într-o dimineață de sfârșit de mai

[Maria Mitea]

Moțăiam în patul călduț.
Un pat din lemn, lung și lat de-ncăpeau și de-a lungul și de-a curmezișul vre-o cinci copchii cu tot cu mama lor.

Nu mi-i rușine să spun, am dormit cu mama până la doișpe ani.
Era mare bătălie pentru locul de lângă ea.
Mezina se alinta cel mai mult, onorata,
nimeni n-avea voie să-i ia locul,
ne uitam cu jind la ea:
- îți dau bomboana mea da sî mă lași diseară sî dorm eu lângă mama,
ea, nu și nu,
nu și nu.

Mama avea toate calitățile unei cloști.
Ne ținea zi și noapte sub aripile ei.
La un capăt de pat dormea cu două mezine, și
la alt capăt, parcă hăt, hăt lângă fereastră, aproape de mușcate, dormeam eu cu alte două surori,
una mai mare cu doi ani, și alta mai mică tot cu doi ani,
mama ne mai zicea, bătrânșioasele.

Și cum spuneam,
moțăiam în patul călduț, între vis și realitate, sub o plapumă de lână,
de la oile noastre lâna,
tunsă de tata, adusă de la târla lui Portaru tot de tata,
opărită, descurnuțatâ de noi, spălată, scărmănată, cusută de mama,
o ajutam, mai mult în joacă,

spălam lâna la fântână,
sătenii treceau pe drum, iar
când cineva se oprea la sfat mama mă lăuda,
mă-nhărniceam de ișea foc din mine,

învârteam budăiul, scoteam apa,
cât întorceam lâna prin cadă mama începea să-mi povestească despre mămuța Măranda, bunelul Neculai,
cum era pe timpul ei,
dintrodată se transforma într-o fetiță
ca și mine, și eram două fetițe la spălat lâna,

țața Ioana ne-auzea, ieșea la drum,
începeau povestitul cum era pe vremuri la șezătoare,la clacă,
hora satului,și
dintrodată eram trei fetițe la fântână,
zăream scântei în privirile lor,
se trezeau la viața care a fost și nu mai era cum a fost, dar
oi se mai creșteau
și lâna încă se mai spăla pe la izvoare,
iar sătenii treceau și treceau pe drumul satului, de
parcă chiar atunci ia apucat treaba prin sat,
ai fi zis că-s albine atrase de-o floare.

Era grija care-i plăcea cel mai mult mamei,
să coasă plapume,
ba îi plăcea la fel de mult să facă și perne: - când tragi la cuib, să ai pi și puni capul,

Moțăiam în patul călduț.
De-afară se-auzeau cocoșii, găinile, rațele, mieii, iar
mama cu tata șușoteau în tindă,
ciulesc urechile.
Greu mai era să pătrunzi în lumea lor,
nu cumva s-auzim vorbă de oameni mari,
nu de alta da când cineva din neamuri sau vecini ne trăgeau de limbă spuneam tot, tot,
mai ales eu.

Cum stăteam ca un iepuraș cu urechile ascunse sub plapumă, aud:
mama: -
Costică nu mai vrea să pască cărlanii, are pretenții,zice că e băiat mare, îi e rușine să mai ducă cărlanii di coadî, și
are dreptate e ditamai lunganul, cautâi un loc de pomoshnik pi la
brigada di tractoari, sau la udat grădina, poati vorgești cu cumătru Patlagicî.
tata: -
norul mamii lui acuma când a venit vara șî ardi, n-a putut spuni mai înainte, dădeam miei la târlă odată cu oili,
mama: -
hai n-o lua așa, nici tu la vârsta lui nu mai pășteai cărlanii da nici boii,
tata: - ia nevoi pi cap, șî înșep fetili după el, ia nevoi.
mama: -
hai nu te văicăra, cî fetili fac trebușoară, sunt harniși foc, și nu vezi cum fac mâncare, calcâ, spală rufe, fac curat,
o întrebăm pi ”smărăndița popii”,
șșșș, mai înșet sî nu ti audî
încă doarmi, ia ridicâ-ti șî vezi e închisă ușa ghini,
să nu ni audî, o luăm cu ghinișorul, mai spri sarî sî-i dăm vestea.

(va urma)

​

[Maria Mitea]

Mulțumesc dragă Monica de semn! 

da pensia vine cu artrită nu cu proză, bine zici și apoi le-am zis copiilor că vreau nepoți și să mă dedic  să fiu parte din creșterea lor, :)

Zici bine, da o să mă hotărăsc încotro să o iau cu stilul, poate inventez un stil nou ca Du Fu, :) 

Cu mult drag! Ne citim!

[Monica Pester]

Nu te baza pe povestea cu pensia. Vei avea mult mai multe de făcut atunci. Trust me !

Textul postat aici e interesant. Mie îmi dă doar impresia că nu prea știe încotro s-o ia. Spre proză, eseu, poezie, prozopoezie. Sper sa-i dai direcția clară și, mai ales, să aibă continuare. Altfel, zic eu, se prezintă ca o fulgurație de amintiri pe care nu știi, ca cititor, unde să le așezi.

Ca idee de povestire este, însă, minunată!

[Maria Mitea]

Dragii mei, mulțumesc de trecere și semn. Cu toții aveți dreptate textul bate spre proză, de fapt într-o altă postare am scris poezie-proză. Înclin să încer proză, da nu vreau să fie numai proză da o amestecătură cu poezie. Petruț Dan am câteva texte cu încercare spre proză, am să postez câteva aici. A scrie proză mi-am dat seama că am nevoie de mai mult timp leger fără grabă complet să intru în stare, e mai complicat de găsit timpul necesar, cu poezia merge și o jumate de oră dimineața, și la muncă. Dar mi-ar place să am timp să scriu,  e visul meu. Sper când oi ajunge peste ver-o douăzeci de ani la pensie. :) 

[Chris]

frumos, dar mai mult spre proza, mi-a placut ideea si imaginea fetitelor la spalat lana, este coplesitoare

[Grig Salvan]

E mai degrabă un crochiu de proză, așa cum s-a remarcat mai jos, un text savuros, cu un limbaj pitoresc, plin de regionalisme moldoveniste cu farmecul lor specific de pronunție, cu secvențe de poveste de care ne simțim imediat cuceriți, ca în „amintirile” lui Creangă. Ar putea fi reorganizat ca text, îmbogățit cu și mai multe secvențe (care cred că vor urma) și repostat ca proză.

[bolache alexandru]

Textul este plăcut însă chiar dacă l-ai aranjat în versuri cred cat doamna Vasilisia are dreptate! Mai ales că ai spus că va urma...

[petrut dan]

Maria, tu povestești frumos, am citit și citesc ce postezi, totuși mă gândeam ca unul care nu ar putea scrie proză și asta doar pentru faptul că-mi lipsește organizarea/răbdarea, de ce nu încerci să le dai forma asta pe care ele deja o cam au, mai ales că mânuiești bine limbajul zonei, în poezie se citește mai greu în sensul că-i scade din lirism dat fiind faptul că trebuie să te concentrezi asupra formei cuvintelor, în proză este altceva, eu cred că efectul ar fi mult mai bun, plus că ești cam singura căreia îi reușește așa bine, prin comparație chiar mă gândeam cum ar fi fost ca Ion Creangă să fi dat Amintirilor sale formă poetică, chiar și ca prozopoeme! Ca sugestie, scrie le și sub formă de proză și compară, vezi cum ți se pare mai bine! Mi-a plăcut, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Textul de față nu are absolut nicio legătură cu poezia. Este proză.

[Amanda Spulber]

Foarte frumos! Sunt amintiri care e bine să fie păstrate, despre o lume care mai trăiește doar în interior. Aștept continuarea, sunt curioasă cum reacționat „Smărăndița” :). Am remarcat două mici scăpări. Dintr-odată scris legat și la un moment dat apare ia legat în loc de i-a (ia apucat). Ar mai fi și ghilimele care în limba română se pun așa „”sau așa „“. Eu le cam evit fiindcă nu știu cum să le fac din taste și atunci trebuie să le copiez. :)

[Mihai Katin]

Moțăiam în patul călduț.
De-afară se-auzeau cocoșii, găinile, rațele, mieii, iar
mama cu tata șușoteau în tindă,
ciulesc urechile.   acesta  este  momentul   in care  memoria  aduna  si  sedimenteaza    diamantele  amintirilor  din  care  s-a  plasmuit  sau  mai  bine  spus  s-au  plasmuit  aceste  poeme  surori  intr-o  superba  galerie de tablouri   ale  copilariei, ale mamei cu  acel statut  unic de  a  fi prezenta in constiinta  si  in viata   celor  din jur si  ceea  ce  este nu  doar  incantator  ci   magic, graiul moldovenesc care  are  in  ș-urile  sale  o   muzicalitate sublima:

o întrebăm pi ”smărăndița popii”,
șșșș, mai înșet sî nu ti audî
încă doarmi, ia ridicâ-ti șî vezi e închisă ușa ghini,
să nu ni audî, o luăm cu ghinișorul, mai spri sarî sî-i dăm vestea... interesant  acel   va  urma  ...unele tablouri   ale  vietii  n-au  niciodata  un sfarsit  anume...