pentru că nu era nimeni aproape m-am îndrăgostit primul

[petrut dan]

de parcă sărutul meu ar fi ajuns pe buzele tuturor femeilor
de parcă ochii lumii m-au fixat gata să creadă 
totul îmi reușise atât de bine că începusem să plâng 
în gând 
mi-am spus 
n-ar strica un moment de splendoare a trupului

 
dintr-odată mă simțeam responsabil
câte pânze nu înalță iubirea în drumul spre celălalt
îmi biciuiam trupul să facă mișcările ce mă reprezentau 
cel mai bine 
așa cum fiecare celulă își cunoștea locul 
tot așa nu știam cât de vii vom ieși din strânsoarea acestei ninsori 
ce trece prin noi ca printr-un gard de nuiele
cum văzusem la țară

[petrut dan]

domnule Mihai Katin, mulțumesc pentru selecție și interpretare, cu stimă!

Monica, apreciez comentariul tău plin de sentiment, incitant aproape! Cu drag!

Alex, ma man, mare dreptate ai, cu prietenie!)

Mihaela, mulțumesc, noapte liniștită!

Lisia, comentariile tale de pus în ramă!) Mulțumesc, seară liniștită, my lady!)

[Mihaela Popa]

un poem atât de viu, de vizual

tare frumos!

[bolache alexandru]

Iubirea ca o fugă și o căutare continuă, iubirea ca șansă, iubirea ca responsabilitate începută de la nivelul primei celule...

[Monica Pester]

Pe măsură ce îți lecturez poemele de o bucată de timp, mi se conturează tot mai mult ideea unei iubiri pe care o porți, spre care tânjești și pe care o transformi de fiecare dată, urcând-o ca intensitate , treaptă cu treaptă.

Ca să fiu mai plastică, am impresia unei feline mari care dansează în jurul unei ciute, descriind cercuri pătimașe , ca jocurile unui șaman care cheamă cu puterea sa victima cea mai iubită, într-un festin absolut carnal. Pe care însă îl dăruiește cu toată ființa, în toate planurile, spiritual, emoțional și conștient. 

Acesta este adevăratul talent !

[Vasilisia Lazăr]

totul îmi reușise atât de bine că începusem să plâng 
în gând 
mi-am spus 
n-ar strica un moment de splendoare a trupului

 
dintr-odată mă simțeam responsabil
câte pânze nu înalță iubirea în drumul spre celălalt
îmi biciuiam trupul să facă mișcările ce mă reprezentau 
cel mai bine 
așa cum fiecare celulă își cunoștea locul 

Până la urmă, iubirea carnală se transfigurează în iubire spirituală, e ridicată la rang de virtute, e hrănită cu sufletul celuilalt, purificându-se de orice păcat, la fel ca iubirea primordială, din prima dimineaţă de luni a lumii. Astfel este salvată de orice urmă de vulg, devine curată şi iluminată, iar faptul că ea apare intempestiv, fără să ceară voie, că nu-şi alege timpul ori spaţiul, ci doar persoana cu o anume intensitate a trăirii, este evident în poemul tău, care e încă unul admirabil, alături de multe altele pe care ni le-ai dăruit cu generozitate. Seară cum ți-o dorești și mulțumiri! :)

[Mihai Katin]

dintr-odată mă simțeam responsabil
câte pânze nu înalță iubirea în drumul spre celălalt  cata  forta   si  imagine  data  cuvintelor   cu  care  dam  celorlalti  semn despre anotimpul poemelor  noastre!