cerul negru și alb

[petrut dan]

și nu eram atât de speriat să arăt că îmi pasă

și nu atât de îndrăgostit să cred orice de la tine

din lucruri mai vechi decât lumea uite-o rază mai joasă

cum urcă anapoda cerul începând de la răul din mine

 

ieșisem cum iese vreun mort să vadă ce-i prin lume prin țară

cum viii se-ntrec în copii și în curse cu moartea

mă-ntrebi dar nu știu ce-i aceea ce cântă și plânge-ntr-o doară

mă pui să citesc dar de mic urât-am eu școala și cartea

 

mi-ar fi de ajuns înc-o noapte și-o zi undeva împreună

să bem să mâncăm să ne batem cu bulgării noi de zăpadă

să-mi spui să aleg din minciuni câte-n stele și-n lună

deși nu mai cred că ar fi cineva să mai vrea să ne creadă

 

deși nu mă plâng că nu mai am aer de fum și de patimi

deși numai tu mi-ai rămas născătoare de lacrimi

 

[Chris]

ce frumos...

[petrut dan]

-Alex, ma man, mulțumesc pentru  prezența ta duminicală, sincer nu mă așteptam să te ''văd'' azi, dar o surpriză plăcută, ma man , cu prietenie!)

- Manuela, și pentru tine gânduri bune și aprecierea prezenței și a cuvintelor pozitive și bine alese, o duminică frumoasă, cu drag!

-Lisia, da' ce frumos scrii tu tot ce scrii!) Mulțumesc, deosebită unduirea aceea a peniței parcă o și aud, de fapt cred că o aud toți cei care citesc aici și-ți lasă așa o nostalgie a timpurilor când scrisul manual făcea ca poezia, în special, să fie naturală, umană și plină de firescul ființei, bucuroase pentru fiecare cuvânt așternut pe hârtie!

My lady!)

[Vasilisia Lazăr]

Un poem care-ți deschide ochii minții, dar și alveolele inimii. Parcă-ți vine să-l multiplici la xerox și să-l împrăștii în lume. Un poem care răvășește atât prin simplitatea exprimării, cât și prin profunzimea cuvintelor. E mai mult decât poezie, e erupere de iubire în toate tonurile ei. Unduirea peniței se face cu zgomot pentru a atinge și cele mai sensibile coarde ale sufletului... Îți mulțumesc pentru această confesiune lirică, cu atât mai valoroasă cu cât este asumată! Ești o bucurie pentru cititor. Ești o bucurie pentru mine, atunci când te citesc...

mi-ar fi de ajuns înc-o noapte și-o zi undeva împreună

să bem să mâncăm să ne batem cu bulgării noi de zăpadă

să-mi spui să aleg din minciuni câte-n stele și-n lună

deși nu mai cred că ar fi cineva să mai vrea să ne creadă

 

deși nu mă plâng că nu mai am aer de fum și de patimi

deși numai tu mi-ai rămas născătoare de lacrimi

[Manuela Munteanu]

O, avem rimă, avem vers lung, avem un simț al melodiei din cuvinte, avem o retorică arzătoare, așa cum bine îi stă poeziei de dragoste. Mi-a plăcut mult! La mai multe cu rimă, Dan!

[bolache alexandru]

Ooof! Născătoarele acestea de lacrimi. Cum sunt ele iubite și venerate! Dar unde mai găsim zăpadă? Poate prin Egipt ori prin tărâmul dragostei, doar acolo este cerul și negru și alb!