aniversare

[petrut dan]

de ziua mea stau într-o pătură udă

până la umeri nu se întâmplă nimic

în limbajul semnelor

moartea mă strigă

naivule

nimeni nu se oferă

 

involuntar

aud frânturi de cuvinte obscene

mi-am umplut un caiet studențesc

nu apuc să mă-mbăt

pur și simplu

mă iei de braț să mergem acasă

nu mai sunt bani

 

am un fular de la mama

 

 

 

[petrut dan]

Chris, ce poetic mi-ai scris, parcă și văd, mulțumesc frumos, cu drag!

[petrut dan]

Maria, frumos comentariul tău și adevărat, '' mama este atemporală''- îmi place tare expresia, cu drag!

[petrut dan]

Mihaela. îți mulțumesc, ai dreptate, și eu cred/simt la fel, cu drag!

[Chris]

ultimul vers este ca lumina care se vede intr-un tablou intunecat

frumos!

[chindea maria elena]

Mama, creatoarea și ocrotitoarea prin excelență, este și cea care te poate lua de braț să te ducă din portal de aniversare, moment de introspecție și bilanț, „acasă”, în centrul ființei tale! Dacă iubita îți împlinește ființa în această dimensiune, mama este atemporală! Îmi place fularul călduț în care îmbraci oniricul, Dane! 

[Mihaela Popa]

o scriere plină de semnificații, intensă, pătrunzătoare, ce poate fi mai călduros în toate sensurile decât fularul de la mama și mâna care te-a luat de braț.

admirație!

[petrut dan]

Lisia, îți mulțumesc, o declarație de iubire față de mamă și amintirea ei la fel de frumoasă ca și poezia, mai ales că ai menționat și cealaltă variantă, dar asta nu înseamnă decât faptul că ai reușit să pui în fața cititorului binele și răul, sau frumosul și comunul, în ambele cazuri ai surprins foarte bine natura umană în complexitatea ei, depinde acum de fiecare  în parte ce cale va alege, dar tu ai lăsat deschise ambele porți, ceea ce te apropie din acest punct de vedere, dar și din cel poetic, de gândirea absolută, cu drag, my lady!) 

[Vasilisia Lazăr]

Waw, ce poem! Cât de bine cunoști această psihologie! O aniversare care a lăsat oarecare urme, atât în ceea ce privește starea, mai mult decât euforică, dar și în portofel. :) 

Finalul e de-a dreptul memorabil:

mă iei de braț să mergem acasă

nu mai sunt bani

 

am un fular de la mama

Aici impresionează două elemente. Primele două versuri reprezintă redarea extraordinară a frumuseții iubirii, cea îndelung răbdătoare, plină de bunătate, care nu se mânie, crede totul, nădăjduieşte totul și suferă totul, iar cel de-al doilea, atât de bine definit și surprins doar prin câteva cuvinte – „am un fular de la mama”; așadar, chiar dacă nu mai sunt bani, eul liric se consideră încă destul de bogat prin faptul că deține acel minunat lucru al cărui valoare sentimentală îl face inestimabil, lucru la care încă nu a atentat până acum, cu toate că viciul pare că l-ar fi putut îndemna s-o facă. Prefer să cred și vreau să cred că răspunsul acesta splendid către persoana dragă a fost în sensul că încă sunt bogat, nu-ți face griji, și nu în sensul că mai am ceva de vânzare, ceva foarte scump, ceva ce până acum nu l-a lăsat inima să vândă, oricât de sete i-ar fi fost. 

Nu știu, eu așa am simțit acest poem și mi se pare unul excelent, mai ales prin finalul uimitor. 

[petrut dan]

Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc pentru comentariu, ați evidențiat foarte frumos, cu stimă!

[Mihai Katin]

am un fular de la mama   sa iubim  poemul  acesta  ca  pe  un semn  al  memoriei   ce se inalta ,se iroseste,se aduna  in  acel   sentiment  uneori  bine  ascuns  ,sentimentul   catre mama,nu  stiu  cum  sa-l   numesc  caci  ar fi  o  impietate!

multa  pretuire!