Epigon

[Ion Lazăr da Coza]

Se zvonise că scriu poezii.

„Cine, mă, ăla a Chetrei?!...”

(pe mama o chema Chetra)

Ideea că cineva scrie

Nu era nouă pe prundurile

Astea luate adesea de ape,

În satul vecin,

Profesorul I. B.

– „prințul Mîșkin”, cum îi plăcea

la beție

oho!...

să-și spună –,

Care preda din an în an și la școala noastră,

Scosese deja o carte de versuri în

Regie proprie.

„Da, mă, da’ ăla e învățător

Pe când ăsta…”

Cu placheta mea de poeme postmoderniste

N-am rupt gura satului.

„Poezii este

Miorița, Toma Alimoș,

Meșteru’ lu’ Manole, Peneș curcanu’…” ziceau ei

Desfăcând pe rând

Câte un deget din pumnul strâns...

Uitaseră de cele ale lui Anton Pann

Cele cu care au crescut părinții

Când făceau șezători pe la târle, iarna.

Acestea, vă spun că nu știți,

S-au transformat în snoave locale și mulți

Consăteni au devenit

Cu anasâna

Eroii bravului aromân, râzând

Unul de altul.

 

Poate că ăl din cheie, mai târziu,

M-a pus ca să scriu povestiri

Din lumea lor

Cojindu-le, astfel, arinu’-n bătătură

Mărunt-mărunt

Și-acum, când mă văd, mă ocolesc,

Iar dacă n-au cum, ridică-o mână amorțită

Pân’ la coasta lipsă

A semn de salut

Sau se uită la mine

Ca boii lu’ Gândacea

(Gândacea ăsta avea doi boi mari

Și dacă te-mpungeau cu albul ochilor

Ți se muia soarta

Ca snopu’ de cânepă ținut în baltă patru luni

Da' nu erau răi)

și gândesc:

„Io n-am făcut nica grozav

Ca s’ mă zugrăvești în poveștili tali!”

Imitându-l pe Sori…

Ptiu, drace, m-am nuțicizat!

Imitându-l pe Sorescu

Le-ntorc gându’:

O să scriu și eu La Lilieci-i mei

Aducându-vă un omagiu.

Din partea autorului:

Cu această postare, încep un proiect pe care l-am numit (poate provizoriu, poate definitiv) La Ghizunie (accentul pe ultimul i). În Epigon, poezie pilot, mi-am expus pe scurt intențiile, recunoscându-mi statutul de epigon al marelui Marin Sorescu, cel din ciclul La Lilieci. Sigur, nu am harul doljeanului, el cultivând anti-prozodia, ca stare poetică prin revers, discursul voit prozaic și oralitatea țărănească. Eu nu am nimic din toate acestea… doar dragostea pentru consătenii mei. Oare ajunge? Aștept, cu foarte mult interes, părerile voastre. Îmbrățișări!

                                       din ciclul: La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

Oarecum, domnule Crețu. Dar sper să vin cu ceva nou - mixaj între arhaism(e), regionalism(e) și neologisme.

[Ion Lazăr da Coza]

Îl salut întru eternitate, Lisia!

[Vasilisia Lazăr]

Știa el Sorescu ce știa când a folosit „Coza”.  :)

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc, Ana Ardelean. Sper!

[Ana Ardeleanu]

O abordare care incită interesul. Mult succes!

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc, dragă Silvia!

[talpos silvia]

Mult succes!

[Ion Lazăr da Coza]

Așa să fie, domnule Dumbrăveanu!

Curios e faptul că în La Lilieci se întâlnește numele propriu Coza. Nu auzisem de opera lui Sorescu (poate nici nu era elaborată) când mi-am luat acest pseudonim, inspirat de la numele satului natal, pârâul și muntele din preajmă.

Dar astea-s amănunte...

Mulțumiri!

[bogdan traian dumbraveanu]

Marin Sorescu... e lucrarea mea de diploma la terminarea liceului, am fost clasa de filologie-istorie...Imi place mult  tot ceea ce am citit de Sorescu ...si poate ca e ciudat ...calea lui e una deschisa...va doresc o "epigonie fructuoasa" ...si sa nu uitati nici o clipa de locomotiva  care vine din spate ...fata de care , asa cum spunea Sorescu, trebuie sa aveti intotdeauna un pas inainte ...;)))

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc, Oana.

Chiar aștept impresii și sugestii pe care o să le cântăresc.