă

de ceai

cu tot ce are iubirea de gând să ne facă

 

altfel nimic între noi

doar o sugestie ce te poartă la rugăciunile oamenilor

cu privire la fericire

acest poem poate fi mai mult decât o atingere fizică

mirosul florilor desprins din prunele

putrezind până dimineața în curtea

unui cântec de dragoste