La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

 

ca să fii căprar

căprar-căprar

nu din ăla de armată

cu floare de bostan pe umeri

trebuie să ai câteva capre și să știi

două comenzi scurte schea

și țâî-gî-țî cu accentul pe-ntâiul â

(am eu ce am cu accentul)

când strigi schea

și ridici bățu’ cu mâna dreaptă

musai capra o ia

la stânga și invers

dacă ai un buzunar de grăunțe

sau le-apleci o creangă fragedă

cu frunze multe

le chemi

țâî-gî-țî

țâî-gî-țî

și ele bulucesc peste tine

ca țărcile pe-un cuib cu pui golași

dar niciodată

niciodată

să nu dai

aste porunci laolaltă –

le-ncurci mințile

 

luându-se cu joaca

mai o borjă mai o fasole cu

aranjatelea ori nu

bortasăpată măiuncheșlamere moara sau război

Ion a’ Chetrei

de caprele sale Drela Nela și Coca

mai era și Nița uitase total

hăt hăăt până spre-nserat

când trebuia să le ducă-n ogradă

la muls

ca un lup cu durda-n coaste

a luat-o ușor ușor după ele

prin Donosoaia

le chema cu busuioc pe buze: țâî-gî-țî

prin Cheatra lui Dănai: țâî-gî-țî

a urcat în Podeac: țâî-gî-țî

s-a dus pe Muchie: țâî-gî-țî

pe la Ghizunie…

hopaaa

locu’ ăsta avea un fior a’ lui

era ca răsuflarea unui mort

pe năsălie

peretele

de stâncă neagră

drept ca o catedrală arsă

răsărit în coasta unui

deal din bolovani seci și ici

colo tufe de mesteceni sfrijiți

îți trimetea înapoi

orice vorbă mai răstită cu voie sau nu

în pas domol sau grăbit de erai

din baza lui

chiar din mijloc

părea că cineva furase o

piatră și nimeni

nu se-ncumetase a cerceta

de parcă ar fi fost o ghilotină

vizunia astfel formată

prin fața ei

cărări de capre

de oi

de nălucile nopții

treceau

omul nu

dumnealui avea calea pe dincoace de balta

cu șerpi și broaște verzi

aflată ceva mai jos

pe-un omoplat scrântit

micul căprar își făcea

curaj

mult curaj –

era întâiași dată când țurcălea

pe-acolo-șa

de unul singur: țâî-gî-țî

se-ncumetă el

 

                            schea!

 

oprindu-se cu ceara-n pași

îndrăzni să gândească-n șoaptă dezvinovățindu-se: dar eu

am chemat caprele

nu le-am apărat

și din nou cu nodu’-n gât: țâî-gî-țî

 

                              schea!

 

îi răspunse ecoul zbârlindu-și

mustața-n joacă

alb

alb de teamă că-i va fi jurată bănuiala

schimbă comanda: schea

 

                                 țâî-gî-țî!

 

îi răspunse ecoul și mai clar

și mai ferm în spuma apusului

nu spun

că nu știu cum a ajuns Pe Lac sărăcuțu’

și-ar mai fi fugit ca un pui de iepure

de nu l-ar fi oprit moș Pricochie

ho mă’ nepoate hoo

am aținut io caprele

că s-ar fi dus în Grochițe în

cosârea oamenilor

iote-le colo

mai lipi moșul o vorbă din calapăr

în timpanele ce stăteau să explodeze

eu… eu…

la… la Ghizunie

mi-am auzit altfel vorba…

zău bre

încă adăugă trăgându-și sufletul

suflețelul ăla de om văzându-se

privit subțire

printre gene colilii

de vraci bătrân:

apăi cu moșu’

se spune că ăluia

căruia ghizunia nu-i întoarce

vorba așa cum a grăit-o

îi om însemnat

zise moș Pricochie

lăcrimând în zare

mângâind creștetu’

lu’ Ion a’ Chetrei.

                              din ciclul „La Ghizunie”

 

 

 

Cu această postare, pun capăt aventurii spirituale pe care am numit-o La Ghizunie. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături citind, comentând și dând sfaturi. (De unele chiar am ținut cont!) Unii m-au gratulat, numindu-mă „un Sorescu moldav”, alții m-au acuzat că-l pastișizez pe Sorescu. Dreptate or fi având ambele tabere. Mie îmi place să cred că m-am depărtat de marele bulzeștean prin introducerea (acolo unde s-a putut) a textualismului (așa cum l-am perceput eu). Un alt aspect pe care l-am exploatat, până la a șoca, a fost amestecul (oripilant, pentru unii) dintre arhaisme, regionalisme și neologismele „de ultimă oră”… Mulți s-au întrebat dacă aceste scrieri sunt poezii sau povestiri fracturate. Întrebarea aceasta m-a bântuit și mă bântuie și pe mine. Ca să împac și capra și varza, spun că aceste compoziții sunt undeva la granița epico-lirică. Fiecare să ia ce-i convine.

Speranța mea intimă e că am creat câteva pagini de literatură. Bună sau rea – las timpul să discearnă.

Drag de voi toți,

[Ion Lazăr da Coza]

Ți-am simțit compania, Corina, pe toată Ghizunia. Onorat!

[Ion Lazăr da Coza]

Silvia dragă, s-alegem ce-i bun din viață.

[Corina Militaru]

O călătorie plăcută - inedită pentru mine - în lumea satului. Am întâlnit personaje unul și unul, am zâmbit adeseori și am savurat graiul dulce moldovenesc. Cum să nu-mi pară rău că s-a terminat. Toată admirația pentru talentul tău.

Cu drag,

[talpos silvia]

Domnule da Coza, s-au emancipat căprițele, se cer ascultate, răsfățate și-ndulcite din când în când, bățului i-a luat loc smartphone-ul :), mai nou se cred dive defilând suple și suave pe lângă terenurile pline cu ghimpi și urzici europene...

Mulțumesc pentru readucerea pe tapetul timpului a unei vieți sacre!

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă aDa nemescu, răsplată am primit deja - vizitele și comentariile voastre, dragii mei, pentru care vă mulțumesc! De-oi mai avea și alți cititori și critici, cu atât mai bine. De nu, ei pierd! (Hi, hi, hi! Ce modest sunt!)

Prețuire,

[Ion Lazăr da Coza]

Gabriela, ești extrem de generoasă cu modestele mele scrieri.

Despre mecenat - joacă la loto, câștigă „lozul” cel mare și-l accept!

Drag,

[Gabriela Grădinariu]

Oaaaaaau! Copleșită de starea tulburătoare pe care o transmite  descrierea Ghizuniei! Ce  forță și inedit în plămădirea de trări: ceară în pași și frică până să și gândești! Ce măreție, cât straniu și cât adevăr în vorbele lui moș Pricochie:

"se spune că ăluia

căruia ghizunia nu-i întoarce

vorba așa cum a grăit-o

îi om însemnat"

Sunt privilegiată de soartă să fi urmărit pas cu pas drumul croit de tine până la Ghizunie, cu toate personajele întălnite pe cale, croite fiecare după alt calapod, cu o măiestrie neîntâlnită decât la marile valori.

N-aș putea crede că acest ciclu nu va fi tipărit! Trebuie să primești înapoi generozitatea dovedită tuturor! Voi fi printre cei care se înscriu în mecenatul pe care îl meriți din plin.

Mă plec!

[Ion Lazăr da Coza]

Ai sesizat corect schema Ghizuniei, Augusta.

Mulțumesc pentru fidelitatea ta de cititoare!

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Domnule Cretu, hai să vă răspund în parte la fiecare aspect ridicat:

1) Nu crezi ca ar suna mai bine daca ai da cu rascheta peste "nu din ăla de armată"?

- Am citit fără versul propus eliminării: nu. Cel mult aș renunța la „de armată”, dar nici măcar așa. Oricum, mulțumesc de buna intenție;

2) "bortasăpată"?

- E un joc de copii. De fapt, numele neaoș e „Pi--a lărgită”. Se joacă de un grup de 3-8 copii. Un copil aruncă un retevei într-o țintă, dacă nu lovește ținta, cât se duce să recupereze reteveiul, ceilalți îi lărgesc borta/gaura/groapa/pi--a. La final, câte brazde i se pun în bortă, pentru „revirginizare”, atâtea reteveie primește la fund. (Mai pe larg despre acest joc, într-o altă lucrare a mea!);

3) "era ca răsuflarea unui mort" mi se pare putin fortat.

- Mortul chiar... respiră! După 2-3 zile, viscerele mortului, intră în putrefacție, proces care e însoțit de eliberare, prin nări, de gaze (nu de șist!);

4) Mi-a placut mult dulshele grai moldovenesc, mai ales interjectia țâî-gî-țî!  Totusi poemul, in comparatie cu "Bocet" de exemplul, impi pare putin mai poticnit.

- Recunosc - nu am putut fi constant valoric pe parcursul ciclului. Și-apoi, dacă vrei să faci omletă, fă efortul și sparge ouăle - recitește;

5) P.S. Nu cumva la numele Ion a’ Chetrei s-a adăugat porecla «ăl Moale»?

- Aici am simțit, prin ironie (stârnită din invidie? n-aș crede), intenția ta de a mă apropia forțat de bulzeștean. Nu! Ion a' Chetrei, fiind copil viguros, speriindu-se, nu a făcut atac cerebral, n-a rămas cu sechele (hemiplegie), așa cum a rămas un personaj al lui Marin Sorescu, după o spaimă grozavă, deci nu i se poate adăuga porecla „ăl Moale”!

Cu stimă tare,

[Chris]

Cu părere de rău îmi iau şi eu la revedere de la ghizunie. Mi-a plăcut text de final precum şi ideea de a începe această aventură de la Ion al Chetrei - maturul, bărbatul şi încheiată cu Ion al Chetrei - copilul, cel ce avea să devină...  :))