Durerea nu este un curcubeu

[Mihai Katin]

Durerea nu este un curcubeu

Doar o rană  a ploii

Pe obrazul fecioarelor vândute de o  mie de ani

Ĩn bazarul  negustorilor de vise

Durerea  se aude strigând din adânc

Din înaltul zidurilor de dincolo  de zonele  minate

Robi târându-se pe coate

La un meridian de cei  masându-se cu  adrenalina

Plăcerii  de a nu  știi

De a nu  vrea să se afle

Că sunt imuni la oroare

Uneori  o  frică îi sărută pe frunte

Ca  un logo  al  celor aleși

Să afle că mai  există Titanic

Că  mai  sunt seisme

Ori schisme

Și brusc   pot  deveni

Bezmeticul roi  de fluturi

Căutând  disperaţi  primăvara

In cenușa celor  arși  de durere

 

[bolache alexandru]

O poezie revoltă, o poezie manifest. Personificarea durerii care efectiv ajunge să strige. Emoționant!

[Grig Salvan]

Dramatic poem dedicat durerii, cea care e neîntreruptă și nesfârșită de o mie de ani și al cărei strigăt se aude din adânc, arzând permanent roiul de fluturi ce suntem mereu în căutarea primăverii. Un poem grav cu accente tragice.

[Vasilisia Lazăr]

Acest poem evocă durerea ca pe o experiență profundă, adesea ascunsă sau nerecunoscută, comparând-o cu un „rană a ploii” și accentuându-i natura tainică și dureroasă. Titlul „Durerea nu este un curcubeu” sugerează că durerea nu poate fi frumos colorată sau transformată în ceva plăcut, ci rămâne o rană, o suferință sinceră.

„Durerea se aude strigând din adânc” indică faptul că suferința este adesea internă și greu de exprimat. Referințele la „fecioarele vândute de o mie de ani” și „bazarul negustorilor de vise” pot simboliza exploatarea, pierderea inocenței și iluziile societății. „Robi târându-se pe coate” și „zonele minate” evocă obstacolele și pericolele în fața suferinței sau a războiului. „De a nu vrea să se afle” și „imuni la oroare” indică tendința de a ignora sau de a nu recunoaște durerea. „Uneori o frică îi sărută pe frunte” sugerează o acceptare temporară sau o încercare de a face față fricii. Referirea la „Titanic”, „seisme” și „schisme” simbolizează distrugerea, criza și rupturile. „Bezmeticul roi de fluturi” căutând „primăvara” în „cenușa celor arși de durere” reprezintă speranța, renașterea și transformarea suferinței în ceva nou și fragil, dar plin de viață.

Per ansamblu, poezia reflectă complexitatea și paradoxurile durerii, precum și capacitatea umană de a căuta speranță și frumusețe chiar și în cele mai întunecate momente.

Am citit cu interes, plăcere, dar și amărăciune. Felicitări!

Plăcerii  de a nu  știi / ști

Atenție!!! Între cuvinte se lasă întotdeauna o singură pauză/blanc!

[Monica Pester]

Opțiunea de a comenta acest text dureros este doar o încercare de a râcâi într-o rană a umanității ce și-a întins brațele ucigătoare peste cei mulți. 

Prețuire, dle Katin că puteți aduna în câteva versuri mucilagiile grozăviilor ce se întâmplă în lume.

Și câte mai sunt ...

[Amanda Spulber]

Impresionant. Cei „aleși" nu pot exista fără cei „arși de durere". Și ei știu asta, chiar dacă nu vor să o conștientizeze pe deplin.

[Ada Nemescu]

Dramatic! Semnul nevăzut și ascuțit al ideii!

Primele două  versuri absolut sensibile și exacte, o definiție tranșantă, fără echivoc.

Restul, argumentații poetice inedite, care sporesc calitatea incontestabilă a unicității.

Am citit cu uimire, aDa

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Concluzia sugerată de finalul poeziei este una paradoxală: chiar și în beznă, în cenușa durerii, mai poate exista o căutare disperată a speranței („bezmeticul roi de fluturi / căutând disperați primăvara”).
Așadar:

Durerea este o realitate brută și adesea ignorată, dar chiar și printre ruinele ei, omenirea continuă să caute primăvara — un simbol al renașterii și al speranței.

[Stanescu Valentin]

Am citit cu înfrigurare această interesantă abordare! Cei care induc în lume orori nu se trezesc nici dincolo de nefiinţă...