Dincolo de tine

[Monica Pester]

Îmi ies din trup acum, a câta oară ?

S-ajung la cel care m-a definit,

La îngerul meu alb cu chipul însorit,

Ce a vibrat în mine întâia oară 

Plutesc legată de cordonul de argint

Mă las în voia unei stări divine,

Spre-o destinație ce n-o dezmint

Prin spirit doar, să te ating pe tine.

Zbor început în straturi de cuvinte,

Încălecate între înțeles și ritm

Spun - dor- însă e prea cuminte

 - Iubire - schimbă-ntregul algoritm.

Apoi mă-ndrept ușor spre bolta nudă,

Spălată de planete și meteoriți

Să-mi caut în eter cu gura udă

Gura ce m-a făcut să-mi ies din minți.

Dar coarda de argint nu mă mai ține,

Îmi văd trecutul, văd și-n viitor,

În Univers știu c-am trecut de tine,

Continui să repet cuvântul - dor -.

Tu ai pășit în neant, nu vii spre mine,

Te-aștept încă un secol, poate două,

Sunt dincolo de începuturi, și de tine,

Dar mă întorc pentru o viață nouă.

[chindea maria elena]

Mie mi-a plăcut Monica. Am simțit oarecare nesiguranță, dar ideea de fond e atractivă.

[Monica Pester]

Am înțeles, desigur. Mă străduiesc.

[Vasilisia Lazăr]

Nu asta e problema. Cu toții repetăm postări. Problema era alta și am spus-o.

[Monica Pester]

Da, blânda dna prof. Ana.

Voi încerca să nu mai repet postări.

Mulțumesc, Lisia.

[Vasilisia Lazăr]

Ai mai postat de mult acest poem, țin minte. Cineva îți spunea de repetiția lui „oară” din prima strofă, altcineva de ruperile de ritm. Multe au rămas la fel. 

[Grig Salvan]

Un poem bine închegat și structurat, cu imagini și expresii insolite, cu un ton elegiac dar și stenic, cu un final deosebit de frumos:

„Tu ai pășit în neant, nu vii spre mine,

Te-aștept încă un secol, poate două,

Sunt dincolo de începuturi, și de tine,

Dar mă întorc pentru o viață nouă.”

Ar fi însă unele ruperi și neconcordanțe de ritm care se simt la lectură:

- „La îngerul meu alb cu chipul însorit” e prea lung față de metrica poeziei, se poate renunța la două cuvinte din mijloc, „meu alb”, iar versul ar intra în ritmul prozodic „La îngerul cu chipul însorit”

- versul „Plutesc legată de cordonul de argint” e deasemenea prea lung, se poate contracta sub forma „Plutesc legată de-un cordon de-argint”

- „Spre-o destinație ce n-o dezmint” e de data asta mai scurt, are nevoie de o silabă în plus pentru cadență „Spre-o destinație pe care n-o dezmint”.

[Corneliu Neagu]

Construcție lirică interesantă, un "Zbor început în straturi de cuvinte," pentru a ajunge la o iubire ce "schimbă-ntregul algoritm", terminându-se cu întoarcerea la o "viață nouă". Personal aș fi scris ultimul vers așa "Mă pregătesc pentru o viață nouă". Poate nu am înțeles eu de unde "mă întorc"...Oricum este o poezie bună ce merită elogiile noastre!