în umbra norilor

[Maria Mitea]

 

în umbra norilor
nu-mi spune cât să cresc, când să
mă nasc,
cum să zidesc zorii,
cărările,
să despletesc așteptările,
nu-mi da direcții pe unde să zbor, în
umbra norilor
mă-ntorc printre fire de iarbă, la roua albă,
voalul miresei aruncat în trifoi 

dimineața
mă-nfășor înapoi să mă apăr
de lumină,
                    ca sângele,
rătăcesc sub pași nevăzuți de sori
                                               - înapoi,
din sărut în
sărut,
mă întorc în lacrima izvorului,
în plânsul stelelor,

(Doamne, mulți mai sunt -
spune-le să nu-mi spargă
scutul...)

nu-mi cere să cresc,
când să mă nasc și ce să visez,
cum să iubesc cu toate ploile, și punțile
cum să le trec,
                           să-mpletesc singurătăți,
aruncă-mi cenușa pe rană,  nu-mi mai da sfaturi
despre cum să zbor, când să mă-ntorc în
taina sărutului,

(Doamne, mulți mai sunt -
spune-le să nu-mi spargă
scutul...)

[Maria Mitea]

Monica, Vasilisia, Nicoleta, Grig, Vă mulțumesc pentru tercere și lectură! Fiecare cuvințel scris de voi mă inspiră și-mi dau aripi (așa că o să năvălesc cu mai multă poezie :)

Vă doresc un august răcoros, și Inspirație cât cuprinde sufletul!

[Grig Salvan]

Multă gingășie și frumusețe diafană în această confesiune-rugăciune.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Dorința poetului de a-și urma destinul fără intervenția celor din jur, evidențiată printr-o conexiune cu Dumnezeu.

[Vasilisia Lazăr]

Un poem plin de sensibilitate și introspecție, în care poeta explorează dorința de libertate, de autodeterminare și de păstrare a propriului spațiu interior. Vocea lirică își exprimă dorința de a nu fi constrâns de așteptări, de a nu primi indicații despre cum să trăiască, cum să iubească sau să se dezvolte, preferând să se întoarcă în sine pentru alinare și protecție.

Tonalitatea poemului este melancolică, dar și plină de o delicatețe aproape sacră, evidențiind nevoia de a păstra taina propriului suflet și de a evita intervenția excesivă a celor din jur. Repetiția și refrenul „Doamne, mulți mai sunt - spune-le să nu-mi spargă scutul...” sugerează o luptă interioară pentru păstrarea integrității și a autonomiei personale, precum și o rugăciune pentru a fi lăsat în pace să-și găsească propriul drum.

Imaginile poetice, precum „voalul miresei aruncat în trifoi” sau „mă-nfășor înapoi să mă apăr de lumină” subliniază dorința de a fi protejat de lumina prea strălucitoare sau de presiunea așteptărilor exterioare. Versurile evocă o căutare a echilibrului între a fi și a deveni, între vulnerabilitate și forță, între singurătate și conexiune.

În ansamblu, poezia este o meditație asupra libertății interioare, a confidențialității sufletului și a nevoii de a păstra intactă taina personală în fața provocărilor lumii exterioare. Frumos poem!

Dacă titlul se regăsește în primul vers, după acesta trebuie puse neapărat puncte de suspensie.

[Monica Pester]

Toți ne cerem libertatea, mai mult sau mai puțin vocal. Atunci când simți doar, că nu o ai, că ți se refuză, sau ți se impun reguli, toți porii sufletului se zburlesc și ca să nu înceapă destructurarea, te revolți .

 Da, fă-o, Maria, cât mai des poți, fă-o cu conștiința libertății de sine ! 

Minunat mesaj !

[Maria Mitea]

Amanda, mulțumesc pentru lectură!

Mă bucur mult că ai simțit trăirile, că s-au transmis. 

[Amanda Spulber]

O revoltă exprimată în versuri melodioase. Sună duios, dar și ferm. Transmite suavitate, dar și încrâncenare. Așa am simțit. Spune-le (lor), așa e, de fapt. Și fără virgulă înainte de „și".

[Maria Mitea]

Bună, Valentin,  :)

Ai sesizat bine, e furie, cum să nu fie, când unde te întorci dai peste înțelepți, profeți, și de tot felul :) 

Mulțumesc de trecere! Mă bucură! 

[Stanescu Valentin]

Cred că spunele nu reprezintă în sine un cuvânt. Poate ai scris în fugă...Încă nu m-am prins cine sunt cei mulţi.

[Stanescu Valentin]

Eşti plină de metafore şi un pic furioasă! Mulţumesc pentru că mi-ai făcut loc pentru o firavă postare. Revin!