„La Ghizunie” – autor Ion Lazăr da Coza (proiect în desfășurare)

[Vasilisia Lazăr]

Din partea autorului:

        Încep acest proiect, pe care l-am numit (poate provizoriu, poate definitiv) La Ghizunie (accentul pe ultimul i), în speranța unei reușite sau dintr-o inconștiență condamnabilă. În Epigon, poezie pilot, mi-am expus pe scurt intențiile, recunoscându-mi statutul de epigon al marelui Marin Sorescu, cel din ciclul La Lilieci. Sigur, nu am harul doljeanului, el cultivând anti-prozodia, ca stare poetică prin revers, discursul voit prozaic și oralitatea țărănească. Mie-mi cam lipsesc toate acestea… doar dragostea pentru consătenii mei îmi e păcatul. Oare ajunge? Aștept, cu foarte mult interes, părerile voastre.

                               Îmbrățișări!

Cuprins:

(acestea sunt link-uri)

1. Epigon

2. Mântuitul

3. Pălărie nouă

4. Flăcăii noștri

5. Tramvaiul

6. Dărnicie

7. Odăgădău

8. Judecata

9. Tandrețe, of

10. Rude

11. Verișoarele

12. Secret militar

13. Stâlp, nu alta

14. Privata

15. Adevărul

16. Salam de la sam

17. Telecomanda

18. Solidaritate

19. Sperietura

20. Hramul

21. Norocosul

22. Sicriul

23. Scurtmetraj

24. Iluminatul public

25. Droserul

26. Asfalt

27. Oglinjoara

28. Curelușa

29. Manciparea

30. Indignatul

31. Empatie

32. Pomana

33. Picapul

34. Șoarecele

35. Bocet

36. Caloian

37. Cărăușie

38. Bilanț

39. Lămurire

40. La Ghizunie

[Elena Mititelu]

Oare îţi scapă ceva din viaţa satului, da Coza? Cred că nu,  iar Dumnezeu ţi-a dat harul de a aşterne aşa de frumos! Felicitări!

Elena

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumiri multe pentru semnul lăsat pe această pagină, Anca!

Anca Tanase a spus :

Iubire, duiosie si umor...excelent, felicitari!

Cu stima,

Anca Tanase

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc, Elena! Sunt și eu un biet cronicar... sub vremi.

Elena Mititelu a spus :

Oare îţi scapă ceva din viaţa satului, da Coza? Cred că nu,  iar Dumnezeu ţi-a dat harul de a aşterne aşa de frumos! Felicitări!

Elena

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc pentru felicitări și buna intenție, Mihaela.

Mihaela Popa a spus :

Felicitări pentru acest proiect!

Voi urmări cu interes ori de câte ori voi putea.

Toată admiraţia mea!

[Vasilisia Lazăr]

La Ghizunie – paradisul de dincoace de timp

 

Scriitorul Ion Lazăr da Coza s-a făcut remarcat pe scena literară atât ca poet, cât și ca prozator.

A debutat cu volumul de versuri Labirintul de zăpadă, dezvăluindu-ne o poezie răscolitoare, impresionantă, o poezie în care viața înseamnă, în egală măsură, sacrificiu, luptă și agonie, dar și acceptare, speranță, zbor.

Publică apoi volumele de proză scurtă Crucea umbrelor și Apusul îngerilor, pentru care sursele de inspirație le-au constituit plaiurile vrâncene, respectiv viața țăranilor munteni, cu bune și rele.

Citind povestirile lui Ion Lazăr da Coza, nu ai cum să nu remarci curgerea naturală, fără obstacole, a firului narativ, un excelent simț al cuvântului, precum și o mare deschidere spre lirism. Spontaneitate, simplitate, originalitate și expresivitate sunt doar câteva dintre atributele care-i definesc opera.

Întorcându-se la poezie, în volumul de față, La Ghizunie, poetul Ion Lazăr da Coza nu s-a putut despărți (ori poate că nu a dorit să se despartă) total de prozatorul Ion Lazăr da Coza, continuând să „fotografieze”, printre corzile lirei, realitatea satului vrâncean, surprinzând-o, măiestrit, în ipostaze cât mai inedite și din unghiuri isolite, prelungind astfel vraja din cele două volume de povestiri. Scrierile de aici, în număr de patruzeci, sunt situate la granița dintre poezie și proză și reprezintă o experiență surprinzătoare și reușită, chiar dacă poezia se distanțează considerabil de abordarea anterioară, predominant confesivă, recurgând acum la epic și descriptiv, și, uneori, la dramatic. Poetul pare a se dispensa de orice convenție prozodică, metafora și simbolul fiind ca și absente, dar excelează prin comparații și epitete inspirate, liricul cedând cu ușurință locul narațiunii și teatralului.

Pe măsură ce te adâncești în lectură, nu ai cum să nu observi o anumită influență soresciană, „vină” mărturisită de autor chiar din poezia-pilot a cărții, în care își recunoaște statutul de „epigon” al marelui Marin Sorescu, cel din ciclul La Lilieci: Privind spre Bulzești / Le-ntorc gându’:/ O să scriu și eu La Lilieci-i mei/ Aducându-vă un omagiu.

Și totuși, La Ghizunie se vrea (și chiar este) altceva. Ceea ce-i conferă originalitate și face diferența față de scrierile din La Lilieci avem să aflăm tot din mărturisirile autorului: „Sorescu cultivă anti-prozodia, ca stare poetică prin revers, discursul intenţionat prozaic și oralitatea țărănească… dar el a scris în altă epocă, personajele lui au trăit în altă epocă. Eu aduc în poezia mea textualismul. Originalitatea mea, îmi place să cred, constă și  în acest „concubinaj” pe care-l accentuez cât pot de mult (pentru unii, exasperat de mult) dintre arhaic și contemporan, dintre arhaisme și neologisme. Asta e lumea rurală de azi! Pentru mine, țăranul nu-i o piesă din vitrina nu-știu-cărui muzeu, e viu, evoluează. Apoi Sorescu e oltean, eu sunt moldovean – regiuni și regionalisme diferite, obiceiuri și eresuri diferite, abordări diferite. Mă axez foarte mult pe etnografie…”

Într-adevăr, luate separat, fiecare dintre texte poate fi văzut și ca un fragment dintr-un studiu etnografic în care apar referiri la arhitectură, port popular, ocupații, elemente de socializare și relaționare străvechi (cum ar fi claca ori șezătoarea), ca valori ale spiritualității poporului român, dar și informaţii din actualitatea imediată (discoteca, televiziunea și internetul). Astfel orice fapt de viață a devenit un spectacol, ori pur și simplu un înscris cu valoare documentară a unor întâmplări absolut autentice, poeticul fiind oarecum sacrificat în favoarea trăirii directe sau a înregistrării neutre a întâmplărilor petrecute în comunitate. Cu un ascuțit simț al observației, poetul-povestitor sancționează cu ironie, sarcasm și umor, tarele semenilor printr-un limbaj sugestiv, de multe ori inventând cuvinte sau expresii adecvate scenei descrise, psihologiei ori condiției sociale a personajelor. Uneori, întârzie intenționat în descrierea unor pasaje sau a unor fapte, fiind pur și simplu atras de spectacolul verbal.

Ion Lazar da Coza creionează, printr-un melanj epico-liric seducător, aspecte umane din spațiul rural românesc, eroii săi, asupra cărora se apleacă cu o ironie duioasă, nefiind mai prejos de personajele din snoavele populare. Poetul-narator înveșnicește o multitudine de voci și roluri prin care se exprimă colectivitatea sătească, pornind de la actori, situații și scene de viață reale.

Credințele și datinile, relațiile familiale, munca zilnică sau sezonieră, dar și unele trimiteri spre fabulos, constituie cadrul în care se înscriu scenele, pentru că fiecare poem reprezintă o mică secvență din sarabanda comunității. Tipologia personajelor este de o mare diversitate: grave, dramatice, grotești și mai cu seamă comice, ele aparțin unei lumi de o neobișnuită mobilitate spirituală.

Autorul se dezbracă adeseori de frac și coboară între țăranii lui dragi, identificându-se cu ei, ba chiar fiind și protagonist în două rânduri, sub numele de Ion a’ Chetrei.

În sat, toată lumea cunoaște pe toată lumea și despre aproape fiecare există o istorioară prin care respectivul a rămas în memoria colectivă. Numele și poreclele acestora sunt pur și simplu savuroase, făcând, adeseori,  deliciul lecturii. Lăsând plăcerea cititorului să le descopere în totalitate, exemplificăm doar: Nălăică Doisă, Dănvacă, Ionel a’ lu’ Căposu’, Moțăilă, Odăgădău, Lalău, Malahuca, Penistița, Clepcea, Plavel și Troader, Nitoașcă, Govârjeu, Ziziric, Mafoame etc.

Prin tot ceea ce a scris, Ion Lazăr da Coza rămâne un nume însemnat în peisagistica literaturii vrâncene, cu o operă care  relevă o certă valoare artistică și care, mai mult ca sigur, va trece cu brio testul Timpului.

 

                                                                                                          Vasilisia LAZĂR

[Valeriu Anghel]

Ion Neculce a pus în fața „Letopisețului” său 42 de legende cu titlul „O samă de cuvinte”. Acestea conțineau tradiții „ce sîntu audzite din om în om, de oameni vechi și bătrîni” sau trăite de el. Farmecul lor constă în conținutul educativ, cumpănit anecdotic, într-un limbaj care îl ajută la portretizarea unor personaje.

La Neculce m-a dus gândul citind cele 42 de poezii, majoritatea portrete sau mici narațiuni realizate într-un limbaj al vrâncenilor de toată mâna pe care nimeni nu l-a mai reușit până acum, nici în versuri, nici în proză. Că metoda e împrumutată de la Marin Sorescu, parcă nici nu mai contează, pentru că expresia lingvistică este cu totul alta.

Felicitări!

                                                                                                                    Prof. Valeriu Anghel

 

(mie mi-ai trimis 42 de poezii în manuscris, aici văd doar 40)

[Valeriu Anghel]

Acum am citit și cuvântul Vasilisiei. E excelent!

[Ion Lazăr da Coza]

Maestre, în primul rând țin să vă mulțumesc pentru lecturarea (în adevăratul sens al cuvântului) a manuscrisului meu.

Negreșit voi ține cont de corectările și sugestiile Dvs.

Într-adevăr, am două poezii inedite pe care le-am introdus în manuscris…

Cu deosebită stimă,

Valeriu Anghel a spus :

Ion Neculce a pus în fața „Letopisețului” său 42 de legende cu titlul „O samă de cuvinte”. Acestea conțineau tradiții „ce sîntu audzite din om în om, de oameni vechi și bătrîni” sau trăite de el. Farmecul lor constă în conținutul educativ, cumpănit anecdotic, într-un limbaj care îl ajută la portretizarea unor personaje.

La Neculce m-a dus gândul citind cele 42 de poezii, majoritatea portrete sau mici narațiuni realizate într-un limbaj al vrâncenilor de toată mâna pe care nimeni nu l-a mai reușit până acum, nici în versuri, nici în proză. Că metoda e împrumutată de la Marin Sorescu, parcă nici nu mai contează, pentru că expresia lingvistică este cu totul alta.

Felicitări!

                                                                                                                    Prof. Valeriu Anghel

 

(mie mi-ai trimis 42 de poezii în manuscris, aici văd doar 40)