cinci cocoși

au violat

o găină

până

la moarte

celelalte

găini

n-au

cârâit

nimic…

Prins între brațele calde

Ale unui trecut ce mă iartă,

În care fiecare atom

Mirosind a flori de Nu-mă-uita

Îmi sărută orgoliul rănit,

Și între coapsele anxioase

Ale unui viitor născut

Prematur, sub îndumarea

Neuronilor mei zbuciumați,

Mă agăț de un colț de cer,

Hoinărind prin constelații

Ascunse de ochii curioși

Ai altor călători în timp,

Și  caut lumina creatoare

A unui prezent…

Gândesc un trecut ce nu mai există,

Și punțile vechi încerc să le rup,

Neliniștea cade dar teama rezistă,

Și nu pot zidirea în veci să o surp.

E noaptea o strajă, a celui ce știe

Iubirea în zeci de bucăți să împartă,

Să vadă cum sufletul vrea să învie

Și joacă norocul pe o singură soartă.

Eu nu chem sentințe, îmi alung umbra

Și beau din sfântul potir de demult,

Pe rugul de flăcări…

mereu mi s-au împlinit presimțirile.

vă vorbește un om născut acum o sută de ani

care spera mereu iubirea să-i facă o rană urâtă

pentru a se întoarce

acasă

nu-mi doream nimic altceva

decât să fiu un copil greu de mințit



deci m-am umflat de plâns



nici măcar nu puteam să spun cuiva că mi-e frică.

sufeream cumplit după apă,

iar apa spumega în scoarța copacilor desfigurați de durerea

pe care doar o secetă lungă sau focul ți le…

Un glas pornește din lăuntrul meu,

ecoul se întoarce peste gânduri

din spectrul frânt al unui curcubeu

rămas din vară priponit în prunduri.

Izvorul nu mai curge pe sub prund

dar curcubeul din pripon ascultă…

Sufletu-mi e în floare în fiecare primăvară,

Emoții mă înalță sus, până la cer,

Ating în zboru-mi a norilor tiară

Și mă preling în picăturile ce pier!

Hălăduim de trei decenii și ceva

prin strâmtele tranșee ale urii,

și-n depărtări se-aud, ca un pendul,

bătăi de tobe obosite.

Am obosit cumplit de-atâtea lungi războaie,

ne cresc…

Ce-a fost a fost şi n-are rost să judeci ce a fost anost,

nu te lăsa în gând acut, treci de trecut şi fă-ţi un scut

din veselie adăpost, din gluma bună fă-ţi un rost,

trăieşte clipa-n mod plăcut, aleargă, râzi ca renăscut.

Dincolo de gând şi fapte bucură-te-n zi şi-n noapte,…

Când gongul serilor seduse

Adună fricile din baruri,

Un păstrător de idealuri

Le bea ca pe sirop de tuse.

Un pieton pe străzi…

În fiecare primăvară ghioceii
Împrumuta albul pur al zăpezii,
În fiecare primăvară
Brândușile și viorelele împrumută
Albastru din seninul cerului,
Toporașii, zambilele și firavele frezii
Au împrumutat culorile sentimetelor mele
Începând cu primul buchet
Pe care ți l-am dăruiit
Cu bucuria celui care a știut culege
Sufletul florii, care pentru el
Nu se ofilește niciodată...

Adună, iubito, tăciunii pe vatră

și pune cu râvnă butuci peste jar! –

auzi oare vântul în horn?- parcă latră,

mi-e teamă de viscol, sărută-mă iar!

Și spune-mi aceeași poveste uitată,

din cartea închisă demult în…

bă fraților

e groasă rău 

ce să mai

v-o spun p-a dreaptă 

e groasă rău 

văzui aseară 

pe tabloul ăla dreptunghiular 

văzui …

Sonet CLXI 

De ce ne vindeți țara pe-un pumn de gologani?

Lăsați doar vânt și lacrimi în suflete cuminți

sub talpa resemnării, rugându-se la sfinți.

Deșteaptă-te române, nu ne lăsa orfani!

De ce ștergeți trecutul cu încă doi arginți?

Că nemurirea voastră nu se măsoară-n bani

furați din mâini cinstite. Vă vor distruge-n ani,

căci Cerul nu se vinde, pe el nu poți să-l minți.

Dar nu cred că vă pasă de…

  Oare ce -ar fi, dacă într o zi, te ai trezi

  Fără să fii cum ştii

                              Travka

Oare ce-ar fi dacă visele tale

 S-ar naşte iederă

Şi trupul meu recele zid,,

Să mă ţii strâns în tăcere,

Doar verdele închis

Să semene ochilor tăi

Şi noaptea somnul

Să te aducă iar femeie

Aprinzând stele

La marginea oraşului,

Unde se sinucid greierii

Şi lilieci…

Stă clipa agățată între gânduri

cu amintiri din vraja renăscută

în apele ieșite de sub prunduri

pe cântecul vrăjit dintr-o lăută

și în infimul clipei trecătoare

minunile din apa revărsată

ajung…

Cuvintele ca niște lagăre de concentrare

mă înspăimântă

atâta lume flămândă și goală de orice conținut uman

doar niște forme zgomotoase

dincolo de conștiință

suntem tot în rahat

haznaua zilei

pute…

Mi-e lacrima arzândă pe obraz

O candelă de veghe pentru țară;

Se leagănă pe suflet un barcaz,

Și-ntretăieri de ape se-nfioară;

Albastre păsări scufundate-n jar

din soare ciugulesc un strop…

Și mă duc, iarnă, mă duc,

Tocmai colo-n vârf de nuc,

Să-mi ating norii cu mâna,

Seara să mă joc cu luna,

Dimineața când învie,

Să-mi fac strai de păpădie,

La apus, ca-ntotdeauna,

Cânt în stradă ca nebuna.

Și mă uit în lungul vieții

Nu-i mai albă ca pereții,

Nici plouată  ca grădina

Unde mi-a-nflorit sulfina

Văleleei, căluți de jar,

Vă dau iarbă din…

 când ne era lumea mai dragă  

și grâul se-ngălbenea ca păpădia, și

 tata vorbea cu iarba pe limba coasei, iar

                                                                harbujii începeau să crape,

câteodată-n toiul…