Mântuitul

[Ion Lazăr da Coza]

 

Mă, voi îl știți

pe Vasile a lu’ Doisă,

ăla mă, care,

dacă se-aghesmuiește

peste măsură,

o vede pe

Fecioara Maria,-n alb:

„Iote-o, băăă!

Iote-o ce înaltă e!…

Și ce strălucește, băăă!...”

După ce spune la toți

cum și unde

o vede

– cam la zece-cinșpe pași mai la deal –

se pune în genunchi

a mătanie

și-adoarme-așa

cu fruntea-n țărână

și cu turul pantalonilor

în vânt.

 

Se trezește mântuit!

zice el.

                din ciclul: La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

Îmbrățișări, Iris!

[Ion Lazăr da Coza]

Și iarăși mulțumesc, Oana. Sper să fiu un epigon cât de cât demn de înaintași.

[Ion Lazăr da Coza]

Sofia, cam asta va fi tenta ciclului La Ghizunie.

Rămâne de văzut cât de mare va fi diferența între dorință și putirință.

Și da, românul e „imparțial” - nu-i necredincios, dar nici bigot...

[Ion Lazăr da Coza]

Problema e că se re-re-re-remântuiește, Augusta. Dar e un înger.

[Sofia Sincă]

...şi ne delectăm încă de la început cu stilul tău ironic, degajat, care duce spre ludic. Ce poate fi mai comic decât un bărbat aghezmuit, cum zici tu, cu vedeniile sale. Însă din substrat reiese credinţa ţăranului simplu în Cel de Sus, care îşi vede păcatul şi caută spre mântuire în orice ipostază. Între râs şi plâns.

Admir şi admir!

Sofy

[Chris]

E bine dacă s-a mântuit acu' în timpul vieţii. De-aia o ţine aşa, într-o aghesmuială :))) Amuzant, mi-a plăcut :))

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc, Gina!

Sper să te fac să mai recitești și viitoare postări.

[Ion Lazăr da Coza]

Asta o să fie tendința, ironia, umorul, burlescul. Poate reușesc, draga mea Lisia!

[Ion Lazăr da Coza]

Nu prea cred, Denisa. Cei mai mulți bețivi... pardon - aghesmuiți, văd gheene. Personajul meu (real!) e sublim. Poate că nu l-am redat prea bine. Îmi recunosc limitele. :)

[Ion Lazăr da Coza]

Îmi place umorul tău viguros, Gabriela Grădinariu!