Un cerb dansând cu ultimă privire,

Cu pașii goi și-n sunet theremin

Veni, pătrunse platoșa subțire,

Ca versul închinării în amin. 

Revăd cu ochi înstrăinați de toate 

Cum colbul cade-n geometrie sacră,

Cum munții se închină peste poate 

Pământului coroana și-o consacră. 

Și-n nenăscutul cer de prin coclauri, 

În vântul șuierând în chip hidos,

Nici bufnița nu mai împarte daruri 

Ci doar privește cu un…

Când își dezvăluie trăirea poetul

Sufletu-și deschide cu încântare sau durere,

Lăsând să cadă lacrima-n tăcere,

Cu tine împărtășind secretul.

Își ia cu evlavie încet caietul,

Răsfoiește și îți citește cu plăcere,

Când își dezvăluie trăirea poetul

Sufletu-și deschide cu încântare sau durere.

Vom putea să ne privim portretul?

Avem, oare, în noi puterea

Să dezvăluim suferința sau plăcerea,

Și să deschidem întreg…

                                             Aidoma zeiţelor stângace

                                             Tăiate-n piatra templelor şi foruri

                                             Când sânii tăi sunt văduviţi de doruri

                                              Şi buza ta nesărutată, tace...

                                                            Alexandru Andriţoiu

 …

                                                                 „Două ceasuri stau pe-o carte

                                                                  Tic-tac-uri amestecând

                                                                  Unul simte că e noapte

                                                                  Celălalt zorii venind... ”

                                                                              aDa…

Cine sunteți voi,

cei ce locuiți în întunericul fricii?

Ce chipuri poartă umbrele

ce se strecoară prin crăpăturile minții voastre —

tăcute, flămânde?

Se încolăcesc în jurul gândurilor,

sapă…

Poezia fuge de cuvinte

poezia caută dragostea

întoarce-te și mergi înainte

te găsește ”pacostea”

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Sunt un vânt anonim

Și femeie de ceață, 

Modelată sublim, 

Ochii tăi mă răsfață. 

. 

Mă descoperi doar când 

Solitudinea doare; 

Pe un murmur de gând 

Mă deschid ca o floare. 

. 

Garofiță de munte

Înfloresc în ruine, 

Din regretele crunte

Răsfirate în tine. 

. 

Și pe urme târzii, 

Reci precum diamantul, 

Cicatrici sidefii 

Se-mpletesc cu…

Am învățat să spun

„nu”,

când nu a mai contat părerea lor,

însă eu aproape îmi pierdusem glasul.

Nu a fost

revoltă eroică,

ci acel ultim gest

cu…

umbra pâinilor

pe masa lui Dumnezeu

rația zilei

Costel Zăgan

Avem prea multe nefirești probleme

de rezolvat în fiecare zi,

s-au adunat pe muchii de dileme

și ne-ntrebăm: „A fi sau a nu fi”?

Iar magica-ntrebare ne pătrunde

în sufletul rămas neprotejat

pe un tărâm străin care ascunde 

un vast război, cu scop nedeclarat.

Ne rătăcim în căutări…

Ani mulți s-au adunat în urma mea,

încep să simt a timpului povară,

dar tot a mai rămas câte ceva

de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,

găsesc minuni prin amintiri uitate,

o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut

să le adun și să le gust pe toate...!

Mult prea…

Un dor rătăcește pe margini de timp

Și nimeni nu-ntreabă ce vânt l-a purtat

Printre spini ce-nsoțesc un drum neumblat

Cerșind la înalturi un nou anotimp.

Când arșiți aprind și țărmuri de mare,

Ce ochi au privit în zadar spre Olimp

Și câte mâini n-au…

                                                                                      eraocăr ed apilc

                                                                              !eram iam tot enived alucinac

                                                                             aţnerucnoc e-im viserga luraţnâţ

                                     …

am văzut cum te-ai oprit

o clipă

ca într-un film arghezian -

lasă,

știu că nu există așa ceva,…

Absența, asta, vine cu dimineața-n cap, 

vine să te înece, se așază

                                        între două înghițituri de cafea, …

nu mă iubi, nu mă atinge de parcă-aș

fi iederă,

nu mă strânge-ntre cuvinte…

În relieful minții mele

S-au strecurat încet, pe rând,

Rotunde sau oricum vor ele,

Forme ciudate, forme-gând.

Mă mir, privindu-le cum vin

Și traversează bariere,

În circuitul meu divin

Aduc o altă-ntemeiere,

 A unui con de echilibru…

Cincizeci de ani

Cincizeci de ani 

aleargă să te prindă,

parcă mai ieri râdeai a primăvară,

un pui de ied 

cu moft de căprioară

căta iscoditoare în oglindă... 

Zâmbeai timid

visând în fapt de seară

ca brațul lui de șold să te cuprindă,

ochi-i de jar

de dor…

Bine-ai venit Dragoste de ce să te-ntorci

Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers