pentru aceste încântări violente

[petrut dan]

mi-ar plăcea să-mi vorbești ca unei zile de naștere

să-ți mângâi părul

ignorând primul lucru interzis de credință

furia cărnii

 

plăcerea trupului să comande mintea

până la refuz

plină de senzațiile cuvintelor auzite prima oară

sarea să urce din tălpi

în lipsa fierului să-mi pierd echilibrul

 

tu și eu

supraviețuitorii unei iubiri lăsate să circule liber

prin capitalele cu finaluri brutale de an

ce se mistuie într-o durere străină ființei

 

dragostea nu este din lumea noastră

precum un mineral ce scoate energiile negative

mi-ar plăcea viața cum era acum o sută de ani

dorința de a cuceri spațiul

încrederea că vaccinurile vor face tuberculoza uitată

 

sfârșitul va veni când oamenii vor fi plecați de acasă

iar eu te voi iubi

până îmi va da sângele

 

 

[petrut dan]

Bună dimineața, 

- Alex, ma man, mulțumesc pentru cuvinte și prezență, prietenie!)

- Monica, ai dreptate și tu, o să meditez!)

- Gabi, mulțumesc de popas și comentariu, greu dar nu imposibil, mai ales dacă-i dăm o șansă măcar gândindu-ne, cu prietenie!)

- Gabriela, îți mulțumesc, mă bucur dacă ți-a plăcut și dacă ți-a plăcut să-mi trimiți prăjituri!)) Să ai o zi minunată!

- Manuela, ne pierdem, ne ridicăm, așa compunem viața cu tot ce înseamnă! Cu drag!

- Lisia, „aceste cuvinte ne doare”!)) Ca întotdeauna, comentariul tău impresionant și generos luminează tot ce există în pagină, căutând alte sensuri sau unghiuri de unde privirea observă în detaliu tot ce mintea și inima vor/se așteaptă să fie, may lady, cu drag!)  

[Vasilisia Lazăr]

Ce poem minunat! Și tot despre iubire. E una dintre valorile tale fundamentale care-ți susțin existența ca poet. La tine, iubirea este arvuna acelui Mysterion, din care tot guști şi nu te mai saturi. O plimbi prin timp și spațiu cu aceeași patimă ca-n primele începuturi.

Dacă e să mă refer la formă, deși am mai spus-o (probabil în alt mod), pe principiul că nu există metaforă mai frumoasă ca adevărul gol-goluţ, te lepezi de tot balastul cuvintelor care nu exprimă nimic, creând imagini care țintesc exact în inima cititorului. Astfel ajungi la mult râvnita esenţă atât de necesară poeziei.

Dacă aș fi medic și ar trebui să-ți pun un diagnostic, aș spune că ești îmbolnăvit incurabil de boala scrisului și a iubirii.) Jos pălăria, Poete! Un fleac, m-ai ciuruit cu aceste încântări violente.))

[Manuela Munteanu]

Iubirea, centrul pământului tău, cu lavă de sânge... Într-atât de mistuit, încât să-ți pierzi echilibrul. Frumos tare! Aplauze!

[Gabriela Raucă]

Iubirea, o temă "tratată" atât de des și diferit, o boală fără leac, privită, totuși, ca pe o binecuvântare.

Poezia poartă aceeași marcă inconfundabilă a poetului înnăscut.

Este greu să comentezi o stare, pe care ți-o creează astfel de versuri. O nostalgie, privind înapoi, la timpurile trecute, dar și o dorință carnală, privind înainte, la un viitor posibil.

Iubirea, călătoare veșnică, în timp și spațiu.

Prețuire pentru frumosul oferit cu atâta generozitate!

[gabriel cristea]

E greu, e foarte greu, Dane, să  ne recompunem  acele trăiri care, odată, ne dădeau aripi. Rămâne clipa zbătându-se în noi, precum un mineral  ce nu vrea să-și piardă scânteia... Meditativ poem! 

[Monica Pester]

Patimă  dureros de adâncă, explodată parcă dintr-un vulcan ce s-ar  vrea temperat.

Dar lucrul ăsta nu poate fi posibil în viața prezentă.

Acum, trăim !

 

[bolache alexandru]

Din nou despre dragoste într-o poezie modernă când iubirea este lăsată să circule liber prin capitalele lumii. Din nou despre dragoste care pare venită dintr-un alt univers... Nostalgia vremurilor apuse sporește farmecul acestei poezii. Cu drag am citit ManDan...