Odăgădău

[Ion Lazăr da Coza]

Moțăilă

– o să mai auziți de el –

era omu’ de casă a’ lu’ Dănvacă

venea Ignatul

porc frumos

frumos porc avea Dănvacă

ținut cu bostan fiert în tărâță

de grâu de-acu-anu’

vezi

îi ziseră ei

– se duceau la oraș să se-nnoiască de Crăciun –

pe la unu-unu și ceva

dai mâncare lui Odăgădău

– ce nume doamne i-au pus ăștia porcului –

chibritu’-i colo

fiertura colo

cată să fie caldă-călduță

îi mai spuseră ei peste gard

că erau vecini vechi

cu ochii pe ceas a stat Moțăilă

toată dimineața aia mică

la fără două minute

găleata era pe plită

și focu’ se-ntețea ușor

ușor

dar în așteptare timpul trece greu

parcă iese

dintr-un ceas uns cu vaselină groasă

știa unde-ascund gospodarii cheia

de la dormitor

și nici n-a clipit bine

că era-n fața telivizorului

la muzică populară

frumoooase

frumoooase melodii curgeau întruna

of când a-nceput să cânte Mărine

la nunta ta Mărine Mărineee i s-au

umezit ochii

n-a fost mire

că fusese orfan de război

și dat de suflet lu' Ionedelc

da-i intrase-adânc în jind cântecu’ ăsta…

a urmat Fetele lu’ tata

nici fete n-avea da’ a udat covorul

a udat covorul persan

taman cum vă spun

mamăăă ar mai fi stat mult și bine

dacă nu l-ar fi dezmetecit din soartă

o nebună cu iia împrumutată

de la Arta populară

care împărțea tigăi

Ia tigaia na tigaia

uite cum se-ntoarce foaia

smuci săracu’ găleata și prin curtea geroasă

către coteț

lăsa vălătuci de aburi

mai ceva ca o locomotivă de mocăniță năucă

turnă mâncarea în teică și răsuflă ușurat

își făcuse datoria

Odăgădău

flămândul

se-nfipse în lătură

ca un calic norocos

scoase din vârful plămânilor

un viiț scurt

răsunător

și-alergă cu râtul în zăpadă

Moțăilă

mirat

îl răpști

– Nu-ţi plațe boţan?!... Mănâncă omăt, drațe!

                                          din ciclul: La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

Augusta, doar cu acceptul dragilor mei cititori se va mai auzi de Moțăilă.

Îmbrățișări,

[Ion Lazăr da Coza]

Mihaela, îți admir admirația ta!

[Chris]

Sper să mai auzim de Moţăilă. Ţe să mai zic si eu, mie îmi plăcu! :))

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Sofia, mi-ai surprins exact intențiile și, de ce nu, sufletul.

Mulțumiri.

[Ion Lazăr da Coza]

Iris, când ne referim la clasici, nu trebuie să-i scoatem din epoca lor. Astfel, dacă am scoate zeii din scrierile lui Homer...

[Ion Lazăr da Coza]

Gina, te-am câștigat, ca cititoare, și-ți mulțumesc! Mă străduiesc să te păstrez. Pe tine și pe toți ceilalți. :)

[Sofia Sincă]

Acest text nu este doar o povestire, o descriere a unei întâmplări, banale în aparenţă, ea este sufletul autorului transfigurat artistic, sentimentalismul dar şi nostalgia pusă asupra nătângului satului. Deoarece spune că vom mai auzi de el. Deţine arta de a semăna comic trist asupra eroului pe care el îl îndrăgeşte şi îl ironizează cu candoare, ca de fapt pe toate personajelor sale, deopotrivă, fie inteligenţi sau prostănaci. Formele variate în care sunt prinse personajele, elementele constituitive ale construcţiei indică multe simţuri: bucurie, frustare, limbaj inclusiv de animal, dar şi al impresiei artistice lăsate în urmă. Sunt cele ce dau valoare acestor poeme, iar acestuia în mod special.

M-a impresionat teribil acest text, mai ales alcătuirea lui!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Gabriela, într-adevăr, lumea satului mustește de astfel de povești. Unele pot fi poetizate, altele ba.

Mulțumiri.

[Ion Lazăr da Coza]

Muuuaaaa, Lisia!

[Ion Lazăr da Coza]

Aaa... păi dacă am făcut o ardeleancă să râdă, Oana, chiar încep să cred că am umor.