ce s-ar fi făcut Dumnezeu dacă n-ar fi existat câinii să viseze colaci în coadă

[Maria Mitea]

 

El a făcut și omul, și cănii,  și lupii,

de când hăul și pârâul, latră câinii, latră,

urlă lupii,

urlă

s-ar fi făcut liniște in joia mare,

s-ar fi făcut,

am fi putut  asculta corul îngerilor,

dar vine ziua când nu mai contează,

nu mai contează din ce curte se latră,

din ce pustiu,

cireșii, oricum, înfloresc fără să întrebe câinii,

și

ploile cad, se cuprind, spală pământul de urlete

fără să-și ceară voie de la vreo lighioană

[gabriel cristea]

Un poem inedit! 

[Stanescu Valentin]

Maria, ne aduci zarva închipuită prin spontane versuri precum gândurile se formează în capul omului despre lume şi alcătuirea ei. Ce puţin ne cunoaştem! Facem poezie despre câini şi lătratul lor voluntar sau involuntar, despre urletul lupilor, despre ţipătul păsărilor, despre vânt, val de apă, pomi şi copaci, despre gândul strâns ca într-o menghină de duşmanul şi prietenul nostru timpul dar... despre lumea milioanelor de bacterii din corpul nostru între cele două guri nimeni nu scrie o poezie. Mulţi, am convingerea că nici nu ştiu de existenţa lor vitală (nu vorbesc despre cele patogene!). Dar să revin la câini, unii dintre cei mai buni prieteni ai omului (dacă te cunosc!) şi să le aduc o poezie/îndemn/ recunoaştere aici în pagina ta.

 

câinele prieten

 

se priveşte în oglindă dar nu ştie că el este

dă din coadă când te vede chipul sincer îi zâmbeşte

el nu ştie ce-o să fie la ce bun aşa o veste?

trăieşte clipa şi-i de-ajuns îl iubeşti şi te iubeşte

 

excelează-n multe simţuri şi-ţi lecţii de morală

nu te-nşeală niciodată în el sinceră-i iubirea

a-nvăţat multe cuvinte chiar de n-a ajuns la şcoală

te ajută sufleteşte când adesea îţi pierzi firea

 

nu-i stă gândul la salariu dacă pensia e mică

dacă ninge-n loc să plouă dacă plouă-n loc să ningă

învaţă de la el ce-i viaţa şi de la răul tău abdică...

 

joacă-te cu el în iarbă râzi fă tumbe şi trăieşte

clipa nu ţi se întoarce nu lăsa răul să stingă

frumuseţea vieţii tale mult mai mult te preţuieşte!

[Tudor Cicu]

Un titlu retoric și geneza unui început pe care, Dumnezeu, pesemne că l-a avut în vedere, de nu  suntem la limita dintre relatarea exactă a clipei şi lumea ficţională a închipuirilor. Poemul acţionează și cu alte elemente şi semne asupra cititorului său spre a-l determina să-şi pună şi el acele întrebări menite să redescopere lumea:  doar trăim într-un vârtej în care rareori avem timp să mai privim în noi și în triunghiul de credință (consacrat de Iisus Hristos: adevărul, calea și viața).