vis interzis

[bolache alexandru]

am visat într-o noapte

că ne crescuseră aripi

zburam de la un capăt de pădure

până la un țărm de poveste

eram ca doi copii cu aripi de ceară

un fluture ne spusese să nu zburăm prea sus

dar cine să-l asculte 

zburam atât de repede

încât vedeam cum se nasc secundele

apoi ne contopeam cu soarele

pleoapele tale mângâiau valurile

sirenele erau atât de geloase

pentru că marinarii

erau acum vrăjiți de cântecul tău

apoi dintr-o dată 

eram amândoi

pe roata olarului

tot încerca să facă un ulcior

și de fiecare dată

îi ieșea o amforă

nervos amesteca lutul iar și iar

ca un Sisif

fără sorți de izbândă

lac de sudoare când m-am trezit

eram din nou 

în grădina din Eden unde

sub un măr 

eu tolănit îți admiram

frumoasa poșetă 

din piele de șarpe 

 

 

 

 

[Amanda Spulber]

Mie mi-a plăcut cel mai mult scena glumeață din final. Pe locul doi scena cu olarul care nu reușește să aducă starea lucrurilor ca la început. Așa am înțeles eu. Ulciorul ar fi contopirea deplină. Nimic nu îi este cu neputință, dar visul e al tău și nu sună rău. :)
Typo "dintr-o dată" corect: dintr-odată

[Grig Salvan]

Un vis captivant, într-un decor plin de lucruri surprinzătoare, „zburam atât de repede/ încât vedeam cum se nasc secundele”, iar „miezul”poemului e sublim:

„eram amândoi

pe roata olarului

tot încerca să facă un ulcior

și de fiecare dată

îi ieșea o amforă

nervos amesteca lutul iar și iar

ca un Sisif

fără sorți de izbândă”

De final nu mai zic pentru că au zis deja ceilalți comentatori.

[Chris]

imagini interesante, nici nu stiu daca se pot numi cosmar, finalul l-am remarcat si eu.

si pt ca s-a deschis o discutie despre sf, pasionata fiind, da, sfarsitul copilariei este scris de Clarke, am citit si eu cartea lui Victor Moldovan pe care o gasesc discutabila :)) dar, tinand cont de intinderea lucrarii este de apreciat autorul :)

nu cred ca sf-ul inseamna sfarsitul credintei, literatura speculativa e una, credinta este alta. imaginatia de genul acesta a facut omenirea sa avanseze...

[bolache alexandru]

Mulțumesc Amanda pentru lectură și mă bucură semnul tău!

[bolache alexandru]

Mulțumesc pentru lectură, comentariu și semnul lăsat doamnă Vasilisia!

[Vasilisia Lazăr]

eram ca doi copii cu aripi de ceară

un fluture ne spusese să nu zburăm prea sus

dar cine să-l asculte 

zburam atât de repede

încât vedeam cum se nasc secundele

apoi ne contopeam cu soarele

Probabil ceara s-a topit și de aceea ați ajuns apoi pe roata olarului. Totuși să nu uităm motivul pentru care Icar s-a aventurat să zboare pe lângă soare. :)

Finalul este cu adevărat remarcabil.

[bolache alexandru]

Domnule Cicu, comentariul dumneavoastră elaborat și trimiterile pe care le-ați făcut, mă onorează! Vă mulțumesc!

[Tudor Cicu]

Poemul tău cu trimiteri biblice, realitate și imaginație m-a teleportat spre Kafka: care spunea că „visele nu pot fi interzise”. Şi, dacă tot l-am reamintit aici, musai să-l citez: „Chiar şi stafiile dispar spre zori”. Deci, să avem răbdare, nu-s departe zorii! (A se citi: zorii unui poem bine scris). De va fi altfel, chiar ne-am înşelat cu toţii şi tare mă tem că vom încuraja la celălalt capăt, tocmai pe cel care are ochii legaţi, tot încurajându-l să privească prin cârpa cu care e legat la ochi. Şi acela tot nu va vedea nimic. Că nu vrem vise (spun unii), vrem acea realitate, astfel spusă, încât să tulbure ordinea existentă. Dar cum?… Unii spun că văd lucrurile din cer (cum au fost ele rânduite în ceaslovul Tatălui Ceresec; unii vin și cu tălmăciri de la începuturile visului, când Adam și Eva alergau curioși prin grădina Edenului. Par ireali, în poveste, dar sunt reali pe masa olarului și de aceea suferința nu le redă chipurile. Toţi gândesc, cum ar trebui să fie, dar nu deschid gura – deşi vorbesc! Prin ce cod secret înţeleg unii poemul tău?- ne dăm cu părerea. În realitate, visul pare interzis pe scena unde Făuritorul a gândit Geneza, ca cei ce vor urca Golgota vieții să dea piept cu conştiinţa zădărniciei. Inclus poeții și tălmăcitorii de vise… Poarta asta a înţelegerii chiar nu-i pentru oricine. Kafka a spus-o cel dintâi. Bruegel cel Bătrân (în Parabola orbilor) a zugrăvit-o. Poetul, asemeni lui Demodoc al lui Homer, a cântat-o. Ai intrat în rol, ca un Sisif, chiar bine!

[bolache alexandru]

Mie mi-a spus un preot că S.F.-ul e calea de pierzanie a credinței. Ba chiar i-am împrumutat Amintiri despre viitor de Erick von Daniken și apoi a zis că nu o mai găsește iar un prieten din adolescență devenit călugăr mi-a recomandat Serafim Rose un călugăr vestit care vorbește despre extratereștri că despre niște demoni... Cine știe poate are dreptate însă eu desi sunt un fan SF. nu am încetat a fi credincios... Nu știu dacă ai citit dar îți recomand și programul Terra un atac asupra omenirii... Deși autorul spune că această carte nu trebuie recomandată decât în anumite condiții... Scrisă de Toni Victor Moldovan. Scuze. Cred că ne amendează că am deviat de la subiectul poeziei așa că ne oprim aici.

[chindea maria elena]

O, da! Am citit-o! A lui Clarke este! E demențială! Am fost năucă câteva luni bune după ce-am citit-o și recitit-o în primele dăți! Am umblat ca în transă încercând să asimilez ideile de acolo ca POSIBILITĂȚI conceptuale! Dar odată acceptată ipoteza - mi-am dat seama că o dată cu destrămarea tuturor miturilor general acceptate, mi-am căpătat LIBERTATEA de gândire. Și în mod straniu, asta nu-mi știrbește credința în identitatea cristică, ci dimpotrivă, mi-o întărește!  Că de iau din biblie doar citatul că Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Lui, El fiind infinit, eu de ce nu mi-aș accepta infinitul din mine, de ce ar trebui să mă ancorez cu lanțuri de o formă a manifestării, oricât de cuceritoare ar fi! Jocul divin al Luminii manifestate poate îmbrăca infinite forme energetice, de la materia grosieră la cele mai subtile unde - prin urmare și eu pot accepta orice! Cel puțin străduiesc! În fond nu putem fi decât ceea ce acceptăm să fim, într-o dimensiune sau alta!