niciodată

[gina zaharia]

niciodată n-am știut cum se păstrează

emoțiile de ceară

am făcut figurine cu noi și acrobații de ținut minte am făcut

când pierdeam drumul îl găseam în sânul celuilalt

ca un greier cu vioară albastră

la școala de muzică

 

niciodată n-am știut de ce nordul poartă mănuși uneori

nici dacă pădurile de cactus

înfloresc în durere

poate am fi aflat la timp unde ne duce trenul de zece seara

unde ne sunt așteptările

și tabla de șah pe care am plimbat regele

în căutarea comorilor

 

dar totdeauna am știut că oceanul are casa lui

cu pridvor și rechini

că mestecenii se întorc în tablouri

de câte ori îi mângâie

crivățul

că mâine pot apărea ultimele vești

despre loteria iubirii

ș.a.m.d.

[gina zaharia]

Sofi, Reus, Valerian, Valeria, vă mulțumesc!

[Valeria Merca]

„ș.a.m.d.” :) De bună seamă, imaginația creatoare a poetei nu are limite. Nota de inedit este omniprezentă, iar tărâmul fantasmagoric devine prielnic scrisului tău.

Cu marea plăcere a lecturii.

[Reus]

Și totuși, "pădurile de cactus înfloresc de durere"?...

[Sofia Sincă]

În căutarea echilibrului, într-un discurs suprarealist afirmații ce reflectă stări sufletești.

Poemul meditativ revarsă ideea inedit, ne ajută să aflăm cum gândeşte un suflet de poet. Prin negare ar dori să ignore clipe ce afectează, să trăiască normalitatea cu bucuriile vieţii, să poată iubi mai mult.

Deosebită apreciere,

Sofi