Pierdute zaruri

s-au răsturnat fără izbândă-n oase.

Și numele, și sufletu-mi sunt roase

de vântul valuri.…

Văzduhul s-a oprit. Un vânt în dungă

împrăștie luminile departe.

Mă poartă-n brațe și bucăți…

șoptește-mi la ureche tăcerea ta fierbinte

s-aud cum șipotește izvorul tău curat

să-mi spăl în el povestea și tot ce-am adunat

să mai întorc o filă... și pasul înainte...

cu fruntea încrustată de gânduri și cărări

s-ating corola albă a frumuseții tale

cu ochii strânși ascetic la orice întrebări

chiar de-mi vei fi cununa de lauri și de spini

cu tine împreună mergând pe-aceeași cale

să-mi urc în flori…

simt fiecare strop de apă

arzând pe pielea mea

şi rând pe rând se tot usucă

din vina ochilor ce-ascund

privirea ta

mai știi

că nici fantasmă nu mai sunt

şi fără de atingeri

chiar mă poți atinge

iar hainele-mi se rup

și n-am nici armă

să te opresc de mă dezbraci

până la sânge

simt oxigenul dintre buze

înfulecând magnetizat distanţe

şi-atât de-aproape-ţi simt…

bălți de ploaie –

în stația de taxi

doar carul mare



     *****



de vorbă în doi -

în ochii bunicii

răsare…

Prin ierburi înalte, țepoase și sumbre

slabe canide cărări fac prin umbre,

lingând fantomatic apusul de soare;

Adulmecă vânt, mursecă din zare.

Ce sânge le-aduce flămânde prin iarnă,…

Hai să tăcem sub cerul gol,

Iubita mea din rozul vis.

Și s-amorțim în calda toamnă

Ca trista floare de narcis.

*   *   *

Hai să ne pierdem pe un veac -

Pe-un rid în timp, pe-un boț de lume.

Și traiului de pământean

Să-i dăm un rost, să-i dăm și nume...

Hai să ne pierdem printre gânduri,

Să ne găsim în gândul sfânt.

Și fericiți s-ajungem, poate,

Din nou străini pe-acest pământ...

*  * …

Sunt lavă translucidă pe trupul rece-al nopții,

secundă-mpurpurată pe-al toamnei chip. Colină,

fantasmagoric freamăt, o frunză-n straiul morții,

pierdută-n anotimpuri... Acord de violină

prin sânge-mi curge tandru, lumina-n con de umbră

rămâne moștenire, transformă ochii minții

în porți evanescente. Se-nchide gura sumbră

a lumii ce-și reneagă originea și sfinții,

cerșind un dram de faimă - grotesc spectacol. Scrumul,

nimicu-i…

Străbat pădurea ocolind. Mereu

mă simt ajuns din urmă și mă doare…

a crescut printre ziduri
în contondente cunoaşteri
de limite impuse
o iederă îi aruncă pe singura fereastră
semne de întrebare

în mângâieri de calde rădăcini
intră în verdele zilei
cu setea alergătorului peste obstacole

cade
se ridică
toată lumea aclamă
e cursa lui

lumea priveşte

se pregăteşte
pentru o cursă lungă
nonşalant
atinge din mers nesfârşitul
care-i zâmbeşte

lumea priveşte

mai fluieră mierle în zi de arminden

ghionoi mai bat în lemnul de arțar

mai zgârie-n tării al cocoșului pinten

vulturii mai cată în coame de stejar

peștii mai flutură branhiile roșii

glezne de vulpe capcanele mai rump

lacome plantele mai sorb în groșii

bulbi tot ce are țărâna mai scump

pântecul lumii mai naște orașe

eretice mâini felinare mai poartă

roțile grele mai sapă făgașe

aripi mai duc pământul de…

în cetatea care arde,

veacul mi-l fac neîncetat,

cu dureri de spate,

Morfeu întinde mie mâna,un cadou-mi oferă,

șoptind la ureche "arde-l" cum vrăjitoarele ardeau blestemele la ora doișpe-n Salem.

beteag cu ochii mici așteaptă ziua-n noapte să se prefacă,

luna veghează,îl sfătuiește mereu să tacă,

dar el insistent  o sună pe cea care în agendă e trecută "prostituată".

în cetatea care…

niciodată n-am știut cum se păstrează

emoțiile de ceară

am făcut figurine cu noi și acrobații de ținut minte am făcut

când pierdeam drumul îl găseam în sânul celuilalt

ca un greier cu vioară albastră

la școala de…

                                        Aprind lumina

                                        Peste spatele cuvintelor

                                        La amiaza din urmă

                                        Soarele înroșit

                                        Rostește poezii

                                        Cu dorințe aproape

                                        Apoi

                                     …

se rostogolesc vorbele
în seninul dimineţii
o vocală timidă
şi-a cumpărat timp de
meditaţie pentru seducţia
consoanei favorite

celelalte litere joacă şotron
cu semnul exclamării
pe timpanele zilei

pe înserat
în locaţia cu semne grafice
cratimele declamă înţelept
politica recurentă
triumviratul
punctelor suspensie

Un singur soare pentru toți. Ignoră

ligheanul pus pe cap să reprezinte

un coif de cavaler. De azi-nainte

tristețile vor măsură…

floare albastră, unde te-ai dus?

cine obrajii de rouă ți-i șterge?

pe cine mângâi cu petale-n apus?

și cine nectarul de pe buze-ți culege?

floare albastră, cât a trecut?

câte-anotimpuri ai strâns în tulpină?

cât a fost rouă? cât a fost lut?

de chipul tău palid m-apropii tăcut

fruntea fierbinte spre tine se-nclină

 floare albastră, stinsă lumină...

cum îmi sunt cunoscute

depărtările neamului meu dinainte

aproape că mi-am secerat teamă de-a mă trezi

în depărtări străine

cu pumnii închiși

nu mai caut cu patimă

să mă ciocnesc cu timpurile pline

plutesc ca o frunză căzută

în toate direcțiile vântului

dar respir același aer cu înălțimile

am îmbătrânit

plângându-le neîncetat în zgomotoase asemănări lipsa

nu se mișcă niciun fir de iarbă

doar o inima deschisă mai sângerează…