lebădă neagră

[petrut dan]

din frigul pădurii ne alegem

întunericul

curbează undele înşirate perfect

 

după strălucirea apei

fără pereche

cu gâtul graţios luna pe patine de-argint

împrăștie

cenuşa din urnă

 

ne rănim picioarele desculțe 

în somn

aşteptăm sania cu cioburi de răsărit

 

departe de soare viața împarte

grâu şi nuci la fiecare poartă 

cu sânii ascuţiţi de sete prinţese eretice

întărâtă câinele domnului în lanţ

moartea pare un basm

 

de la un capăt la altul ev mediu

 

doar noi plutind sub dâra

subţire de timp

cineva dezleagă pontonul cu frunze

 

o lebădă

trage umbrele noastre pe apă

spațiul

mestecă într-un ou negru de veşnicie

 

[Monica Pester]

. . .  din spatele ușilor închise !

[Vasilisia Lazăr]

260? 

[petrut dan]

Mulțumesc, Chris, pentru prezență și comentariu, te mai aștept, cu drag!

Monica, și eu tot așa, drag! 

[Monica Pester]

Speachless, breathless and so on... 

[Chris]

mi-a placut mult strofa de final, fata de alte texte acesta mi s-a parut mai concentrat, mai ermetic si mai scurt

[petrut dan]

- Mihaela, mulțumesc pentru trecerea ta poetică, cu drag!

- doamna Rădița Râpeanu, vă mulțumesc și vă mai aștept, cu drag!

- Lisia, și tu frumos mai comentezi, doamnă dragă!) Îți mulțumesc pentru atenția, talentul și răbdarea cu care faci ca textele mele să capete o strălucire aparte! Interpretarea ta este ca și poezia ta pur feminină, atrage și în același timp obligă la recunoaștere și recunoștință! Cu drag, my lady!)

[Vasilisia Lazăr]

Aceeaşi înaltă frazare lirică, un bogat spectacol ideatic şi impresia unei stări poetice neîntrerupte cu care ne-ai obișnuit. Tumultul de imagini și idei au darul de-a ne face să poposim pe pagină întru zăbava care ne pune mintea în funcţiune, vreme în care sufletul se desfată cu intensitatea trăirilor și a emoțiilor.

Cei doi protagoniști ai acestui frumos poem invită cititorul să-i însoțească pe drumul sinuos întru împlinirea dragostei lor. Nu e o călătorie lejeră. Sania cu cioburi de răsărit e încă departe, iar picioarele lor desculțe sângerează. În plus, niște prințese eretice, cu sânii ascuțiți de sete (de dragoste), întărâtă... :) S-ar părea că toate și toți sunt împotrivă, de la un capăt la altul ev mediu... Dar cum iubirea adevărată întotdeauna învinge, cineva dezleagă pontonul cu frunze și o lebădă trage umbrele celor doi pe apă, umbrele, acele entități greu de definit care ne trăiesc fiecăruia din noi jumătate din viață, partea întunecată a vieții...

Mi-a plăcut mult că ai folosit, ca simbol, lebăda. Mult s-ar putea discuta pe acest subiect.

A fost o plăcere să încerc (nu am pretenția că am și reușit) o interpretare a acestui elevat discurs liric, generator de viziuni şi scenarii fantasmatice, din care poezia și emoția ţâşnesc precum apa bogată în săruri din gheizerele fierbinţi. Felicitări! Frumos mai scrii, domnule dragă!

[Rădița Răpeanu]

Dincolo de spaimele onirice, viața țipă de viață! 

Îmbrățișez cu drag,

[Mihaela Popa]

tablouri de trăiri și simțiri,  redate cu măiestrie, ești un pictor de cuvinte desăvârșit

Reverență!

[Vasilisia Lazăr]

Monica, scriam mai de mult la o postare că regret că printre noi nu sunt nume ca: Eugen Simion, Livius Ciocârlie, Valeriu Cristea, Marian Popa, Mircea Martin, Eugen Negrici, Ion Pop, Dan C. Mihăilescu, Mircea Mihăieș, Țeposu, Lefter, Ștefănescu, Manolescu ş.a. I-am invitat, să ştii, şi mi-au răspuns că mai au puţină treabă, dar negreşit vor veni. Acu' na, de când i-am invitat eu, unii dintre ei au plecat cu treburi prin locuri mai îndepărtate, dar i-așteptăm pe ceilalți. :)

Revin.