Încă...

[Grig Salvan]

mai fluieră mierle în zi de arminden
ghionoi mai bat în lemnul de arțar
mai zgârie-n tării al cocoșului pinten
vulturii mai cată în coame de stejar

peștii mai flutură branhiile roșii
glezne de vulpe capcanele mai rump
lacome plantele mai sorb în groșii
bulbi tot ce are țărâna mai scump

pântecul lumii mai naște orașe
eretice mâini felinare mai poartă
roțile grele mai sapă făgașe
aripi mai duc pământul de toartă

mai recunosc chemarea ta caldă
prin feriga verde te mai urmez
cărăbuși de aur în păru-ți se scaldă
genunchiu-ți mai adie spicul de orez

încă de arșiță fruntea mă doare
și mai dospesc ca grâu-ncolțit
mă mai dezmiardă ploaia cu soare

încă de tine mă las asuprit
mai am de bătut cale lungă și tare
te mai iubesc!... și încă n-am murit!

[Grig Salvan]

Valeria Merca, mulțumesc pentru observații! Sunt scăpări de ritm pe care personal nu le-am simțit până acum când mi-au fost sesizate. :) 

[Valeria Merca]

Ritmul poeziei e oscilant, pornind chiar din prima strofă; se simte acut la citit. Formatul textului, de asemenea pare că vrea să „fenteze”. Terținele de la final ne duc cu gândul la sonetul italian. Ne luăm după acei care vor să atace și subestimează versul clasic, renunțând la curgerea firească, lină în favoarea unui „deziderat”. Sincer, mi-ar fi plăcut să sune altfel acest text prin unele locuri! :) Să i se acorde mai multă atenție!

[Grig Salvan]

Sofia, mulțumesc de trecere și comentariu! Cât despre unele dizarmonii și șchiopătări de ritm, e posibil să fie! Centrat pe redarea ideii, posibil să-mi fi scăpat din vedere. :) 

[Grig Salvan]

Ada, mulțumesc de vizită și comentariu! Am încercat să sugerez și să subliniez, pe tot parcursul poeziei, valoarea lui „Încă”. Adesea nu conștientizăm importanța acestui cuvânt, faptul că viața încă își derulează spectacolul magic, încă suntem parte din această magie, încă simțit și trăim, încă iubim! E un miracol perpetuu acest ”încă”... așa ca în cântecul de demult al formației Creedence Clearwater Revival, ”atâta timp cât văd lumina”...

[Ada Nemescu]

Recitesc.

Am ezitat să comentez, acum revin: aș putea spune că este o încăpățânare (în sensul bun) de a păstra un optimism real. Viața curge într-un ritm dictat de însăși destinul universului, ne adaptăm unui puls uneori distructiv, alteori atât de intim-cunoscut încât curgerea timpului este pură inerție...

Remarc cuvinte mai puțin accesibile, regionalisme sau învechite, dar care dau acea patină de lucru inedit, altfel spus are un farmec anume... finalul este surprinzător, nu s-ar putea "te mai iubesc! ... și Doamne-s fericit"  ?

aDa cu sinceritate

[Sofia Sincă]

Am înțeles, ești încă bogat. Deții tarele vieții încă, însă aici în poezie este atâta dizarmonie, din motive de ritm, încât destramă tot farmecul metaforelor alese în construcție. Șchiopătare multă, începând cu strofa întâia.

Sofi