Unde mergem?

[Monica Pester]

Neînfrânte coloane mai stau singular,

În lumină stinsă, ușor resemnată,

Mă preling alene pe un drum stelar

Și îmi număr anii, viața-mi refuzată.

Strânge-mă la piept, Timpule hoinar,

Fugim împreună în păduri de brad,

Adu-mi oxigenul, vreau să respir rar

Lungi cuvinte oarbe-n plasa mea de jad.

Vin stihii din ceruri și aduc cenușă,

Cum se umple iarba arsă de pojar,

Acoperă-mi viața, închide-mi o ușă

Dar lasă-mi sămânța, să pot crește iar.

Dacă din furtuni iscate-n Olimp

Se croiesc în noi mituri deviante,

Încă mai avem și Spațiu și Timp

Să ne creștem zeii, lire și bacante.

Din pământ și apă ne facem bordei,

Și din steaua albă, mândra din Centaur,

Ori din patimi arse, ca puii de zmei

Ridicăm iar fruntea spre țărmuri de aur.

[Chris]

Ori din patimi arse, ca puii de zmei

Ridicăm iar fruntea spre țărmuri de aur. - mi-a placut imaginea in mod deosebit

[Mihaela Popa]

o peozie frumoasă, Monica, felicitări!

[bolache alexandru]

O poezie cu metafore originale. Am citit cu plăcere!

[petrut dan]

Până acum nu am mai citit despre puii zmeilor, probabil ai tu o sursă ori imaginația a depășit cotele Dunării, dar cât trăiește omul învață, am citit cu interes, drag!

[Monica Pester]

Lisia, acesta este comment-ul perfect pentru mine, în situația de față. 

Îmi îmblânzește spaimele.

Îți mulțumesc mult !

[Vasilisia Lazăr]

Trebuie să suferi, şi uneori trebuie să „mori” în ceea ce este credinţa ta în ziua de mâine, în credinţa ta în puterile tale, în posibilitatea ta de a te reinventa şi de a o lua de la capăt, pentru ca, într-o bună zi, pe care nu o ştie nimeni, să ajungi să te reinventezi cu adevărat adică să renaşti la o nouă viaţă. E logic, trebuie să mori pe undeva pentru ca să renaşti.

Tare frumoasă poezie, Monica. Frumoasă și corectă.

[Monica Pester]

Oricât de încărcate de neliniște, întrebări sau tristețe, scrierile mele vor sfârși mereu cu addendă pozitivă, uneori chiar stenică. 

Am credința că ce este să se întâmple, se va întâmpla.

De aceea îmi acordez mereu vibrația cu Univesul și accept tot ceea ce îmi oferă. Bine sau rău.

Mulțumesc mult, dle Katin!

Mulțumesc mult, dle Grig!

[Grig Salvan]

Un mit al eternei renașteri și reîntoarceri, un fel de pasăre phoenix renăscând din cenușă, ridicându-se deasupra vitregiilor materiei și trecerii inexorabile a Timpului. Îmi place imaginea „Mă preling alene pe un drum stelar”, iar finalul e apoteotic:

„Din pământ și apă ne facem bordei,

Și din steaua albă, mândra din Centaur,

Ori din patimi arse, ca puii de zmei

Ridicăm iar fruntea spre țărmuri de aur.”