Hramul

[Ion Lazăr da Coza]

Ați observat

nu cred să nu

că hipoacuzicii

– surzii bre –

vorbesc tare-n casă

ca-n bufet

în bufet ca-n codru

în codru ca-n urechea

dracului și

tot așa

 

tata

bisericos nu era

creștineștile rostuiri le ținea

dar atât

mergea la biserică rar

o dată-n an

de sânt Ioan Botezătorul

că numai

bărbații și vădanele

bătrâne rânduială aveau

de hram

nu tu muiere tânără

nu tu copil înțărcat

nu știu cum de-l îmbrăca mama

că atunci în acea zi arăta altfel

altfel

din timp îi pregătea colac în care înfigea

un leuț

și-n pragul casei

respectoasă

îi săruta mâna

apoi se pupau pe gură

era singura ocazie

când în văzu-ne făceau asta

biserica mică

lume câți mucenici în calendar

afară pietrele crăpau în rând cu oul de corb

moleșeală-năuntru

că popa era răgușit

și pașnic bondărea

prin altar ca un sfânt rătăcit

Stan Jopârță

mai că mi-l fură evlavia

ori de-a-mpicioarelea somnul mi-l doborâse

că de biet Surdu-Nechiurdul

ca Lenin pe țărani

cu nădejde se sprijinea

ăsta

nu era numa’ surd

ci și cepeleag

vorba-i răsărea șuierată și-n vânt legănată

ca papura crudă

se scutură o dată-ncetișor

de șapte ori se scutură

și nu mai răbdă aracan de el

tună

   șui în șchinaaare la mine

           măi Ștaaane

                   șă te duc în ștraaană

tata-ntâi

la explozia de râs

mi s-a-ncruntat

dar când a-nceput ca un scopit

țârcovnicul să cânte

că nici ’mnealui bine se vede treaba nu s-a putut

înfrâna

a explodat ca un ou

pus la copt în spuză

 

n-a mai călcat prag uns

până hăt încoace

c-au făcut biserică nouă

 

pe-aia veche

considera c-o pângărise.

                   din ciclul: La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

Augusta, tare aș vrea să te văd în următoarea ipostază:

și-n pragul casei

respectoasă

îi săruta mâna

[Ion Lazăr da Coza]

Sofia, la sugestia ta, am băgat textul în „Service”. L-am mai tunat, l-am mai sofisticat... Sper c-a ieșit mai bine!

Îmbrățișări!

[Ion Lazăr da Coza]

Doar tata n-a mai călcat pragul vechii biserici, Gabriela. Comunitatea și-a văzut de treabă.

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc, draga mea Lisia! Într-adevăr, imaginea reținută de tine mi-a rămas ca o icoană în amintire și suflet!

[Ion Lazăr da Coza]

cepeleag = peltic

Nu credeam că trebuia „tradus” acest cuvânt... dar face bine. :)

Îmbrățișări, Iris.

[Chris]

Da şi eu am sesizat respectul şi obiceiurile soţilor în zilele de sărbătoare despre care vom citi doar în scrieri de-acum înainte... (zic eu dar mă pot şi înşela)

Cu aceeaşi plăcere a lecturii filelor din Ghizunie :))

[Ion Lazăr da Coza]

Vocea satului? De ce nu, Gina?

Mulțumiri!

[Sofia Sincă]

Am reţinut solemnitatea hramului, ca şi respectul impus de datini care exista între soţi... Ce frumos! Cât de uman! Ai reuşit, ca pe nesimţite, să alcătuieşti descrierea acestora într-un mod elogiativ şi să preamăreşti spiritul ţăranului neîntinat. Respectul pentru biserică şi slujbă.

În rest, nu se poate fără dulcele umor cu care ne-ai obişnuit.

Cam explicit în comparaţie cu altele... Ştii tu, mie îmi place ceva mai sofisticat. Dar e savuros.

Am reţinut şi eu imaginea scoasă de Lisia.

Preţuire, Sofy!

[Gabriela Grădinariu]

A pângărit-o.))))

Monolog început într-o notă gravă, încărcat de emoţia ritualului plecării la hram şi terminat în cea mai comică notă, specifică comunităţii  rurale cu destulă mobilitate spirituală(chiar dacă au construit o biserică nouă). Te-am citit cu aceiaşi bucurie.

[Vasilisia Lazăr]

Minunat!

Rămân cu sfântă imaginea aceasta:

nu știu cum de-l îmbrăca mama

că atunci în acea zi arăta altfel

altfel

îi pregătea din timp colacul în care

înfigea un leuț

și în pragul casei

respectoasă

îi săruta mâna

apoi se sărutau pe gură

era singura dată

când îi vedeam pupându-se