Într-o mână aveam ceva

ce nu-mi mai trebuia

– se pare, o noapte –

şi te-am rugat, neştiutor,

s-o arunci pe fereastră.

În cealaltă ţineam

– cufundat în visare –  

poemele nopţilor părului tău

despletit în şuviţe de stele…

Apoi s-a ridicat soarele,

risipind roua adunată în pagini

din boarea trupului tău

şi visul a-nceput să foşnească

uscat ca o carte…

De atunci te aştept

Şi…

Închid ochii

și îmi văd nemurirea 

la o pleoapă distanță.

Înșir emoții, frustrări,

linii de așteptare ale uitării,

până aud trompeta ce 

îmi semnează actul de ființare.

Din adâncurile înțesate

cu foste repere, mă învelește

o muzică necunoscută

ce-mi serbează ADN-ul

ca și când ar

trebui să-l scoată în lume.

Câtă liniște se așterne după

încercarea de a-mi forța limitele. .…

te-ai întrebat vreodată

ce au în cap ce au în suflet

oamenii care postează pe rețele

ce simt înainte de a posta o fotografie cu un apus

în care cerul pare o fumigație post-nucleară

cu o pată de vin că l-o fi rănit cineva

pe dumnezeu

și zâmbetele congelate în timp

sub ce formă s-au așezat atomii din spate

mă întreb

dacă e vreo mască înăuntru care plânge

cu lacrimi pictate

sau o dorință indecentă de a fi secunda

unei…

Ai fost prin lanul copt de grâu

De ai un păr așa bălai?

Prin ce povești ai fost la râu

Cu lapte pielea să ți-o dai?



Sub care stele-ai adormit

De ești atâta de senină

Și care flori te-au învelit

Cu-așa aromă dulce-fină?



Sub care pom te-ai ostenit

Să te ascunzi în soaptă

Și-apoi să furi…

Bombardat de toate minunile lumii

sătul să tot audă ești comoara mea

și-a împachetat aripile

în ultimul vis al copilăriei

asaltat de toate femeile din lume

plictisit și-a dat foc aripilor

hărțuit de toate iluziile din lume…

                                                                                       ’’Moartea este necunoscutul în care

                                                                                           toţi am trăit înainte de naştere’’

                                                                                                   Alan Watts

                       …

Sunt pasărea-n cer

Și peștele-n râu.

Cu tot un mister,

Sunt desfrâu.

Legendă, poveste

ce-a fost

Sau mai este.

Mă nasc pentru azi.

Din ieri mă hrănesc.

Ce vezi și auzi.

Refuz sau voiesc,

Sunt ură și lacrimi,

Sunt dor și iubesc,

Destin mă prezint

Sau scurt fir de ață,

Dar ce reprezint

E veșnica viață.

... Și mă grăbesc spre nicăieri,

Mă-mbarc în ultimul  vapor

Să scap de vechii temniceri,

Sunt emisarul călător.

Iluzii seci în lumi de basm,

În ghețuri și încinse iaduri

Ardeam în fiecare spasm,

Păduri treceam, ape în vaduri.

Când se-nclinau  urșii a rugă 

Lupii bătrâni mă salutau.

Iar cerbii se opreau din fugă,

Cu ochi închiși mă-adulmecau.

Era un…

(replică d-lui Stănescu Valentin - Septembrie drag)

...coș de nuci, coș de nuiele

frunze arse printre ele

și cocori cu aripi vii

toamnă, iar suntem copii

ce-am pleca din nou la școli!

ca în cârduri de cocori

cu măr roșu-n buzunar

pentru doamna bună-n dar...

dar... s-au scurs anii ca ploaia

în pervazul cu mușcate

să-ntinerim nu se poate

Timpul, iarăși a-ntors... foaia 

ce…

                                                                                                              ‘‘Toamnă-n stufăriş

                                                                                                                Cocorul cearcă iarăşi

                                                                                                           …

Turist prin devenire,

Din duh ce te înalți,

Aspiri spre rumenire,

În slavă să te salți.

Iscoadă prin păcat,

Culcuș pentru sangvin,

Doar suflet îmbrăcat,

Esențial divin,

Din ceilalți te hrănești

Întru înțelepțire,

Renaști să nu mai crești,

Te-mbeți cu nemurire.

am amintiri cu iezi pe islaz

și cu bunica făcând griș cu lapte

liane groase rătăcesc pe obraz 

pașii mei grăbesc înspre noapte

fire de păpădie în suflet de vânt

mucegai pe gutuile…

surâs perlat acoperit

de brumă

în toamna-mpestriţată

de culori

mă uit prin geam cum la un semn

se-adună

şi curg în râuri stoluri

de cocori.

poem de ploaie suspinând

se scurge

te-mbrăţişez c-un rând de nopţi

polare

noian de frunze pe la geamuri

strânge

hoinarul vânt sosit din

altă zare.

perdeaua tremură ca-n orice

toamnă

pastel de gri mereu…

împodobită-n haina mea de lutru,

vestala neplătită de fecioară 

iubea un dumnezeu mai mult neutru,

să fie răstignit a doua oară.

din marile poeme curs-au lacrimi,

umbream şi eu, fermecător şi straniu

somnambulismul nopţilor de patimi,

cu-asexuate trupuri de uraniu

ce explodau prin xeroxări de gesturi,

nereuşindu-i vraja, uneori,

apusul închegat cu-atâtea resturi

zâmbea semeț la supa grea de…

răpciune

se-aşterne în parcuri

ca un apus răstignit peste lume

aleile-şi adună la capete cerul

eu îmi flutur eşarfa

de parcă aş pierde pe cineva drag

ziua aceasta mi-aduce aminte de mâinile tale

crengi înflorite în care cântau privighetorile

până făceau să danseze seva copacului

azi

fără tine

slova mea pare un greiere rătăcit

prin ierburile mult prea înalte

din ultima lună de…

ning clopoțeii fir de-argint

pe tâmpla unui țărm pustiu

ecoul pietrelor de-alint

în plasă de pescari e viu



năvod din alge de smarald

într-un ocean orbit de jar

ce mă îndeamnă să mă scald

înveșmântat cu mir și har

purtat apoi de busuioc

în târgul găzduit de prinți

tomnatici fără de noroc

aduși cu sila de părinți

privesc și ei în van sirene

la ora când se-ntorc migrene

liane reci de labirint

ning…

Mă limpezesc din ape tulburi

Și, în colind cu trubadurii,

Îmi caut roua de pe muguri

Fără sa știu legea măsurii.

Alene mă cufund în nouri

Și-n curcubeiele trezite

Din ale bolților hublouri

Și albe-altare primenite.

Doar gândurile încă pleacă

Atrase-n zbor spre absolut,

Cu albatroșii să se-ntreacă

În cercul vietii, întrerupt.

Le cer, cu țipăt să-mi aducă

Un…

Pe creștet de cer se strâmba copilul,

Smulgea petale din floarea-soarelui,

Nici nu privea la semințele din șir;

El căuta neostoit iubirea,

Mister era în numărul de aur,

Abia de cunoscuse iluzia.

. 

Nu înveți nimic din joc, iluzia

E mare, spuse supărat copilul,

C-ar fi un semn în numărul de aur

Sau că ar fi un zeu în floarea-soarelui

(Și ai putea afla astfel iubirea)

Sau că unele petale sunt în șir;

. 

Dar nu…